,,Aderarea NATO va oferi securitate ţării noastre (...) Trebuie să le spunem ucrainenilor ce este NATO şi că nu este ceva rău", a spus Zelenski într-un interviu tv. "Atunci când ucrainenii vor fi pregătiţi, în mod cert vom pune această problemă în cadrul unui referendum şi Ucraina va adera la NATO", şi-a exprimat el convingerea.
În timpul unei conferinţe de presă susţinute marţi, la Bruxelles, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Zelenski a subliniat că aderarea la NATO şi UE constituie o prioritate a politicii externe a Ucrainei.
La rândul său, Jens Stoltenberg l-a îndemnat marţi pe noul preşedinte al Ucrainei să aplice "reforme-cheie" care să apropie ţara de Alianţă, în special în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept.
Fost actor de comedie, în vârstă de 41 de ani, Zelenski a ales să facă prima sa vizită oficială externă la Bruxelles, sediul instituţiilor Uniunii Europene şi al NATO.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News