Diplomația poligoanelor: Cum pregătește România armata R. Moldova, de la instruire pe Piranha 3 la căști de protecție antibalistică și exerciții comune
30 Octombrie 2026
Mai mulți foști ambasadori ai SUA, printre care se numără Adrian Zuckerman și Mark Gitenstein, au publicat un articol în publicația Politico cu titlul: America trebuie să fie alături de Ucraina. Mai jos puteți citi în integralitate articolul semnat de Adrian Zuckerman, Mark Gitenstein, Ron Gidwitz, Jim Gilmore, Kathleen Kavalec și Jim Rosapepe.
Statele Unite nu pot apăra în mod credibil libertatea în întreaga lume în timp ce tratează supraviețuirea unei democrații aflate sub atac drept monedă de schimb.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu este pur și simplu o dispută teritorială. Este un test pentru a vedea dacă națiunile democratice vor apăra principiile care le susțin libertatea - sau vor permite unui agresor autoritar să distrugă aceste principii prin forță militară, teroare și coerciție economică.
Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a fost ilegală. Comportamentul său a inclus atacuri asupra civililor și a infrastructurii civile, iar în martie 2023, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și comisarul pentru drepturile copiilor Maria Lvova-Belova, din cauza presupuselor crime de război care implică deportarea ilegală și transferul copiilor ucraineni. Toate acuzațiile grave impun tragerea la răspundere.
În timp ce Ucraina continuă să lupte pentru supraviețuirea sa, actuala politică a SUA ridică o întrebare fundamentală: Înțelege Washingtonul ce este în joc?
Dacă Moscova reușește să subjuge Ucraina, alți lideri autoritari se vor întreba, de asemenea, dacă o cucerire militară poate reuși. Pot fi de încredere angajamentele SUA? Vor rămâne națiunile democratice unite atunci când prețul devine incomod din punct de vedere politic?
Apărarea Ucrainei nu este caritate. Este o investiție strategică în securitatea americană și europeană, în credibilitatea Washingtonului și în descurajarea conflictelor viitoare.
SUA a ieșit din cel de-al Doilea Război Mondial înțelegând că o ordine internațională bazată pe suveranitate, libertate și statul de drept îi servește interesele. Iar administrațiile republicane și democrate succesive au recunoscut că expansiunea autoritară necontrolată amenință atât securitatea americană, cât și independența aliaților săi.
Această înțelegere trebuie să ghideze politica SUA față de Rusia astăzi.
Diplomația este esențială. Negocierile pentru a pune capăt războiului ar trebui urmărite serios. Dar pacea nu poate însemna recompensarea agresiunii, forțarea Ucrainei să renunțe la suveranitatea sa sau acordarea timpului necesar Moscovei pentru a se reînarma în vederea unei alte invazii.
Împăciuirea nu previne neapărat conflictul. Poate încuraja agresiunea, convingându-i pe dictatori că lumea liberă nu are voința de a le rezista. Iar o încetare a focului fără garanții eficiente ar putea deveni doar o pauză înainte de următorul asalt. O reglementare care ar lăsa Ucraina lipsită de apărare ar amâna conflictul, nu l-ar rezolva.
Pacea nu ar trebui măsurată prin viteza cu care se semnează un acord, ci prin faptul că protejează independența Ucrainei și reduce probabilitatea unui alt război. Presiunea economică se numără printre cele mai importante instrumente nemilitare aflate la dispoziția SUA în acest proces, întrucât capacitatea Rusiei de a purta război depinde în mod substanțial de veniturile din energie, de accesul la piețele internaționale și de rețelele care facilitează evitarea sancțiunilor.
La 18 septembrie, președintele american Donald Trump a promulgat legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și a Iranului din 2026. Apoi, la 16 octombrie, a emis un ordin executiv prin care renunță la anumite sancțiuni, restricții și taxe autorizate de lege, invocând interesul național. Acest ordin ridică o întrebare legitimă cu privire la modul în care Washingtonul intenționează să utilizeze pârghia economică oferită de Congres.
Trebuie explicate obiectivele măsurabile pe care aceste derogări sunt menite să le atingă, motivul pentru care servesc securității naționale americane și condițiile care ar declanșa reconsiderarea lor.
Statele Unite trebuie să aplice restricțiile în mod consecvent, să închidă căile de eludare și să impună consecințe atunci când țările sau companiile oferă asistență materială în mod conștient efortului de război al Rusiei, încălcând legislația aplicabilă.
Acest lucru nu necesită abandonarea diplomației. Necesită o politică coerentă în care asistența economică avansează obiective de securitate clar definite.
Dacă Washingtonul își slăbește propria presiune fără a obține concesii semnificative, riscă să cedeze din pârghiile de care dispune, lăsând agresiunea Rusiei nerezolvată. Fiecare sursă de venit care ajută Moscova să își susțină campania militară are consecințe pentru civilii ucraineni, care le suportă prin case distruse, familii destrămate și vieți pierdute.
Politica SUA nu ar trebui să faciliteze finanțarea de către Rusia a unui război la care Washingtonul susține că vrea să pună capăt.
Istoria americană are o tradiție bipartizană de leadership care combină apărarea libertății cu judecata strategică.
Harry Truman a înțeles că securitatea SUA depindea de rezistența împotriva expansiunii autoritare. În timpul Crizei rachetelor din Cuba, John F. Kennedy a demonstrat că forța și diplomația nu sunt opuse. Ronald Reagan a înțeles că libertatea trebuie apărată împotriva celor care caută să o suprime. Iar George H. W. Bush știa că suveranitatea și alianțele sunt esențiale pentru o ordine internațională în care națiunile nu pot redesena granițele prin forță.
Deși din epoci diferite, conducerea acestor președinți a reflectat un principiu comun: Securitatea americană se consolidează atunci când SUA combină forța militară, alianțele, diplomația și angajamentul față de independența națiunilor libere.
O politică ce pune presiune pe Ucraina mai mult decât pe Rusia, oferă Moscovei un sprijin economic fără concesii substanțiale sau le cere ucrainenilor să accepte un viitor nesigur nu reprezintă o strategie pentru o pace durabilă. Ea riscă să recompenseze agresiunea și să invite la conflicte suplimentare.
Și, mai presus de toate, viitorul Ucrainei nu ar trebui să fie decis peste capul ucrainenilor.
Instituțiile democratice pot fi atacate și desființate mult mai repede decât pot fi reconstruite. Prin urmare, lupta Ucrainei este despre mai mult decât un singur război. Este vorba despre posibilitatea ca lumea democratică să rămână o comunitate de națiuni legate prin principii comune sau să devină o colecție de state lăsate să negocieze individual cu regimuri autoritare.
Istoria nu va judeca politica SUA doar prin prisma costului imediat al armelor, energiei sau sancțiunilor. Va judeca dacă America a fost alături de o națiune care a luptat pentru supraviețuire, a susținut principiile pe care le cere altora să le respecte și a contribuit la prevenirea unor războaie viitoare, demonstrând că agresiunea nu este profitabilă.
