Legislația are 61 de pagini și îi poartă numele lui Lindsey O. Graham, cel mai puternic și vocal susținător al acestui proiect. Legea e concepută pentru a avea un impact major asupra marilor cumpărători de petrol și gaze rusești. De asemenea, include sancțiuni suplimentare liderilor ruși, a membrilor familiilor acestora și a oligarhilor din jurul puterii.
![]()
Senatorul republican american Lindsey Graham, decedat recent. Photo source: Biroul de presă al lui Lindsey Graham din Senatul SUA
Presa de propagandă rusă a scris intens în aceste zile despre cum această lege va lovi mai degrabă în cetățeanul american, încercând să bagatelizeze efectele ei. Dacă ea va trece însă de Camera Reprezentanților, unde republicanii au majoritatea și va fi adoptată de președintele Donald Trump, legea va avea un impact uriaș pe sectorul energetic rus prin impunerea de sancțiuni auxiliare care vor afecta acest sector, principalul sector care alimentează financiar mașinăria de război rusă.
Canalele de propagandă rusă pro-Kremlin pleacă de la anumite critici aduse proiectului legislativ, atât în rândul democraților, cât și republicanilor. Unii democrați au argumentat că legea i-ar oferi lui Trump o autoritate tarifară prea mare. Cert e că legea Lindsey O. Graham, una bipartizană, a trecut cu o majoritate zdrobitoare de Senat.
Legea leagă acest pachet draconic de sancțiuni împotriva sectorului energetic rus, care asigură bugetul Federației, de sancțiuni impuse Iranului.
Legea va permite și tarife vamale țintă asupra prodselor din țările care cumpără petrol și gaze rusești. Cei de la NBC News îl citează pe liderul majorității din Senat, John Thune, republican din Dakota de Sud, care subliniază că proiectul legislativ contribuie și la protejarea Ucrainei împotriva agresiunii ruse.
Ucraina este acum cel mai mare conflict, la propriu, din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. (...) Poporul ucrainean a fost rezilient, a muncit foarte, foarte mult pentru a încerca să pună capăt acestui război. Dar atâta timp cât Vladimir Putin are bani din petrolul și gazele rusești, el poate continua acest război. Iar ceea ce ar face acest proiect de lege privind sancțiunile ar fi, practic, să oprească această sursă de finanțare - John Thune, liderul majorității republicane din Senatul American
Ce aduce nou legea Lindsey O. Graham și de ce, dacă va fi adoptată, chiar va avea un impact uriaș asupra Rusiei
![]()
Angajați care lucrează la o fabrică a producătorului rus de rachete Almaz-Antey din Ulyanovsk, Rusia. Sursa foto: Ministerului rus al Apărării
Pilonul central al legii îl reprezintă introducerea de sancțiuni secundare și tarife vamale punitive de până la 100% aplicate țărilor terțe care finanțează indirect mașinăria de război a Rusiei.
Legea oferă președintelui SUA autoritatea de a impune taxe vamale pe mărfurile importate din top 5 cele mai mari țări cumpărătoare de petrol sau gaze rusești. În plus, se aplică tarife similare (de până la 100%) pentru top 5 țări care facilitează eschivarea și eludarea sancțiunilor energetice rusești. Textul include o excepție doar pentru statele unde gazul rusesc reprezintă sub 15% din totalul exporturilor Rusiei și care fac pași concreți pentru a elimina această dependență.
Sunt vizate prin interdicții totale și blocarea activelor cele mai mari instituții financiare rusești, inclusiv Banca Centrală a Rusiei, Sberbank și Gazprombank. De asemenea, este interzisă furnizarea de servicii de mesagerie financiară internațională (de tip SWIFT) către băncile sancționate.
De asemenea, se impun sancțiuni directe asupra marilor proiecte de gaze naturale lichefiate ruse și orice viitor proiect arctic. Proiectul de lege vizează și SHADOW Fleet Sanctions Act, unde sunt sancționate navele și companiile din „flota din umbră” a Rusiei, adică cele care folosesc asigurări maritime netransparente pentru a transporta țiței rusesc peste plafonul de preț.
Nu în ultimul rând se impun sancțiuni obligatorii asupra companiilor străine, inclusiv chineze, care sprijină complexul militar și industria al Rusiei.
Legea interzice și noi investiții în Rusia sau în sectorul energetic rus, dar și interzicerea exportului de produse energetice de origine americană către Rusia, precum și a importului de uraniu rusesc.