Pe măsură ce invazia Federației Ruse în Ucraina avansează în cel de-al patrulea an de conflict, sustenabilitatea operațională a forțelor ruse se confruntă cu o criză de personal fără precedent. Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a oferit săptămâna aceasta o evaluare asupra costului uman plătit de Moscova, afirmând că armata rusă pierde lunar între 20.000 și 25.000 de soldați uciși.
Această statistică, ce exclude numărul celor răniți grav, indică o rată a pierderilor pe care chiar și o putere cu resursele demografice ale Rusiei ar putea să o considere în curând insuportabilă.
Într-o declarație susținută în fața parlamentarilor europeni, Rutte a subliniat că actualul ritm de distrugere a forței vii este echivalent cu pierderile totale suferite de Uniunea Sovietică în cei nouă ani de campanie în Afganistan, cu diferența de timp: ceea ce în anii '80 se întâmpla într-un deceniu, acum se consumă în mai puțin de 30 de zile.
Cum pierderile de 25.000 de soldați uciși pe lună blochează capacitatea de atac a Rusiei
Această logică de „armată trimisă la moarte” nu este doar o metaforă politică, ci rezultatul unei schimbări fundamentale în tehnologia de pe câmpul de luptă, unde dronele de atac au devenit principalul factor de letalitate. Estimările ucrainene și occidentale sugerează că sistemele aeriene fără pilot sunt responsabile pentru neutralizarea a aproximativ 90% din țintele umane și echipamentele rusești de pe axa Pokrovsk.
Citește și
Această zonă a devenit un laborator al uzurii, unde atacurile constante de infanterie debarcată sunt interceptate rapid înainte de a putea consolida câștiguri teritoriale marginale.
Pentru Moscova, prețul fiecărui kilometru pătrat capturat în regiunea Donețk se măsoară acum în mii de cadavre, o ecuație care pune sub presiune capacitatea statului rus de a genera noi unități de luptă fără a recurge la o mobilizare generală forțată, un pas pe care Vladimir Putin continuă să-l evite din cauza riscurilor politice interne.
Analiza realizată de experții de la Institute for the Study of War (ISW) indică faptul că Kremlinul a atins limitele metodelor de recrutare „sub radar”. Kateryna Stepanenko, cercetător în cadrul ISW, explică faptul că Moscova se bazează pe rețele informale, beneficii financiare disproporționate și modificări legislative ambigue pentru a aduce lunar între 30.000 și 36.000 de noi recruți.
Această cifră acoperă abia rata curentă a pierderilor, lăsând puține rezerve pentru crearea unor grupări de forțe capabile de o ofensivă strategică decisivă.
În esență, Rusia se află într-un echilibru fragil în care noile trupe sunt trimise pe front la fel de repede cum sunt eliminate cele vechi, transformând efortul militar într-un proces de recirculare continuă a personalului slab instruit către un mediu cu șanse minime de supraviețuire.
De ce ritmul actual al pierderilor umane ale Rusiei a devenit imposibil de susținut
Prăbușirea capacității de evacuare medicală a contribuit masiv la această rată ridicată a mortalității. Conceptul militar de „oră de aur” - intervalul critic de 60 de minute în care intervenția medicală salvează viața unui rănit grav - a dispărut complet de pe frontul din Ucraina.
Prezența constantă a dronelor de supraveghere și atac deasupra rutelor de evacuare face imposibilă extragerea răniților în condiții de siguranță, transformând adesea răniţii care altădată puteau fii trataţi în decese confirmate. Această realitate tactică transformă orice asalt al infanterie într-o misiune fără întoarcere, în care soldatul rus înțelege că odată ce a părăsit linia tranșeului, sprijinul logistic său medical devine inexistent.
Pe termen lung, acest model de uzură forțată sugerează că Rusia forțează o limită de anduranță care ar putea duce la dezintegrarea capacității sale de luptă. Ministerul britanic al Apărării estimează că numărul total al victimelor rusești (morți și răniți) a depășit deja pragul de 1,2 milioane de la începutul invaziei.
Deși Kremlinul mizează pe capacitatea sa de a absorbi pierderi umane uriașe, degradarea calității forței de luptă și epuizarea rețelelor de recrutare voluntară vor forța probabil o decizie dificilă în cursul anului 2026.
Fără o schimbare radicală a sistemului de mobilizare, armata rusă riscă să devină o forță incapabilă de manevre complexe, limitată la atacuri frontale sângeroase care, deși erodează defensiva ucraineană, consumă resursele umane ale Moscovei într-un ritm nesustenabil din punct de vedere politic și militar.
„No Funds for NATO Invasion Act”: Proiectul de lege care interzice Administrației Trump să invadeze Groenlanda sau alți aliați
