Iranul, dependent ideologic de Israel. Răzvan Munteanu: Invadarea Iranului e riscantă. Geografia, principalul aliat și precedentul Saddam

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata Iranului, în timpul unor exerciții. Sursă foto: www.TehranTimes.com
Armata Iranului, în timpul unor exerciții. Sursă foto: www.TehranTimes.com

Profesorul Răzvan Munteanu, expert în relații internaționale și președintele think tank-ului Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA), a făcut, în cadrul unui interviu, o interesantă analiză asupra „dosarului Iran” în Orientul Mijlociu.

Autor al volumului de geostrategie „Impactul Primăverii Arabe asupra dinamicii relațiilor de putere în Orientul Mijlociu”, Răzvan Munteanu a semnalat în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” difuzată de DC News că Iranul are tot ce ii trebuie pentru a fi un lider al regiunii. În opinia sa singura problemă este discursul teocratic radical care afectează întreaga regiune. Expertul a mai subliniat că prezența SUA în Orient este factorul decisiv care stopează hegemonia iraniană și a adăugat că embargoul Occidentului e cauza principală a gravelor probleme economice.

 

Iranul, dependent ideologic de Israel. Marea problemă pentru Teheran e că sunt singuri împotriva tuturor chiar și în Orient

 

Răzvan Munteanu a semnalat un aspect interesant în narativul profund anti-israelian al Iranului. Anume, Teheranul se vede oarecum obligat ideologic să preia acest narativ, în contextul în care tot din punct de vedere ideologic rivalizează și cu statele din Orient. Astfel a preluat Iranul cauza palestiniană și susține grupări precum Jihadul Islamic, Hamas sau Hezbollah.

„Iranul nu recunoaște statul Israel și nu se referă la el sub sintagma statul Israel ci la regimul sionist. Iranul și-a evidențiat mereu dorința de a fi hegemon al regiunii. Ei au mentalitatea vechiului imperiu persan pe care o perpetuează inclusiv copiilor încă din primii ani de școală”, e de părere acesta.

Răzvan Munteanu crede însă că în Orientul Mijlociul marea problemă a Iranului e că e o putere periferică. „Nu sunt nici arabi, sunt persani, și sunt șiiți, nu sunniți precum marea majoritatea a Orientului. În tot acest context pentru a prelua ideologic Orientul Mijlociu au preluat cauza palestiniană. Astfel au sprijinit înființarea Hamas, Jihadului Islamic și a Hezbollah”, a conchis autorul volumului „Impactul Primăverii Arabe asupra dinamicii relațiilor de putere în Orientul Mijlociu”.

Expertul a subliniat că și în Iran există mai multe tabere, dar narativul actul e dominat de tabăra liderului suprem Ali Khamenei, tabăra radical-conservatoare. Răzvan Munteanu a amintit că Iranul a avut doi președinți foarte moderați, în persoanele lui Akbar Hashemi Rafsanjani și Mohammad Khatami care chiar au pus bazele unui acord de parteneriat cu Arabia Saudită, vorbindu-se inclusiv de un acord de securitate cu saudiții. Doar că, în 2003, după intervenția SUA din Orientul Mijlociu, triunghiul geopolitic în Golful Persic dintre Arabia Saudită, Iran și Irak s-a rup.

 

Invadarea Iranului, geografia, aliatul principal al iranienilor și armele nucleare

 

Răzvan Munteanu consideră că în cazul în care Iranul va reuși să obțină arme nucleare, regimul de la Teheran se va folosi de acestă capacitate pentru a realiza o ofensivă diplomatică în ceea ce privește negocierile cu statele rivale care i-au impus drasticul embargo.

„Sunt foarte multe analize care spun că Iranul va reuși să dezvolte armament nuclear. Pe cât de ciudat pare discursul unor lideri politici clerici de la Teheran, Iranul e totuși un stat rațional. Ei au o forță militară puternică, dar e adevărat că uneori e supraestimată”, a adăugat profesorul. 

El a amintit că uciderea generalului Qassem Soleimani și a altor mari cercetători care au fost asasinați chiar adânc în teritoriul iranian denotă o slăbiciune evidentă a Teheranului și breșe de securitate.

Cu toate că au o armată puternică, ea nu e invincibilă, spune Răzvan Munteanu. Expertul e de părere însă că geografia este principalul aliat al Iranului în cazul unei ipotetice invazii. Și a amintit de precedentul Saddam Hussein, când în 1980 trupele lui Saddam, superioare militar iranienilor, au invadat țara, într-un război teribil care a durat nu mai puțin de opt ani și la capătul căruia nu s-a ajuns la o victorie irakiană.

„Au o armată puternică, dar nu e una de neînfrânt. Avantajul Iranului din punct de vedere militar, și cred că orice analist militar ne-ar confirma acest lucru, este geografia. Iranul este o țară pe care este riscant să o invadezi.

Din acest motiv niciun adversar al Iranului nu a îndrăznit acest lucru. Este o zonă muntoasă. Saddam Hussein a încercat în anii 1980 să cucerească o zonă de câmpie aflată la poalele munților iranieni și nu a reușit. A fost un război care a durat 8 ani iar armata lui Saddam Hussein, care era atunci superioară iranienilor, nu a reușit. Acest război a fost și momentul în care Gardienii Revoluției au câștigat simpatii în rândul societății, datorită luptei lor”, a conchis Răzvan Munteanu.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel