Rusia se pregătește să testeze Articolul 5 din Tratatul NATO? Regiunea nordică și Marea Baltică devin noile linii ale frontului

În ultima perioadă, tot mai mulți experți militari conturează scenarii clare privind intențiile Moscovei. După cum precizează Jorgen Bo Leimand, consilier în cadrul NATO, analistul Carlo Masala anticipează în cartea sa “If Russia Wins” că , până în martie 2028, trupele ruse ar putea simula capturarea orașului estonian Narva și a insulei Hiiumaa din Marea Baltică. Această acțiune militară ar reprezenta un test direct pentru NATO și pentru Articolul 5 privind apărarea colectivă, forțând Washingtonul să decidă dacă riscă distrugerea propriilor orașe pentru a elibera o mică porțiune de teritoriu european.

Într-un scenariu de conflict direct în Țările Baltice, regiunea nordică funcționează ca un spațiu strategic unificat. Finlanda și Suedia reprezintă linia principală a frontului, în timp ce Norvegia și Danemarca asigură rutele logistice aeriene și maritime necesare tranzitării forțelor americane de sprijin.

Tot accest plan strategic a determinat semnarea ,,Conceptului Nordic de Apărare’’ în septembrie 2024, un document care integrează fără restricții capacitățile militare ale celor cinci state nordice. Ca interoperabilitatea celor cinci armate să funcționeze, totul depinde strict de controlul Mării Baltice. Dacă armata rusă reușește să blocheze Coridorul Suwalki, ruta terestră de 65 de kilometri care leagă Polonia de Lituania, Țările Baltice rămân complet izolate.

În acest context operațional, Danemarca devine cel mai important punct de tranzit al tehnicii militare din statele aliate. Prin controlul strâmtorilor sale, al insulei Bornholm și al spațiului aerian aferent, statul danez decide succesul aprovizionării flancului estic. Un eșec sau o eroare de calcul militar în lanțul logistic danez atrage colapsul întregii strategii de apărare a NATO în regiune.

Planificatorii militari nordici dezbat în prezent adoptarea celei mai eficiente strategii de descurajare, cu accent pe „descurajarea prin ripostă” sau „descurajarea prin respingere”. Strategia „descurajării prin ripostă” presupune menținerea unei forțe limitate de contact la graniță, capabilă să declanșeze un contraatac masiv abia după un avans inamic.

Strategia „descurajării prin respingere” implică dislocarea permanentă a unor forțe militare majore pentru a opri și respinge inamicul din primul minut al asaltului. Aderarea Finlandei și Suediei împinge NATO către aplicarea strictă a conceptului de respingere. Această abordare necesită alocări financiare considerabile pentru infrastructură, echipamente și personal militar, dar elimină riscul ocupării teritoriale a statelor aflate pe linia de contact directă cu Federația Rusă.

Riscul ca Rusia să recurgă la acțiuni ostile pe flancul estic al NATO este tot mai mare

Rapoartele din ultimele 12 luni ale serviciilor de informații militare din Danemarca, Suedia și Finlanda arată că riscul ca Rusia să recurgă la astfel de acțiuni pe flancul estic al NATO este tot mai mare. Documentele indică Marea Baltică drept zona cu cea mai mare probabilitate de acțiune militară rusă împotriva forțelor aliate.

Informațiile arată că forțele armate ruse își dezvoltă rapid capacitatea de a purta un război convențional de mare intensitate la granițele statelor nordice. În timp ce armatele Suediei și Finlandei se află într-un proces accelerat de consolidare, Danemarca înregistrează întârzieri majore în programele sale de înzestrare, aspect care afectează grav coeziunea capacității regionale de interdicție.

Dimensiunea nucleară complică suplimentar arhitectura de securitate a flancului nordic - deși statele nordice nu dețin armament nuclear, ele se bazează pe garanțiile de securitate americane. Dar incertitudinea privind angajamentul ferm al Washingtonului a declanșat discuții strategice care până recent nu reprezentau o problemă. Opțiunile analizate includ participarea la o capacitate europeană de descurajare nucleară, coordonată de Franța sau Marea Britanie, sau chiar reluarea discuțiilor despre dezvoltarea unei arme nucleare proprii, luând în calcul expertiza acumulată de Suedia în cadrul programului său militar derulat între 1945 și 1972. Faptul că în ultimii ani Rusia a desfășurat în exclava Kaliningrad mai multe rachete Iskander, capabile să poarte focoase nucleare, obligă acum guvernele scandinave să își reevalueze urgent doctrina nucleară.

Pentru atingerea acestor obiective militare avem nevoie de bani! Îi avem?

Nu în ultimul rând, garantarea acestui nivel de securitate și descurajare militară impune un cost economic uriaș, forțând statele europene să găsească un compromis între apărare și programele de protecție socială. Atingerea unui nivel optim de securitate, estimat de economiști la 5% din PIB, necesită fonduri anuale suplimentare pe care foarte puține economii europene le pot aloca.

Liderii politici europeni sunt constrânși să aleagă între impunerea unor taxe speciale, majorarea datoriei publice sau tăierea cheltuielilor alocate pentru sănătate și educație. Avertismentul formulat încă din 2011 de fostul secretar american al Apărării, Robert Gates, cu privire la diminuarea dorinței Statelor Unite de a finanța lipsa de acțiune a națiunilor europene a devenit realitate cu cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump.

Refuzul constant al guvernelor europene de a investi în propria securitate confirmă declarația recentă a premierului polonez Donald Tusk: inamicii externi amenință teritoriul, dar lipsa de asumare internă poate duce la dezintegrarea definitivă a Alianței.