SUA schimbă prioritățile: Dronele sunt favorizate, iar achiziția de F-35 scade la 47 de avioane în noul buget pentru apărare pentru 2026

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane F-35 norvegiene, zburând în timpul unor exerciții cu bombardiere B-1 ale SUA. Norwegian F-35 Training with B-1 Bombers; Photo source: Lockheed Martin
Avioane F-35 norvegiene, zburând în timpul unor exerciții cu bombardiere B-1 ale SUA. Norwegian F-35 Training with B-1 Bombers; Photo source: Lockheed Martin

Proiectul de buget pentru anul fiscal 2026 aduce o serie de schimbări importante. Noua administrație de la Casa Albă pare că va pune în aplicare declarațiile făcute în lunile precedente, când Trump și Musk anunțau că e nevoie de mai multe drone și de mai puține F-35. 

Propunerea de buget a administrației Trump pentru anul fiscal 2026 include o creștere semnificativă a cheltuielilor cu dronele, văzut ca un domeniu de importanță cheie, așa cum războiul din Ucraina a demonstrat.

Bugetul SUA al apărării va rămâne comparabil ca dimensiuni cu cel de anul acesta - fiind preconizate cheltuieli și investiții de 892,6 miliarde de dolari.

Totuși, potrivit informațiilor Reuters, în buget nu sunt incluse investițiile cu ”perla coroanei” administrației Trump, „Golden Dome”. Fondurile inițiale de 25 de miliarde de dolari pentru sistemul de apărare „Golden Dome” sunt tratate separat, într-o altă solicitare bugetară.

La fel, nici achiziția unui submarin din clasa Virginia și a altor 15 nave de război nu apare în această propunere, fiind așteptate într-un proiect de lege separat de finanțare navală.

 

Mai puține F-35 și mai multe drone

Joint Air-to-Surface Standoff Missile-Extended Range [JASSM-ER] este o rachetă ghidată cu precizie, avansată, cu rază lungă de acțiune, dezvoltată de Lockheed Martin.

Proiectul de buget pentru anul fiscal 2026 prevede creșterea investițiilor în rachetele de croazieră cu rază lungă precum ce aer-sol AGM-158B (JASSM) și racheta antinavă AGM-158C (LRASM), dar mai puține rachetele balistice PRISM care vor înlocui deja celebrele ATACMS.

Cea mai importantă schimbare este accelerarea spectaculoasă a investițiilor în domeniul dronelor mici, ca răspuns direct la lecțiile învățate din Ucraina, unde dronele au demonstrat o eficiență ridicată cu costuri reduse.

În ceea ce privește avioanele F-35, Trump cere achiziția a doar 47 de unități, semnificativ mai puțin decât cele 69 propuse de comisia pentru apărare din Congres (și chiar mai puțin decât cele 68 solicitate de Biden pentru anul precedent).

Bugetul prevede o mărire de salariu de 3,8% pentru trupe, dar reduce costurile prin retragerea armamentului mai vechi, inclusiv nave și avioane care sunt mai scumpe de operat. Conform planului, Marina va reduce forța de muncă civilă cu 7.286 de angajați.

 

Ce este doctrina 20.40.40 pe care și România ar trebui să o adopte

 

În cadrul conferinței DefenseRomania Security Dialogue 2025 (DSD 25), care a fost organizată în această lună de DefenseRomania, Sorin Encuțescu, coordonatorul strategiei industriei de apărare din România, a subliniat nevoia urgentă de adaptare a industriei de apărare la noile realități ale războiului modern, evidențiind transformările rapide și profunde în desfășurarea acțiunilor de luptă. Cu alte cuvinte, „toți ochii pe drone”.

Expertul a dat exemplul strategiei britanice, așa-numita doctrină „20.40.40”.

„Ce înseamnă acest nou tip de model de luptă? Adică 20% din compunerea forțelor terestre rămân pe echipamente grele, 40% sunt componentele „loitering munition”, adică dronele kamikaze, și alte 40% reprezintă dronele care pot fi recuperate din domeniul cercetării și supravegherii, inclusiv dronele cu capacități de lovire”, a explicat coordonatorul strategiei industriei de apărare.

El a arătat că aceste schimbări nu afectează doar structura forțelor armate, ci generează, de asemenea, transformări semnificative în pregătirea, instruirea și logistică. Encuțescu a subliniat că „toate aceste lucruri generează schimbări în domeniul pregătirii, instruirii și logisticii, dar în același timp și din punct de vedere al industriei de apărare.”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel