Fonduri risipite la ministerul polonez al apărării? Verificări pentru toate contractele de achiziții de armament încheiate de vechiul guvern

Ministrul adjunct al apărării din Polonia, Cezary Tomczyk, a descris situaţia lăsată în ministerul său de guvernul precedent drept "o risipă foarte gravă" în "cantităţi uriaşe" şi a anunţat un audit exhaustiv al tuturor contractelor de cumpărare de armament, informează vineri Agerpres.

Adjunctul șefului Ministerului Apărării Naționale a declarat că situația găsită la minister este foarte gravă.

În declaraţiile făcute postului Polsat, Tomczyk a insistat că, în ciuda faptului că guvernul său "este în favoarea unei armate puternice" şi că "nu va face economie la resursele" pentru apărare, echipa sa a constatat "chestiuni neclare" la preluarea ministerului.

"Va fi constituită o echipă de auditori capabilă să efectueze o inspecţie fiabilă şi exhaustivă" a tuturor contractelor în vigoare şi a "acordurilor încheiate de guvernul anterior", a asigurat viceministrul, care a anunţat că trezorierul primăriei Varşovia va face parte din această comisie.

Aceste declaraţii survin a doua zi după ce fostul ministru al apărării, Mariusz Blaszczak, şi-a exprimat încrederea că noul guvern va oficializa sub formă de contract toate acordurile executive negociate înainte de schimbarea executivului şi va respecta termenele şi contractele de cumpărare de armament convenite cu alte ţări.

În interviu, Tomczyk a explicat că Polonia "dispune de un buget gigantic pentru apărare: 27,2 miliarde de euro pentru minister şi 15 miliarde de euro pentru Fondul de Sprijin al Forţelor Armate (FAFA). Acestea sunt cifre importante".

FAFA este un fond extraordinar care nu face parte din bugetele generale ale statului şi care a fost înfiinţat de guvernul anterior - condus de Mateusz Morawiecki, din Partidul populist Lege şi Justiţie (PiS) - la începutul invaziei ruse în Ucraina, pentru a face faţă achiziţiilor de armament urgente sau considerate esenţiale.

Polonia este una dintre puţinele ţări NATO care alocă 4% din produsul său intern brut pentru cheltuielile de apărare, ceea ce i-a permis să întreprindă un program ambiţios de modernizare şi extindere a forţelor sale armate.

Printre alte planuri, guvernul anterior a promovat creşterea numărului de militari, în prezent în jur de 120.000, până la 300.000 de militari, lucru care a fost descris drept "simplă propagandă" de către Czeslaw Mrozek, care a fost ministru adjunct al apărării în timpul primului guvern dintre anii 2007 şi 2014 al actualului premier Donald Tusk.

În comentarii anterioare despre achiziţiile de armament semnate de executivul precedent, Mrozek a afirmat că "s-au luat decizii precum cumpărarea a o sută de elicoptere, pentru care ar fi nevoie de 400 de piloţi, pe care nu-i avem. Acesta este genul de provocări cu care ne confruntăm".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel