Livrarea sistemelor Patriot către Ucraina este tot mai aproape să devină o certitudine: Pregătirile sunt în plină desfășurare, cooperăm foarte strâns cu Germania

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Ajutor militar / Imagine ilustrativă: Regimentul 7 de Artilerie, Batalionul 5 al Armatei SUA, transportă pe cale ferată elemente ale sistemului Patriot; Foto: Us Army
Ajutor militar / Imagine ilustrativă: Regimentul 7 de Artilerie, Batalionul 5 al Armatei SUA, transportă pe cale ferată elemente ale sistemului Patriot; Foto: Us Army

Departamentul Apărării al SUA a anunțat Elveția că livrările de sisteme de apărare antiaeriană Patriot vor fi întârziate, întrucât se va prioritiza sprijinirea Ucrainei, după cum a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării din Elveția.

Guvernul elvețian a confirmat că întârzierea se datorează unei schimbări a priorităților Washingtonului și se vor răsfrânge asupra contractului celor cinci sisteme Patriot comandate Statelor Unite în 2022, ale căror livrări erau planificate în perioada 2026 - 2028.

Inclusiv Pentagonul a confirmat că Elveția se numără printre țările care „vor fi afectate de noua prioritizare”.

„În prezent, nu este clar câte sisteme va afecta acest lucru sau dacă va afecta și livrarea de rachete ghidate. În acest moment nu se pot face declarații cu privire la termenele exacte sau la consecințele ulterioare pentru Elveția. Problema este încă în curs de clarificare”, a declarat Ministerul Apărării din Elveția.

În urmă cu un an, Washingtonul a mai informat Elveția că îi va întârzia comanda pentru rachete ghidate PAC-3 MSE pentru Patriot, inclusiv datorită sprijinului vizat pentru Ucraina la acel moment.

 

NATO este pregătită pentru desfășurarea rapidă a rachetelor Patriot în Ucraina

 

Pregătirile pentru transferul rapid al unor sisteme suplimentare de apărare aeriană Patriot în Ucraina sunt deja în curs de desfășurare, a declarat pe 17 iulie generalul-locotenent Alexus Grynkevich din Forțele Aeriene SUA, care conduce Forțele Aliate ale NATO în Europa.

„Pregătirile sunt în plină desfășurare, cooperăm foarte strâns cu Germania în problema transferului sistemelor Patriot. Am fost instruit să acționez cât mai repede posibil”, a declarat Grinkevich la o conferință din orașul german Wiesbaden.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat anterior că „nu știa” dacă componentele sistemului de apărare antiaeriană Patriot au fost deja trimise din Germania în Ucraina.

Reamintim că Trump a declarat pe 15 iulie că livrările de rachete Patriot din Germania în Ucraina au început deja. „Ele vin din Germania, iar apoi Germania și le completează. Și, în toate cazurile, Statele Unite sunt plătite integral”, a declarat președintele american.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel