O retragere pripită a SUA din Europa ar putea îndepărta aliații de armamentul american, în timp ce abordarea tranzacțională ar pune Europa în pericol

RAND mai afirmă că abordarea tranzacțională a prezenței și angajamentelor SUA ar putea submina cooperarea regională și, implicit, obiectivul „NATO 3.0” de a consolida Europa.

De asemenea, RAND mai observă discrepanțe importante între ceea ce își propune oficial strategia NATO 3.0 - de a face Europa mai puternică - și efectele politice, economice și militare asupra Europei provocate de acțiunile administrației americane.  

RAND a publicat pe 28 octombrie raportul „Anticiparea reacțiilor aliaților la reducerea angajamentului SUA în Europa”. Acesta analizează modul în care Franța, Germania, Polonia și Regatul Unit ar reacționa, probabil, la diferite variante ale ceea ce RAND numește o retragere limitată: reducerea angajamentelor și a forțelor americane din Europa, fără ca Statele Unite să părăsească însă complet NATO.

Studiul se bazează pe lecții aplicate din cazuri istorice de reducere a forțelor armate ale alianțelor, analiza dezbaterilor publice și a documentelor oficiale ale fiecărui aliat în 2025 și 2026, precum și pe interviuri cu factori de decizie politică și experți în domeniu din rândul aliaților, realizate la mijlocul anului 2025.

Autorii avertizează că concluziile lor se aplică doar acestor patru aliați.

Principala concluzie a raportului este că modul în care Statele Unite se retrag va influența decisiv modul în care vor reacționa aliații. Cei patru aliați „fac o distincție foarte clară între o retragere americană coordonată și ordonată, despre care consideră că ar putea fi gestionată, și una rapidă și necoordonată, despre care cred că ar crea lacune majore de capabilități și ar putea chiar încuraja Rusia să atace un stat membru NATO”, au scris autorii.

Studiul recomandă ca SUA să efectueze reducerile ample de forțe într-un orizont de timp îndelungat, stabilit împreună cu aliații, fapt care ar putea contribui la menținerea cheltuielilor de apărare ale aliaților pe traiectoria convenită, chiar dacă aceste cheltuieli devin tot mai greu de justificat politic pe plan intern.

RAND evaluează aceste opțiuni în raport cu conceptul NATO 3.0, prezentat în februarie de subsecretarul apărării pentru politică, Elbridge Colby. Conceptul prevede ca Europa să își asume responsabilitatea principală pentru propria apărare nenucleară, în timp ce SUA își mută resursele către emisfera vestică și Pacific.

Pentagonul a început deja să își reducă amprenta militară în Europa. Potrivit mărturiei în Congres a comandantului Comandamentului European al SUA, citată în raport, aproximativ 80.000 de militari americani erau staționați în Europa, în aproximativ 30 de baze, în 2025.

În luna mai, Pentagonul a anunțat că va retrage aproximativ 5.000 de militari din Germania. Apoi, în iunie, SUA au redus forțele pe care ar urma să le pună la dispoziția NATO în cazul unei crize. În prezent este în curs o revizuire a forțelor americane din Europa.

Miniștrii apărării din Franța, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit au declarat, pe 26 octombrie, într-un comunicat comun, că Europa „trebuie să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate”. În același timp, ei au calificat SUA drept „un aliat indispensabil”.

Vânzările de armament, în pericol

O retragere bruscă ar pune aliații într-o situație dificilă, au spus interlocutorii britanici pentru RAND. Pe termen scurt, aceștia nu ar avea prea multe opțiuni și ar trebui să cumpere echipamente disponibile imediat pe piață, adesea de la furnizori americani, pentru a acoperi deficitul de capabilități. Pe termen lung însă, pierderea încrederii i-ar împinge pe aliați către alternative europene sau produse pe plan intern, au concluzionat autorii.

În cazul Marii Britanii, o retragere bruscă „ar accelera reorientarea Regatului Unit de la echipamentele de apărare americane către alternative suverane sau europene”, au declarat interlocutorii respectivi. Autorii estimează că Germania și, posibil, Polonia ar putea ajunge la o concluzie similară.

Germania a cumpărat armament american, între altele, pentru a contribui la menținerea angajamentului Washingtonului față de Europa. O retragere rapidă și necoordonată ar sugera că această abordare a eșuat, iar Berlinul „s-ar putea să nu mai vadă vreun avantaj în a continua să privilegieze firmele americane în achizițiile de armament sau în alte acorduri”, scriu autorii.

„O asemenea schimbare ar fi dăunătoare pentru baza industrială de apărare a SUA, care beneficiază de exporturi ce contribuie la realizarea unor economii de scară”, se arată în raport. „Principala cauză a acestei schimbări ar fi percepția asupra fiabilității SUA ca aliat, mai degrabă decât pierderea unor capabilități militare americane specifice.”

SUA au furnizat 58% din armamentul major importat de membrii europeni ai NATO în perioada 2021–2025, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm, în scădere față de 64% în precedenta perioadă de cinci ani analizată de institut.

O retragere bruscă a SUA ar avea probabil un impact redus asupra volumului achizițiilor Franței de la companiile americane de apărare, deoarece Parisul este deja „cel mai hotărât dintre cei patru aliați în reducerea dependenței față de Statele Unite”, se arată în studiu.

Însă, oficialii francezi au declarat pentru RAND că, pe timp de război, armata lor s-ar baza în continuare pe forțele americane pentru informații, supraveghere și cercetare; lovituri de precizie la mare distanță; avioane de luptă; apărare antiaeriană și antirachetă; comandă și control - sistemele utilizate pentru conducerea forțelor în luptă - și logistică.

Până când Franța va putea acoperi singură aceste deficite, Parisul ar interpreta o retragere bruscă a SUA drept un semn că Washingtonului îi pasă prea puțin de securitatea aliaților săi, au scris autorii studiului. Aceasta ar putea reduce probabilitatea ca cele două țări să ajungă la un acord asupra planurilor militare sau inițiativelor diplomatice.

Schimbul de informații

Autorii au analizat și ce s-ar întâmpla dacă SUA ar încerca să normalizeze relațiile cu Rusia în timp ce războiul din Ucraina continuă, fără să țină cont de preocupările de securitate ale Europei. Într-un asemenea caz, aliații ar putea limita schimbul de informații și planificarea militară comună, de teama unor scurgeri de informații către Moscova.

Unii aliați au început deja să limiteze schimbul de informații din cauza altor divergențe cu Washingtonul, deși până în prezent într-o măsură redusă, se arată în raport. Acesta menționează preocupările Regatului Unit față de operațiile militare americane din Caraibe și îngrijorările Olandei în legătură cu politica SUA față de Rusia, care au determinat ambele țări să reducă anumite forme de schimb de informații.

Totuși, niciunul dintre cei patru aliați nu s-ar alinia cu Rusia sau China în chestiuni de securitate în vreunul dintre scenariile analizate de RAND, au concluzionat autorii.

„Temerile unor strategi că aliații s-ar putea alinia cu Rusia pe măsură ce Statele Unite își reduc prezența sunt exagerate”, au scris autorii. Cele patru țări și Italia au calificat Rusia drept „cea mai acută și mai durabilă amenințare la adresa securității și stabilității euro-atlantice” în declarația din 26 octombrie.

Deficitul de cheltuieli

O retragere limitată este mai probabil să îi determine pe aliați să cheltuiască mai mult pentru apărare și să coopereze mai strâns între ei, au constatat autorii. Toate cele patru state s-au angajat să atingă obiectivul NATO de cel puțin 3,5% din produsul intern brut, PIB, pentru cheltuielile de apărare propriu-zise până în 2035, potrivit declarației summitului NATO din 2025.

Polonia și-a majorat de peste două ori cheltuielile de apărare ca pondere în PIB din 2014 și urmărește să ajungă la 5% în acest an, se arată în raport. Germania intenționează să cheltuiască 649 de miliarde de euro pentru armată într-o perioadă de cinci ani, majorând cheltuielile de la 2,4% din PIB în 2025 la 3,5% în 2029, potrivit Defense News.

Franța și Regatul Unit vor avea dificultăți în a atinge ținta NATO din cauza datoriei publice ridicate și a creșterii economice lente, se arată în raport. Datoria publică franceză a crescut de la 98% din PIB în 2019 la o medie de 112% în perioada 2020–2024. Unul dintre interlocutorii RAND a calificat problema bugetară drept „călcâiul lui Ahile” al Franței în procesul de reînarmare.

Ministerul britanic al Apărării a solicitat încă 28 de miliarde de lire sterline pentru a acoperi un deficit de finanțare până în 2030 și a primit 15 miliarde, se arată în raport. Totuși, Guvernul britanic a declarat recent că va finanța integral Planul său de investiții în apărare, potrivit Reuters.

Trupele ca instrument de presiune

Autorii avertizează, de asemenea, împotriva utilizării nivelului trupelor americane ca instrument pentru recompensarea sau sancționarea individuală a aliaților.

