Dialog după 11 luni reci. Moscova și Londra reiau relațiile

17203161_1459536074080208_4978247658140057496_n_14243400
Membri ai guvernelor britanic şi rus s-au întâlnit sâmbătă în Germania, marcând reluarea oficială a dialogului la nivel înalt între Londra şi Moscova după 11 luni de când acestea şi-au îngheţat relaţiile diplomatice bilaterale în urma scandalului Skripal, relatează AFP.

Secretarul de stat britanic pentru Europa, Alan Duncan, şi ministrul adjunct de externe rus Vladimir Titov au avut o întrevedere în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, a anunţat Ministerul de Externe britanic într-un comunicat.

Acesta a confirmat că este vorba despre prima întâlnire la nivel guvernamental între britanici şi ruşi după 11 luni.

În cursul întâlnirii, Alan Duncan a subliniat că divergenţele dintre Marea Britanie şi Rusia sunt profunde şi i-a cerut Moscovei să aleagă o cale diferită şi să acţioneze în calitate de partener responsabil.

El a reiterat poziţia fermă a Regatului Unit şi a aliaţilor săi faţă de utilizarea iresponsabilă de către Rusia a armelor chimice la Salisbury.

S-a înghețat expulzarea a 23 de diplomați ruși

La 4 martie 2018, fostul spion rus Serghei Skripal, stabilit la Salisbury, în sud-vestul Angliei, şi fiica sa Iulia, au fost vizaţi de o tentativă de otrăvire cu Noviciok, un agent chimic de concepţie sovietică. Ei s-au însănătoşit după ce au rămas spitalizaţi mai multe săptămâni în stare critică.

Londra a acuzat Rusia că este responsabilă de această tentativă de otrăvire şi a anunţat ca represalii îngheţarea relaţiilor bilaterale şi expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic.

În 14 martie anul trecut, premierul britanic Theresa May a anunţat suspendarea tuturor contactelor bilaterale la nivel înalt cu Rusia.

La rândul său, Kremlinul a dispus expulzarea unor diplomaţi britanici şi încetarea activităţilor Consiliului Britanic pe teritoriul rus.

Alte știri de interes
x close