„Adversarul a început pregătirile”. Când sabotajul rusesc devine preludiul invaziei și necesitatea unui Război Rece 2.0

Ceea ce descrie generalul Kukula, coroborat cu incidentele recente de sabotaj feroviar și incursiunile dronelor rusești, nu este doar o serie de provocări izolate, ci, în fapt, punerea în scenă a primei faze a unui conflict major – faza hibridă, menită să paralizeze capacitatea de reacție a societății înainte ca primele tancuri sau drone să treacă oficial granița.

Până acum, narațiunea occidentală a preferat adesea termenul de „război hibrid” ca pe un eufemism confortabil pentru acțiuni sub pragul conflictului armat.

Însă realitatea din teren, așa cum o prezintă oficialii polonezi, indică o escaladare periculoasă. Incidentul recent de pe calea ferată Varșovia-Lublin, în localitatea Mika, unde a fost confirmată utilizarea unui dispozitiv exploziv, nu trebuie tratat ca un simplu act de vandalism, ci ca pe un atac direct asupra infrastructurii critice a unui stat membru NATO.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a confirmat „cele mai negre presupuneri”, iar contextul este cel care contează: aceste rute feroviare nu sunt doar linii comerciale, ci arterele prin care curge sprijinul logistic către Ucraina și prin care s-ar desfășura trupele aliate în cazul unei crize.

Războiul Rece 2.0: O necesitate, nu o alegere

Generalul Kukula pune o întrebare fundamentală: ne aflăm în 1939 sau în 1981? Răspunsul, sugerează el, depinde exclusiv de noi. Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a evocat recent și el aceste date simbolice, avertizând asupra „situaţiei urgente” în care ne aflăm. Diferența dintre dezastrul din 1939 și tensiunea gestionată din 1981 stă într-un singur cuvânt: descurajare.

Pentru a evita un război cald, Kukula propune, în esență, acceptarea și implementarea unui „Război Rece 2.0”. Aceasta nu înseamnă doar proces de reînarmare, deși Polonia investește masiv în apărare, ci o schimbare de mentalitate.

Înseamnă a transmite Moscovei un mesaj lipsit de echivoc: orice agresiune va implica costuri devastatoare și riscuri existențiale pentru Federația Rusă.

„Totul depinde de atitudinea noastră”, spune generalul. Dacă Vestul clipește, dacă NATO ezită sau dacă societățile noastre cad pradă oboselii și divizării, scenariul 1939 devine plauzibil. Dacă, dimpotrivă, construim o politică de descurajare credibilă, putem menține conflictul la temperatura „războiului rece”.

Ținta reală a Rusiei: Mintea cetățeanului occidental

Cel mai perfid aspect al pregătirilor Rusiei, subliniat de Varșovia, nu este cel cinetic, ci cel psihologic. „Adversarul construiește un mediu menit să submineze încrederea publicului în guvern, în armată și în poliție”, avertizează Kukuła.

Acesta este adevăratul front al zilelor noastre. Rusia știe că nu poate învinge NATO într-o confruntare convențională directă fără a slăbi mai întâi coeziunea internă a statelor membre. Prin acte de diversiune, prin atacuri cibernetice și prin manipularea informațională, Moscova încearcă să creeze „condiții favorabile agresiunii”. Un stat cu instituții discreditate și o populație polarizată este o victimă sigură.

Suntem, așadar, într-o cursă contra cronometru. Nu doar pentru a ne moderniza sistemele antiaeriene, cum ar fi proiectul „Merops”, anunțat de armata poloneză – ci pentru a ne imuniza societățile.

Avertismentul Poloniei trebuie citit la București și în toate capitalele europene nu ca o predică alarmistă, ci ca o notă de plată a neglijenței din trecut. Pacea nu mai este o garanție, ci un obiectiv care trebuie câștigat în fiecare zi. Așa cum spunea generalul polonz Kukula, „întotdeauna ne afla într-o perioadă de dinaintea unui război”.

Singura variabilă pe care o controlăm este cât de mult va dura acest timp și dacă el se va termina printr-o explozie sau prin retragerea agresorului în fața forței noastre.