România caută în SUA revitalizarea industriei de apărare naționale. Producția de muniție și investiții comune, discutate la Washington

Darius Muresan |
Data publicării:
Lansator AG-9, sursă foto: Ministerul Apărării Naționale
Lansator AG-9, sursă foto: Ministerul Apărării Naționale

În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Washington, cu Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin.

Potrivit unui comunicat emis de Guvernul României către DefenseRomania, oremierul Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu Secretarul american al Apărării a declarat că „avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic”. Pe lista discuțiilor s-a aflat și cooperarea cu industria de apărare din SUA.

Cei doi oficiali au subliniat relația privilegiată dintre România și Statele Unite, evidențiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii și întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuția la securitatea regională în zona Mării Negre. În acest context, Secretarul American al Apărării a lăudat eforturile făcute de țara noastră și a evidențiat capacitatea de leaderschip a Romaniei demonstrată prin înființarea Centrului de pregătire de la Fetești pentru piloții de F-16.

Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, cele mai importante evoluții din punct de vedere al apărării atât în relațiile bilaterale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ca bază pentru aprofundarea și extinderea cooperării în acest sector, inclusiv cu rezultate economice care să aducă beneficii de securitate.

 

România vrea să-și modernizeze industria cu ajutorul companiilor din SUA. S-a discutat inclusiv producția de muniție și transfer tehnologic

 

2. Militari r... (1-militari-romani-care-opereaza-sistemul-patriot--foto-roxana-davidovits_34860300.jpg)

Militari români care operează sistemul Patriot / Regimentul 74 PATRIOT foto: Roxana Davidovits

”Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esențială pentru o securitate națională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea și dezvoltarea capabilităților din industria națională, prin investiții comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce privește fabricarea de muniție, precum și transferuri tehnologice și specializarea forței de muncă autohtone”, a declarat șeful Executivului de la București. 

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a evidențiat interesul Romaniei pentru o coordonare completă din punct de vedere militar cu Statele Unite și a subliniat că, în perspectiva Summit-ului Alianței Nord-Atlantice care va avea loc anul viitor la Washington, România își va menține angajamentele de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare și va continua să pledeze pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO.

La rândul său, Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidențiat  excelenta colaborare dintre Statele Unite și România, ca parteneri strategici și aliați, a remarcat rolul de lider al țării noastre în eforturile pentru stabilizarea situației regionale și a apreciat progresele semnificative ale României în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor și infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice. De asemenea, ambii interlocutori au subliniat nevoia de a face eforturi comune pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federația Rusă.

3. Sistemul P... (1-militari-romani-care-opereaza-sistemul-patriot-4_43638300.jpg)

Sistemul Patriot / Regimentul 74 PATRIOT, captură video MApN

Premierul Marcel Ciolacu a fost însoțit la întrevederea de la Washington de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul Economiei, Radu Oprea.

Amintim că prim-ministrul este în a doua zi a vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii împreună cu o delegație  guvernamentală.

CITEȘTE ȘI: Veste mare pentru România: Ne vom produce propriile rachete pentru Patriot. Rachete Skyceptor produse la Ploiești, inclusiv pentru aliați

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel