Rusia surprinde în programul hipersonic. Submarinul Severodvinsk a lansat o nouă rachetă Zircon, de data asta din imersiune

Ionel Copcea |
Data publicării:
Submarinul Severodvinsk, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
Submarinul Severodvinsk, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 04.10.2021, submarinul nuclear Severodvinsk al Flotei de Nord a efectuat o nouă lansare-test a unei rachete hipersonice Zircon. De această dată, lasarea s-a făcut din imersiune, de la o adâncime de 40 de metri, asupra unei ținte navale din Marea Barents.

“Echipajul submarinului nuclear Severodvinsk a efectuat un al doilea test al rachetei hipersonice Zircon. Pentru prima dată, lansarea a fost făcută din imersiune, de la o adâncime de 40 de metri, din acvatoriul Mării Albe, asupra unei ținte navale aflate în Marea Barents. Potrivit datelor de control obiectiv, ieșirea de sub apă, zborul rachetei și lovirea cu succes a țintei s-au făcut în parametri stabiliți”, au precizat reprezentanții ministerului, citați de principalele agenții de presă din Rusia.

În dimineața zilei de luni, militarii ruși au anunțat că Forțele Navale au testat cu succes o rachetă hipersonică de pe submarin. Lansarea rachetei Zircon s-a făcut de pe submarinul Severodvinsk, aflat la suprafața apei. Anterior, racheta a fost testată numai de pe o platformă purtătoare de suprafață, respectiv fregata Amiral Gorshkov a Flotei de Nord.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat recent că racheta hipersonică Zircon, capabilă să dezvolte o viteză de aproximativ nouă Mach și să lovească ținte la o distanță de peste 1.000 de kilometri, va fi introdusă în serviciul de luptă în scurt timp.

 

Lansarea era programată abia în noiembrie

 

Comentariul autorului: Efectuarea celei de-a doua lansări a rachetei hipersonice Zircon, la un interval de numai câteva ore după prima lansare, este oarecum surprinzătoare, mai ales că surse avizate declaraseră că aceasta este programată pentru luna noiembrie.

Probabil, este prima dată când o astfel de lansare se desfășoară în avans față de data planificată. De regulă, lansările de acest gen sunt amânate pentru perioade curprinse între câteva săptămâni sau chiar câteva luni.

Această grabă a reprezentanților ruși poate indica faptul că aceștia intenționează să urgenteze programul de teste și să scurteze termenele stabilite pentru introducerea rachetei în dotarea Forțelor Navale.

În orice caz, racheta hipersonică Zircon poate fi considerată deja o certitudine și va putea fi folosită de navele și submarinele rusești, probabil chiar din anul 2022.  

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel