Diferențe șocante între bugetele militare arabe. Însă puterea militară nu se măsoară în miliarde de dolari, ci în ceea ce se  cumpără acei bani

Și înseamnă cheltuirea a doar 1,47 miliarde de dolari că acea țară este „mai slabă” din punct de vedere militar decât vecina sa, care alocă de multe ori această sumă? Răspunsul, conform celor mai recente date ale Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI), publicate în aprilie 2026 pentru anul 2025, este mult mai complex decât sugerează cifrele brute.

Regiunea arabă este angajată în prezent într-o cursă tăcută pentru reconstruirea puterii sale militare, însă regulile acestei curse s-au schimbat fundamental. Tancurile și efectivele de trupe nu mai reprezintă singura măsură a puterii. Radarul, sateliții, munițiile de precizie și rețelele de comandă și control sunt cele care traduc astăzi cheltuielile bugetare în capacitate reală pe câmpul de luptă.

Datele SIPRI relevă o disparitate evidentă între statele arabe. Arabia Saudită conduce detașat, cu 83,2 miliarde de dolari cheltuiți în 2025 (o creștere de 1,4% față de anul anterior), ceea ce o plasează pe locul opt în clasamentul mondial. Algeria urmează cu 25,4 miliarde de dolari (plus 11%), sumă care reprezintă aproximativ 8,8% din PIB-ul țării, a doua cea mai mare pondere din lume după Ucraina, și aproape un sfert din totalul cheltuielilor guvernamentale algeriene.

De aici, cifrele scad abrupt. Kuweitul a alocat 8,1 miliarde de dolari, Irakul 6,4 miliarde, Marocul 6,3 miliarde (cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată de țară), Omanul aproape 6 miliarde, Egiptul 2,5 miliarde, Iordania 2,53 miliarde, Tunisia 1,485 miliarde (record istoric pentru țară) și Bahrainul 1,468 miliarde de dolari. 

Diferența financiară dintre extremele acestui clasament, de peste cincizeci de ori între Arabia Saudită și Bahrain, nu reflectă însă o diferență proporțională în capacitatea reală de luptă. 

Puterea militară rămâne produsul unui sistem complex, în care calitatea armamentului, nivelul de pregătire, capacitatea de informații, comanda și controlul, războiul electronic, industria națională de apărare și experiența operațională cântăresc cel puțin la fel de mult ca bugetul alocat.

Modele de apărare diferite, priorități diferite

Arabia Saudită construiește o forță multifațetată, bazată pe avioane de luptă F-15 și Eurofighter Typhoon, sisteme avansate de apărare aeriană și antirachetă, o expansiune navală în Marea Roșie și în Golf, precum și pe o inițiativă amplă de localizare a industriei de apărare pe teritoriul propriu.

Algeria se bazează pe o componentă terestră extinsă, avioane grele de luptă de proveniență rusească, submarine și fregate, pe fondul unei rivalități strategice de lungă durată cu Marocul, pe care SIPRI o identifică drept unul dintre motoarele principale ale creșterii cheltuielilor militare pentru ambele țări.

Kuweitul, Omanul și Bahrainul, state relativ mici, situate în puncte strategice sensibile, se concentrează pe protejarea spațiului aerian propriu, a instalațiilor vitale și a rutelor maritime. Kuweitul mizează pe avioane F/A-18 și Eurofighter Typhoon, Omanul, poziționat aproape de Strâmtoarea Hormuz, pe avioane Typhoon și F-16, iar Bahrainul pe avioane F-16, integrate într-o rețea mai amplă de cooperare militară americano-golfică.

Irakul se sprijină pe o forță terestră numeroasă și pe o vastă experiență operațională dobândită în combaterea terorismului, completată de avioane și elicoptere F-16IQ, în timp ce Marocul se orientează spre tehnologie și lovituri de precizie, prin avioane F-16 și sisteme precum HIMARS. Iordania mizează pe pregătire, experiență operațională și forțe speciale bine antrenate, susținute de flota de F-16, iar Tunisia se concentrează în principal pe securizarea frontierelor și combaterea terorismului.

Egiptul rămâne, în acest tablou, un caz aparte. Cifra sa oficială de 2,5 miliarde de dolari nu reflectă în niciun fel amploarea reală a forțelor armate egiptene, care includ avioane Rafale, F-16, MiG-29 și Mirage 2000, două portelicoptere de tip Mistral, fregate, submarine și un sistem de apărare aeriană multistratificat, care combină tehnologie occidentală și rusească deopotrivă. 

SIPRI subliniază, de altfel, că datele sale măsoară resursele alocate, nu capacitatea cumulată de luptă, iar metodologia se bazează exclusiv pe surse deschise și auditabile.

Cheltuielile militare globale au ajuns, potrivit aceluiași raport, la 2.887 miliarde de dolari în 2025, un nivel record. În acest context, cea mai relevantă întrebare pentru regiunea arabă nu mai este „cine cheltuiește mai mult”, ci ce anume cumpără fiecare stat cu banii alocați și ce tip de putere militară construiește, de fapt, în spatele cifrelor. Bugetele, luate izolat, nu sunt suficiente pentru a înțelege harta reală și complexă a puterii militare arabe.