România găzduiește congresul rezerviștilor NATO, dar unitatea lor rămâne un preț pe care puțini vor să-l plătească

Ce se întâmplă la București

România găzduiește, în perioada 2-8 august, cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere, congresul întrunit al Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă (CIOR), al Confederației Interaliate a Ofițerilor Medici Militari în Rezervă (CIOMR) și al Confederației Interaliate a Subofițerilor în Rezervă (CISOR). 

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și reunește peste 500 de militari în rezervă din 29 de state, organizator fiind Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), împreună cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza" (ANCMRR), în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale.

Programul include, pe lângă sesiunile de specialitate ale celor trei confederații, ateliere pentru tineri ofițeri în rezervă, un exercițiu civil-militar, CIMEX-26, simpozionul internațional „Winning the war of narratives" pe teme de securitate regională și globală, programat miercuri, 5 august, la Palatul Parlamentului, și o competiție sportiv-aplicativă, MILCOMP 2026. 

Ceremonia oficială de deschidere are loc luni, 3 august, la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

CIOR este cea mai mare organizație de rezerviști militari din lume, înființată în 1948 de asociațiile din Belgia, Franța și Țările de Jos, cu peste 1,3 milioane de membri din 34 de națiuni membre și partenere NATO, funcționând ca structură-umbrelă neafiliată politic, care oferă consultanță Comitetului Militar al NATO pe teme de forțe de rezervă. 

Găzduirea acestui congres este, fără îndoială, o recunoaștere a rolului României în arhitectura apărării colective și a efortului organizatoric al celor două asociații gazdă.

Ce nu se vede în comunicatul oficial

Există însă o realitate mai puțin vizibilă în spatele festivismului diplomatic al acestei săptămâni, una pe care o cunoaștem din interiorul mișcării asociative a rezerviștilor, nu din comunicate. România are 56 de asociații de rezerviști recunoscute de MApN. De ani buni, o parte importantă dintre veteranii militari de carieră încearcă să le unească pe toate sub un singur forum, numit Forumul structurilor asociative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, pe scurt Forumul SNAOPSN, gândit ca o confederație puternică, cu conducere rotativă și structură unică de dialog cu MApN, capabilă să reprezinte în fața statului o masă de votanți semnificativă. Această unitate nu s-a realizat niciodată cu adevărat, și nu întâmplător.

Actul care reglementează statutul acestor organizații, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, împarte asociațiile în două categorii: obișnuite și de utilitate publică. A doua categorie, din care fac parte atât AORR, cât și ANCMRR, primește avantaje semnificative, folosința gratuită a unor bunuri proprietate publică, facilități fiscale, prioritate la finanțări publice, toate acordate la discreția Ministerului Apărării. Ceea ce ar trebui să fie o recunoaștere a activității asociative devine, în practică, o pârghie de control. O asociație care depinde de bunăvoința ministerului pentru sediu, finanțare și scutiri fiscale nu își mai poate permite luxul de a fi la fel de obiectivă și combativă ca una care nu are nimic de pierdut.

Iar acest calcul se vede limpede în componența Forumului SNAOPSN. Structurile mai combative în privința drepturilor rezerviștilor, precum Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari (LADPM) sau ROMIL, susțin ferm ideea unui forum unitar tocmai pentru că, neavând statut de utilitate publică, nu riscă represalii administrative dacă deranjează ministerul sau guvernul. 

ANCMRR și, într-o măsură ceva mai mică, AORR rămân, în schimb, prinse între presiunea tot mai vizibilă a membrilor proprii, care migrează în număr crescând spre LADPM, și tentația beneficiilor materiale și de imagine oferite de o relație obedientă cu MApN, exact tipul de beneficiu de imagine pe care îl reprezintă găzduirea unui congres de talia celui de săptămâna aceasta.

Cine gestionează, de fapt, această relație

Nu este o coincidență faptul că relația MApN cu asociațiile de rezerviști trece frecvent prin structuri conduse de oameni cu o legătură firavă cu domeniul apărării. Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, cel care gestionează practic dialogul instituțional cu rezerviștii, a fost condus din 2022 de Eduard Bachide, secretar de stat cu o diplomă din 2003 în management agroturistic de la Universitatea Bioterra și fără nicio activitate profesională consemnată oficial înainte de 2012. Presa a documentat pe larg mandatele sale simultane în consiliile de administrație ale Romtehnica și ale Companiei Naționale Aeroporturi București, venituri care s-au adăugat indemnizației de secretar de stat, precum și un episod relatat în plenul Senatului de senatorul Cristian Ghinea, în care Bachide ar fi răspuns că soluția pentru un scenariu de invazie nedeclarată a Rusiei ar fi să „cheme poliția". 

Episodul a provocat, la vremea respectivă, cereri publice de demisie din partea unor organizații de rezerviști militari.

Nu insinuăm o legătură directă între profilul acestui funcționar și soarta dosarului pensiilor militare, dar observăm un tipar: gestionarea relației cu rezerviștii, o categorie care reprezintă, cumulat, o masă electorală importantă și un depozit de expertiză militară pe care România ar trebui să-l valorifice mult mai activ în contextul de securitate actual, a fost lăsată frecvent pe mâna unor structuri politice mai preocupate de echilibre de partid decât de conținutul dosarelor.

Pensiile militare, dosarul pe care nimeni nu-l duce până la capăt

În centrul acestei nemulțumiri stă un subiect cunoscut, dar niciodată rezolvat cu adevărat: inechitățile din sistemul pensiilor militare de stat. Legea 559/2024, menită să corecteze diferențele uriașe dintre pensionari militari cu cariere aproape identice, dar pensionați în ani diferiți, a fost atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului pentru vicii de procedură legislativă, ceea ce i-a blocat aplicarea. 

Presa de specialitate descrie sistemul actual drept unul al „pensionarului la bucată", în care fiecare generație de militari a prins alte formule de calcul, alte plafonări și alte mecanisme de actualizare, fără nicio logică unitară. Lipsa de transparență a datelor privind numărul real de beneficiari și impactul bugetar al eventualelor corecții a alimentat, la rândul ei, suspiciunea că nici ministerul, nici Guvernul nu au un interes real în rezolvarea rapidă a dosarului.

Este exact tipul de problemă pentru care un forum unitar al rezerviștilor, cu greutate de negociere reală, ar fi util. Dar este și motivul pentru care un asemenea forum nu prinde contur.

Ce rămâne după congres

Congresul de la București este, fără îndoială, un moment onorant pentru România și pentru comunitatea rezerviștilor care l-au organizat. Dar imaginea de unitate pe care o proiectează spre exterior, spre partenerii NATO, contrastează puternic cu fragmentarea internă pe care o trăiește, an de an, aceeași comunitate în relația cu propriul minister. 

Rezerviștii nu sunt, așa cum sunt uneori descriși, o categorie incapabilă să se organizeze. Sunt, mai degrabă, o categorie ținută sistematic dezbinată, prin pârghii legale banale, aplicate cu o precizie deloc întâmplătoare, de un minister care preferă un dialog fragmentat, mai ușor de gestionat, unei negocieri unice cu o structură reprezentativă capabilă să ceară, cu adevărat, socoteală pentru un dosar al pensiilor militare care așteaptă de prea mult timp o rezolvare.