Rușii laudă noile drone kamikaze Z-53 din familia Lancet: “Au un aspect futurist și dispun de elemente de inteligență artificială”

whatsapp-image-2023-11-23-at-19-46-20_83314600
Portalul rusesc topwar.ru a informat, pe 23.11.2023, că designerii din Federația Rusă continuă să îmbunătățească dronele de luptă și să dezvolte noi vehicule aeriene fără pilot. Partea rusă susține că Produsul 53 al familiei Lancet, numit Z-53, care a fost prezentat publicului cu ceva timp în urmă, “a dobândit funcții incredibile și a devenit și mai util pentru întrebuințarea în cadrul operației militare speciale”.

Dispozitivul modificat dispune de un sistem de dirijare cu inteligență artificială integrată, care funcționează automat, nu necesită prezența unui operator uman și este capabil să recunoască țintele prestabilite.

Astfel, Z-53 poate detecta și angaja ținta în mod independent, conform parametrilor pre-introduși. De asemenea, la noile drone kamikaze au crescut atât precizia, cât și raza de acțiune.

După lansare, aripile pliabile, apăsate pe corp, se deschid, după care drona are un aspect futurist. O elice situată în spatele acesteia impinge drona înainte, iar o cameră de înaltă rezoluție situată în capul aparatului de zbor fără pilot este angajată în căutarea unei ținte.

Drona kamikaze de tip Z-53, cu o încărcătură explozivă de cinci kilograme, poate îndeplini misiuni atât în mod independent, cât și în grupuri (roiuri), ceea ce o face și mai periculoasă.

Aceste aparate de zbor fără pilot au fost prezentate pentru prima dată la forumul tehnico-militar Armata-2023 și au început să fie testate în zona operației militare speciale la sfârșitul lunii octombrie.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close