Rusia are planuri mari pentru macheta Su-75 Checkmate. Viitorul avion care trebuie să rivalizeze cu F-35 urmează să fie produs în trei versiuni

avion-su-75-checkmate_96052800
Machetă a avionului Su-75, produs intens promovat de Rusia pentru export
Portalul rusesc topwar.ru a informat, pe 17.07.2023, că noul avion de vânătoare cu un singur motor Su-75 Checkmate, dezvoltat de Corporația întrunită constructoare de avioane (OAK), va fi produs în trei versiuni. Acest lucru reiese din documentele Serviciului Federal Rus de Proprietate Intelectuală (SFRPI).

Patentele înregistrate la SFRPI arată că OAK va produce avionul de perspectivă în variantele: cu un loc, cu două locuri și fără pilot. Alte detalii pe această temă nu sunt cunoscute deocamdată.

Anterior, s-a anunțat faptul că, potrivit planurilor companiei Sukhoi, parte a OAK, lotul pilot de avioane de luptă Su-75 va fi lansat în anul 2026. Înainte de aceasta, corporația intenționează să construiască patru prototipuri ale noului avion de vânătoare, care vor participa la teste.

Astfel, potrivit calendarului integral pentru lansarea noului avion, prototipurile vor apărea în perioada 2024-2025, lotul pilot în 2026, iar livrările în serie în 2026-2027. În ceea ce privește lotul pilot trebuie spus faptul că acesta este un lot industrial al unor produse, în cazul de față avioane de vânătoare, care este realizat pentru a confirma pregătirea pentru producția în masă.

Noul avion de vânătoare rusesc se vrea a fi de generația a cincea și cu un singur motor. Checkmate a fost prezentat pentru prima dată la show-ul aerian MAKS-2021. Aeronava a fost concepută pentru a fi furnizată atât Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, cât și clienților străini. Aceasta va avea o arhitectură deschisă, pentru a putea fi adaptată la orice fel de comandă.

Principalele caracteristici anunțate de ruși vor consta în: viteza de până la doi mach, autonomia de zbor de 3.000 de kilometri și greutatea încărcăturii de luptă de 7.400 de kilograme. Pe aeronavă vor fi instalate sisteme de cercetare optică și electronică, de război electronic, de ochire optică și de comunicații cu gamă largă.

Su-75 Checkmate ar fi trebuit să submineze pe piața externă Gripen și F-35

2. LTS „Check... (lts-prc-e2prc-80prc-9echeckmateprc-e2prc-80prc-9d-rusia_32730700.jpg)

Su-75 „Checkmate”, noul avion de generația a V-a, răspunsul rus pentru F-35, deocamdată la stadiul de machetă. Sursă foto: Kremlin

Industria aerospațială rusă dorește să submineze vânzările de avioane dezvoltate de alte țări, inclusiv ale aeronavei suedeze JAS-39E/F Gripen și ale avionului F-35, prin oferirea unei alternative mai puțin costisitoare.

Cu toate acestea, cel mai avansat avion de luptă al Rusiei, Su-57, are un singur client: Chiar Forțele Aerospațiale Ruse (VKS), și a fost produs doar în număr mic și la un preț semnificativ mai mare decât cel preconizat. 

În plus, decizia Indiei de a suspenda finanțarea programului a împiedicat, de asemenea, procesul de dezvoltare a avionului Su-57. Pentru a preveni repetarea unei astfel de situații, Rusia a abordat Emiratele Arabe Unite în 2017 cu o propunere de colaborare pentru dezvoltarea Su-75. 

În cadrul Salonului aeronautic de la Dubai din noiembrie 2017, urma să fie parafat un contract care să contureze împărțirea costurilor între cele două țări pentru program. Cu toate acestea, planurile EAU de a finanța programul ar fi fost abandonate din cauza presiunilor SUA. 

Citește și: Su-75 Checkmate, concurentul rus al F-35 pe piața externă - sortit eșecului? Atacarea Ucrainei poate grăbi sfârșitul proiectului

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close