''Este important să accelerăm procedurile de aprobare, mai ales în cazul Sputnik'', a declarat premierul bavarez Markus Soeder, după o întâlnire a celor 16 premieri ai landurilor germane cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit lui Soeder, studiile asupra vaccinului rusesc desfăşurate până în prezent în Europa au arătat că acesta este ''foarte sigur'' şi ''mai bun decât unele dintre vaccinurile deja aprobate''. ''Trebuie să-l aprobăm rapid şi eficient, fără a ne împiedica în obişnuitele detalii birocratice'', a mai spus premierul bavarez, unul dintre posibilii candidaţi la succesiunea cancelarului Angela Merkel.
În opinia sa, autorizarea provizorie a vaccinului Sputnik V în UE este acum doar o ''chestiune de timp'' şi este important ca blocul comunitar să se organizeze pentru a garanta producţia şi aprovizionarea acestui ser, după ce s-a confruntat deja cu dificultăţi în achiziţia vaccinurilor contractate prin mecanismul comun gestionat de Comisia Europeană.
''Europa trebuie să negocieze rapid şi să nu aştepte întâi să vină aprobarea. Este un apel urgent să nu lăsăm să treacă încă o şansă'', a insistat Markus Soeder. ''Dacă se va dovedi că fabricarea Sputnik este dificilă, atunci s-ar putea propune să fie produs aici, în Germania'', a sugerat oficialul german.
La rândul său, primarul Berlinului, Michael Mueller, a apreciat că Europa are ''nevoie de toate vaccinurile pe care le putem obţine''.
EMA evaluează Sputnik V
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a iniţiat la începutul lunii martie evaluarea vaccinului Sputnik V în vederea unei posibile autorizări, dar între timp câteva state membre ale UE au început deja să-l distribuie.
Directorul Fondului suveran rus (RDIF), care deţine patentul producţiei vaccinului Sputnik V, Kiril Dmitriev, a declarat luni că acest organism a ajuns la acorduri pentru fabricarea acestuia "cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania", în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană. Totuşi, responsabilii politici din ţările menţionate nu au confirmat semnarea unor astfel de acorduri.
La rândul său, Aleksandr Ghintsburg, directorul centrului Gamaleia, institutul care a dezvoltat acest vaccin, a anunţat marţi că Italia va produce în fiecare lună, începând din mai, 10 milioane de doze de vaccin Sputnik V, după ce compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi Fondul suveran rus (RDIF) au semnat un acord pe 8 martie.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News