Pactul Global pentru Migrație și impactul său asupra Europei

H. D. Hartmann / 18 Martie 2019 / 08:56
EXCLUSIV

Începând cu anul 2011, fluxul de migrație provenind din Africa și din Orientul Mijlociu și îndreptat spre continentul european a ajuns la proporții care l-a impus ca unul dintre subiectele principale ale dezbaterii publice. După ani de la marea criză europeană a imigrației ilegale, ca urmare a marilor erori pe care binomul franco-german le-a făcut în procesul birocratic de resorbție a imensului val migrator, acest subiect s-a transformat într-una dintre problemele politice majore atât pentru Uniunea Europeană cât și, individual, pentru guvernele țărilor membre.

Această preocupare europeană, acest conflict major ideologic și politic s-a transferat, printr-o măsluire a adevărului și o mișcare merkeliană, la ONU unde s-a concretizat în centralizarea documentară la nivel global. Mișcarea de manipulare a redus astfel presiunea politică severă care exista asupra administrației de la Berlin, astfel că imigrația a devenit subiect principal al agendei Națiunilor Unite.

Din februarie 2018 fenomenul migrațiilor necontrolate a devenit centrul unei serii de negocieri interguvernamentale. Scopul a fost adoptarea Pactului Global pentru Migrație (GCM), document care vizează crearea unui cadru global pentru o migrație sigură, legală și reglementată. Pentru Uniunea Europeană, care a decis să negocieze ca bloc unic, se așteaptă ca GCM să fie o negociere multilaterală extrem de complexă, pe un subiect de competență foarte sensibil și mixt (adică într-o chestiune în care Bruxelles și statele membre împărtășesc puterea de decizie). Rezultatul va influența nu numai politicile europene și globale în materie de migrație, ci va contribui și la testarea capacităților Uniunii Europene ca actor internaţional omogen și continental.

UE are o abordare complexă a GCM

Pe de o parte, poziția UE promovează o viziune pozitivă asupra migrației, în care se recunoaște atenția acordată drepturilor omului și includerea unei perspective de gen. Conflictul mocnit care a ieșit însă la iveală prin refuzul mai multor țări europene (Grecia-parțial, Ungaria sau Polonia-integral) de a negocia un document generator de consens la Națiunile Unite a constat tocmai în asumarea colectivă, generic, fără elemente critice, a fenomenului migrației ca fiind factor pozitiv, definiție pe care UE a propus-o și a asumat-o. În acest sens, raportul a primit aprobarea UE numai pentru că el reflectă povestea europeană care recunoaște migrația ca o caracteristică naturală a rasei umane, fiind astfel eliberată de orice demonizare nemotivată.

Pe de altă parte documentul negociat de către Națiunile Unite, prezintă o problem pentru Bruxelles, din cauza lipsei unor subiecte cheie. De exemplu, raportul va ignora imperativul securității naționale, care garantează fiecărei țări dreptul de a decide cine să admită sau să expulzeze de pe teritoriul său. Textul, de fapt, nu menționează în mod explicit obligația țărilor de origine de a colabora cu țările de destinație cu privire la repatriere. Mai mult, documentul se va concentra prea mult pe mijloacele legale de soluționare a migrației ilegale, fără a acorda o importanță deosebită cauzelor sale de origine. În acest domeniu specific, lipsa suveranității naționale a multor state membre a UE în procesul de decizie a devenit factor politic incandescent, adâncind deja faliile culturale, religioase și ideologice existente deja în interiorul uniunii. Mai mult amenințările cu aplicare de sancțiuni economice, ale unui Macron al Franței sau ale unei Merkel a Germaniei, adresate, în special împotriva țărilor membre ale grupului de la Vishegrad a dus la o rupere dintre subiect și predicat, riscul escaladării mesajului anti uniune fiind și el extrem de ridicat.

Ca urmare, după aprobarea unui prim draft de rezoluție, următoarea rundă de negocieri va avea loc în perioada 14-18 mai 2018 la New York, SUA. Textul proiectului de revizuire reflectă deliberările din primul și al doilea tur al negocierilor interguvernamentale. Principalele modificări ale primei propuneri includ eliminarea limbajului diferențiat între migranți și refugiați și eliminarea unei cereri anterioare adresate Secretarului General de a alinia setul de reguli privind sistemului migrației ONU cu reformele sistemului de gestionare și dezvoltare continuă.

Odată cu eliminarea acestor diferențieri de stătut, practice antipersoană poate fi considerate ca având dreptul la migrație, o formulă care va provoca indignarea nu numai a unei părți din Europa, dar va provoca frisoane Chinei, Rusiei sau Israelului. Frisoane care se vor resimți și în alte capitale ale lumii, pentru că, doar o minoritate de țări membre ale ONU acceptă dreptul persoanelor de a migra ca fiind drept fundamental, majoritatea având înscrise în constituțiile lor suveranitatea națională asupra teritoriului statal. Deși Franța sau Germania doresc impunerea (incluzând cu amenințări) a dispariției generice a suveranității naționale din legile fundamentale țărilor membre ale uniunii, prognoza este că realizarea acestei dorințe va duce la o reală problem de coeziune europeană.

Proiectul revizuit include, de asemenea, schimbări legate de punerea în aplicare, urmărirea și revizuirea statutului migraţionist al persoanei, inclusiv cu privire la crearea unui forum regional de revizuire a migrației.

Se așteaptă ca negocierile GCM să fie complexe și, până la o anumită măsură, conflictuale. Uniunea Europeană a fost ținta unor critici dure în diverse domenii și ambivalente. Pe de o parte este acuzată că propune o migrație necontrolată și masivă în interiorul continentului European, pe de altă parte, că prin diferențierile pe care le face la nivelul fiecărui stat, încurajează xenofobia și promovarea politicilor exclusive de migrație. Aceste critici, respectiv, denunță retorica naționalistă a unor partide europene și limitele rutelor legale de migrație către Europa. Liderii mișcărilor, cum ar fi AfD germană, Frontul național francez și Legă Nord italian (acum Lega), nu fac nici un secret de opoziție față de politicile de migrație mai deschise, adesea reprezentând fenomenul migrației într-o lumină negativă.

Conform însă marilor organizaţii care promovează migrația, abordării europeană este greșită, legislația actuală și principalele inițiative în vigoare (cum ar fi "Cartea albastră") ar favoriza lucrătorii calificați în detrimentul migranților cu mai puține abilități. Nici una din poziții nu poate fi rezolvată de către Europa decât dacă are o poziție comună fundamental, de care este însă foarte departe.

Diviziuni interne privind migrația

O altă provocare internă este adăugată acestor dificultăți externe: orice acțiune europeană trebuie să treacă de controlul celor 28 de state membre (27 de state după ce are loc Brexit) ale acesteia, care trebuie să o aprobe în unanimitate. Acest lucru poate deveni problematică atunci când, ca și în cazul imigrației, uniunea este împărțită. De fapt, în timp ce statele din sudul Europei, cum ar fi Italia și Grecia, speră pentru o mult așteptată ușurare a presiunii enorme pe care sosirea masivă a migranților o are asupra capacităților de primire, nu este clar dacă statele nordice vor fi dispuse să preia mai mult sarcini oneroase decât cele actuale.

În plus, Regatul Unit, care este aproape de Brexit, ar putea adopta o abordare independentă de la începutul negocierilor, acordând prioritate intereselor naționale și restricționând astfel baza de acord pentru o poziție comună. Deja în stadiile incipiente, Ungaria a spart coeziunea blocului european: după publicarea raportului "Efectuarea muncii migratorii pentru toți" (care a fost pregătit de Secretarul General al ONU ca o contribuție la proiectul zero al GCM ), Budapesta a amenințat că va părăsi masa de negocieri dacă primul proiect al GCM nu ar fi fost radical diferit. Deocamdată, proiectul zero pare a fi un punct de plecare care poate satisface toate statele membre, dar este incontestabil că perspectiva maghiară (și nu numai) are un impact serios asupra abordării europene a GCM, aruncând o umbră de precaritate asupra unității europene. Prin urmare, Europa se confruntă cu o dublă negociere: una internă și una externă.

Cu toate acestea, paradoxal, divergențele existente s-ar putea dovedi utile pentru consolidarea poziției europene. Evoluția recentă a fluxurilor migratorii a transformat, de fapt, țările tradiționale de origine în destinații de tranzit și / sau destinație finală. Astfel, blocurile uniforme, cum ar fi continentul african, au devenit fragmentate, dezvoltând interese diferite, unele conforme cu cele europene. Suma acestor factori face că dezvoltarea negocierilor GCM să fie mai imprevizibilă. În acord, există atât de mult în joc pentru Europa: echilibrul său intern, coalițiile sale externe și, nu în ultimul rând, rolul său de actor internațional independent. Din acest motiv, negocierile sunt cu siguranță o mare provocare.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.27