Chestionarele transmise aliaților de Pentagon în cadrul revizuirii au inclus întrebări privind cheltuielile lor de apărare și sprijinul acordat priorităților de politică externă ale SUA. Unii aliați au interpretat aceasta drept un semn că deciziile privind trupele americane ar putea depinde de gradul lor de aliniere politică, se arată în raport.

Polonia a constatat deja cât de repede se pot schimba deciziile SUA privind trupele. În mai, Pentagonul a anulat brusc o desfășurare planificată a aproximativ 4.000 de militari în Polonia. Ulterior, președintele Donald Trump a promis trimiterea a 5.000 de militari, fără a preciza o dată.

Varșovia a atribuit schimbarea de poziție în parte faptului că a reamintit Washingtonului că Polonia este un „aliat model”, care cumpără sisteme americane.

Autorii afirmă că episodul demonstrează atât avantajele pe care Polonia se așteaptă să le obțină prin această abordare, cât și slăbiciunea acesteia: nivelurile trupelor și angajamentele SUA se bazează pe „decizii bruște, ușor reversibile”.

Apel pentru un plan

„NATO 3.0 reprezintă o viziune privind un rol redus al SUA și o realocare a resurselor. Dar nu există un plan concret, pe termen lung”, se arată în raport.

RAND îndeamnă administrația americană să lucreze împreună cu aliații pentru a stabili câți militari americani vor rămâne în Europa pe timp de pace și câți ar urma să fie trimiși în cazul unui război, precum și calendarul pentru atingerea acestor niveluri.

Nu este clar dacă revizuirea privind Europa va produce un asemenea plan. Potrivit unui document al Pentagonului consultat de Reuters în august, revizuirea trebuie să îi prezinte secretarului apărării, Pete Hegseth, cel puțin patru variante privind nivelul trupelor până la 6 noiembrie. Revizuirea completă trebuie finalizată în decembrie.

Planurile previzibile, pe termen lung, care le oferă aliaților un cuvânt de spus „ar putea susține continuarea unui parteneriat transatlantic, chiar dacă într-o formă regândită”, au scris autorii.

În schimb, au adăugat aceștia, tratarea trupelor și angajamentelor americane ca monedă de negociere „ar putea submina cooperarea regională și, implicit, obiectivul NATO 3.0 de a consolida Europa”.

Retragerea SUA din postura de lider militar în Europa creează un vid de leadership pe continent

RAND atrage atenția și asupra faptului că aliații se confruntă cu obstacole în calea unei cooperări regionale mai aprofundate.

Unele state sunt motivate să acorde prioritate propriilor industrii, ceea ce poate submina eforturile de a dezvolta eficient capabilități colective. Eșecul ambițiosului proiect „Future Combat Air System” (Sistemul Aerian de Luptă al Viitorului) – derulat de Franța și Germania, cu participarea Spaniei – ilustrează exact acest lucru.

În plus, dacă SUA vor continua retragerea fără garanții solide de securitate, Germania ar putea deveni mai precaută față de posibilitatea ca Franța să preia rolul dominant pe care Statele Unite l-au deținut, în mod tradițional, în arhitectura de securitate europeană. La rândul său, Franța s-ar putea teme de o Germanie care dispune de un buget de apărare dublu față de al său, susținut de forțe convenționale pe măsură. La rândul său, Regatul Unit este limitat de faptul că nu mai participă la inițiativele de cooperare în domeniul apărării din cadrul UE.

Dacă obiectivul SUA este promovarea autosuficienței europene, politica americană ar trebui să ajute aliații să depășească aceste obstacole în calea cooperării, nu să le amplifice, recomandă RAND.

Europa nu ar mai fi la fel de capabilă să susțină misiunile militare în afara continentului.

RAND observă că promovarea capacității Europei de a se autoapăra ar putea însemna că aliații vor dispune de mai puține resurse pentru misiuni în alte regiuni.

Statele Unite vor trebui să fie mai selective în solicitările de contribuții pentru operațiunile americane în alte teatre de operații, întrucât investițiile masive în securitatea europeană vor limita, probabil, capacitățile aliaților în alte părți ale lumii. Cu cât Statele Unite își restrâng mai rapid prezența, cu atât acest compromis va fi mai pronunțat, observă RAND.

Lipsa de coordonare economică între SUA și Europa afectează scopul NATO 3.0

Potrivit RAND, tarifele vamale impuse deja de SUA vor avea un impact negativ limitat asupra economiilor europene. De asemenea, orice noi tarife ar crea dificultăți suplimentare într-un moment în care aliații au nevoie de un impuls economic pentru a putea susține cheltuieli mai mari în domeniul apărării. Acest lucru este valabil, în special, pentru economiile Franței, Germaniei și Regatului Unit, care se confruntă deja cu dificultăți. 

RAND mai apreciază că o soluționare sustenabilă a războiul în desfășurare cu Iranul va reduce, de asemenea, costurile economice și creșterile bruște ale prețurilor la energie – factori care au subminat eforturile aliaților de reînarmare, așa cum prevede conceptul NATO 3.0.

NATO 3.0 este drumul lăsat liber Rusiei pentru război în Europa. NATO 3.0 nu acoperă plecarea SUA din Europa, chiar dacă ea se va petrece treptat în următorii 10 ani.

Nota autorului: Studiul RAND nu abordează descurajarea oferită de NATO 3.0 (Europa convențional și SUA doar nuclear) comparativ cu cea oferită de NATO clasic, din perspectiva a ceea ce ar face Rusia în fiecare dintre aceste scenarii.

Este profund hazardată presupunerea făcută de administrația Trump că regimul Putin, care conduce Rusia, va respecta o înțelegere sau arhitectură de securitate în Europa sau în lume altfel decât pus în fața unei forțe majore în fața căreia ar pierde evident orice confruntare militară.

Evenimentele din Ucraina care au urmat după anul 2014, încrâncenarea Moscovei de a nu opri războiul ruso-ucrainean, sprijinul militar solicitat Iranului în război precum și implicarea militarilor nord-coreeni în război, au confirmat că intențiile regimului Putin sunt cu mult dincolo de Ucraina. Orice pace în Ucraina va fi flosită de regimul Putin exclusiv pentru recuperarea Rusiei în vederea continuării războiului.

Construirea în Europa a unei forțe majore de descurajare, alta decât cea bazată pe SUA, va presupune construirea unui arsenal nuclear european echivalent cu cel Rusiei. NATO 3.0 ar putea lăsa să se înțeleagă că SUA nu vor interveni în cazul unei agresiuni rusești convenționale asupra Europei ceea ce ar ispiti regimul Putin să-și încerce șansele.

Dacă Rusia reușește fără arme nucleare, pe administrația Trump (sau pe o alta de aceeași orientare strategică) pare să nu o intereseze deoarece nu ar mai fi în atribuțiile ei. Dacă Moscovei nu-i reușește agresiunea, nu contează pentru că europenii nu vor avea curaj să intre în Rusia de teama armelor nucleare. 

Regimul Putin se bazează și, în același timp, îi este frică doar de un arsenal nuclear cel puțin echivalent cu cel rusesc. De asemenea, sub protecția acestui arsenal nuclear, regimul Putin și-a permis să lase descoperită Rusia din punct de convențional la est, sud și nord și să concentreze întreaga armată convențională rusă, care acoperea un teritoriu vast, într-o confruntare profund inegală cu Ucraina.

În plus, reapropierea recentă a SUA față de Rusia, promovată administrația Trump, ridică un semn mare de întrebare dacă SUA vor interveni militar pentru aliații lor europeni în situația în care forțele ruse ar întrebuința lovituri nucleare tactice dacă înregistrează pierderi mari într-un eventual conflict militar cu Europa.

În concluzie, NATO 3.0 este calea sigură pentru cel puțin un război generalizat în Europa și nu va face nici Europa și nici SUA mai puternice și mai sigure indiferent dacă între ele există formal această alianță NATO 3.0.

Nu ignorați puterea unei alianțe naturale nu doar formale. 

SUA, Canada și Europa sunt aliați naturali, nu doar prin faptul că au împreună o alianță de apărare ci și prin cea mai mare comuniune de țări de pe planetă în privința principiilor morale, politice și economice.

După anul 2014 - când Rusia a anexat Crimeea, și, mai ales după 2022 - când Rusia a lansat invadarea la scară largă a Ucrainei, întreaga lume a intrat într-o fază de instabilitate gravă și de impredictibilitate din punctul de vedere al securității.

În aceste momente foarte dificile - unele de amenințare existențială, fiecare țară din lume - chiar și SUA, are nevoie de toți aliații ei la cota lor cea mai înaltă de angajament și încredere. Calitatea de aliați naturali a națiunilor amplifică de câteva ori puterea oricărei alianțe, în special pe cea NATO. Ignorarea acestor adevăruri reprezintă superficialitate și eroare strategică, în timp ce acțiunile intenționate cu caracter destabilizator reprezintă trădare la cel mai înalt nivel.