Trump dă o șansă Pakistanului

H. D. Hartmann |
Data publicării:

Primul Ministru al Pakistanului, Imran Khan, a ajuns la Washington într-o vizită oficială de trei zile. Vizita este istorică pentru că propune, pentru prima dată după glaciațiunea din era Obama, un nou nivel de dialog dintre cele două puteri care au interese divergente și deseori dispute severe atât în regiune cât și în lume.  

Primul Ministru Khan, care și-a început angajamentele oficiale imediat după sosirea sa sâmbătă în SUA, se duce la Casa Albă pe 22 iulie pentru o vizită extinsă de trei ore, care include o întâlnire între patru ochi cu președintele american Donald Trump și două întâlniri și o întâlnire, la masa de prânz, cu echipa președintelui.

Sub acoperirea anonimatului, un înalt oficial al administrației americane a indicat că Washingtonul ar a spus că, prin extinderea unei invitații adresate liderului pakistanez de a vizita Casa Albă, SUA a trimis un mesaj către Islamabad că "ușa este deschisă pentru repararea relațiilor" și construirea unui parteneriat durabil . "Pe ansamblu, asistența în materie de securitate este încă suspendată", a declarat oficialul, în timp ce a răspuns la o întrebare privind suspendarea continuă a asistenței americane de securitate în Pakistan.

Administrația Trump a suspendat asistența de securitate Pakistanului în ianuarie 2018, iar acest lucru marchează pentru prima dată când un oficial american a discutat posibilitatea - chiar și la distanță - de a elimina această suspendare dacă Pakistanul adoptă anumite măsuri. "Vom lua în considerare modificarea acestei suspendări asupra anumitor elemente, dacă Pakistanul va răspunde preocupărilor noastre de securitate atât în Afganistan, cât și în privința unor grupuri externe precum Lashkar-e-Taiba și Jaish-e-Mohammed", au declarat neoficial atat surse din Departamentul de Stat cat si Pentagon.

Mediator prințul moștenitor al Arabiei Saudite

 

Invitația pe care Donald Trump a făcut-o primului ministru Kahn de a vizita SUA și Casa Alba a fost mediată de către prințul moștenitor al Arabiei Saudite. După vizita sa de acum șase luni la Islamabad, vizibil încântat de rezultatele acesteia, saudianul a uzat de relațiile excelente pe care le are cu președintele american pentru a promova Pakistanul pe rol de secund în alianța americană din regiune. Trump nu a fost foarte deschis unui dialog cu Pakistan, mai ales că serviciile de informații americane au indicat serioase probleme de încredere în relația cu Afganistanul și poziții deseori înșelătoare ale partenerilor pakistanezi pe tema conflictului deja cronicizat afgan. În special, Washington a așteptat foarte mult de la Pakistan pe tema instaurării unei paci durabile în Afganistan și deci retragerea trupelor americane din zonă. Acest lucru nu s-a întâmplat, Pakistanul jucându-și cartea influenței deosebite asupra talibanilor în detrimentul SUA.

Societatea pakistaneză este un butoi cu pulbere

 

Provocând iritarea administrației Obama, care a descoperit că democrația nu se extinde și la relațiile religioase, escaladând tensiunile sub Trump prin acte de condiționare, Pakistanul s-a trezit lovit de o serie de sancțiuni economice, nu neaparat generalizate, dar foarte bine țintite care au adus pagube serioase sistemului său economic. Islamabad are o economie care depinde de stabilitatea subvențiilor americane și desigur a celor chineze și iraniene. Economia Pakistaneză este astăzi practic în colaps, iar fără acordurile de finantare cu Banca Mondială, putem asista la un colaps dureros care să radicalizeze societatea paksitaneză. Deja cunoscută pentru crimele împotriva creștinilor, pentru aberantele decizii ale tribunalelor religioase la adresa libertății femeilor, având grave probleme de credibilitate în a explica cum a reușit ca Ben Laden să stea 10 ani ascuns lângă principala academie militară pakistaneză, societatea pakistaneză este un butoi de praf de pușcă, gata oricând să explodeze. Dacă vedem și recurentele tensiuni nucleare cu India, atunci ne dăm seama că SUA trebuie cumva să reclădească relațiile cu Pakistanul, mai mult să aibă influență asupra unei societăți cu grave deteriorări ale standardelor sale.

Principala preocupare a SUA însă o reprezintă atitudinea pakistaneză față de terorism. Pentru a profita de ocazia de a restabili o relație strânsă cu Washingtonul, Islamabad va trebui să își schimbe politicile față de terorism și militantistimul din Kashmir. O politică greu de dus la capăt având în vedere naționalismul grevat pe un fundamentalism religios ancorat în practici medievale.

Vezi și: Arabia Saudită va găzdui soldați americani după escaladarea tensiunilor în Golf

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel