Canada va trimite mai multe vehicule blindate în Ucraina

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, a confirmat ieri că țara sa va furniza mai multe vehicule blindate Ucrainei, ca parte a unui pachet de ajutor militar acordat Forţelor Armate Ucrainene.

Într-un scurt comunicat de presă postat marți pe Twitter, ministrul canadian al apărării, Anita Anand, a spus că guvernul Canadei a semnat un contract cu compania Roshel pentru a furniza vehiculele blindate „cât mai repede posibil” către Ucraina.

„Astăzi, Canada a semnat un contract pentru opt vehicule blindate fabricate de Roshel și le vom furniza prietenilor noștri ucraineni cât mai repede posibil”, a spus Anand pe Twitter.

Ministrul canadian al Apărării a făcut aceste precizări după ce a participat la o întâlnire cu mai mulţi miniștrii apărării și oficiali militari de rang înalt la baza aeriană Ramstein din Germania pentru a discuta despre coordonarea transferurilor de arme către Ucraina.

Pe 11 aprilie, The National Post a relatat că prim-ministrul canadian Justin Trudeau a autorizat alocarea a 500 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să reziste în faţa agresiunii militare ruse. Ca parte a acestui ajutor militar oferit de Canada, Forţele Armate Ucrainene ar urma să primească inclusiv transportoare blindate.

După cum preciza la momentul respectiv cotidianul The National Post, oficialii politici de la Ottawa analizau posibilitatea desemnării unui furnizor de transportoare blindate care să trimită mai multe vehicule de acest tip către Ucraina.

Sursa citată preciza la momentul respectiv că producătorul canadian de vehicule blindate Roshel, cu sediul în Mississauga, Ontario, este favorit să câștige acest contract pentru care a propus vehiculul său blindat Senator .

Compania Roshel a fost fondată de Roman Shimonov, membru al consiliului de administrație al Camerei de Comerț Canada-Ucraina, în urmă cu un deceniu.

Roshel Senator 4x4 este un transport blindat multifuncțional. Această platformă tactică are un nivel ridicat de manevrabilitate, precum și capacități avansate off-road.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel