Consiliul a fost creat în 1996 și a inclus Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, SUA și Suedia. Acesta funcționa bine și a stabilizat rezonabil problema frontierelor arctice dintre Rusia și ceilalți.
Consiliul a fost marcat de cooperarea dintre membri pentru exploatarea pașnică a resurselor naturale, în special a energiei. Un document de politică publicat în martie 2020 cerea „întărirea relațiilor de bună vecinătate cu statele arctice” în cooperarea economică, științifică, culturală și transfrontalieră. Și când Rusia a preluat președinția Consiliului (2021-2023), nimeni nu a obiectat.
Însă, pe 3 martie 2022, la zece zile după ce Rusia a invadat Ucraina, ceilalți șapte membri ai Consiliului Arctic au anunțat oprirea temporară a participării la toate reuniunile Consiliului.
Iar anul trecut, SUA au declarat că „decizia Moscovei de a-și invada vecinul, un stat independent și suveran, face ca menținerea cooperării să fie practic imposibilă pentru viitorul previzibil”. Cu alte cuvinte, SUA doresc acum funcționarea Consiliul fără Rusia.
La rândul ei Rusia și-a modificat strategia inițială pentru Arctica, prin care se cerea „întărirea relațiilor de bună vecinătate cu statele arctice” în cooperare economică, științifică, culturală și transfrontalieră.
Pe 21 februarie a acestui an, președintele rus Putin a decretat un amendament privind ștergerea tuturor referințelor anterioare la formatele de cooperare multilaterală, regională, cum ar fi Consiliul Arctic.
Documentul revizuit plasează acum interesele naționale ale țării în Arctica înaintea eforturilor de cooperare economică, științifică, tehnologică și culturală. Se precizează că orice cooperare care urmează să fie făcută acum se va face pe o bază bilaterală, de la țară la țară.
În mod semnificativ, schimbarea politicii sale arctice a fost făcută în aceeași săptămână în care Rusia a anunțat suspendarea tratatului START privind armele nucleare cu SUA.
Rusia este deja un câștigător în zona Arctică
Eforturile militare ale aliaților vin însă în contextul în care Rusia a obținut o victorie juridică în Arctica, cu implicații strategice serioase pentru țările regionale: Statele Unite, Canada, Norvegia și Danemarca.
După mai bine de 20 de ani de diplomație rusă extinsă și expediții cu spărgătoare de gheață, nave de cercetare și submarine sub gheața polară, Comisia ONU pentru limitarea platoului continental (CLCS) a emis „recomandări de aprobare” pentru majoritatea revendicărilor Moscovei asupra fundului mării din părțile centrale ale Oceanului Arctic.
Acum, Rusia va avea legal aproximativ 1,7 milioane de kilometri pătrați pe fundul mării arctice.
Zona sa economică exclusivă (ZEE) se întinde acum peste Polul Nord, până la ZEE ale Canadei și Groenlandei. Rusia revendică suprafețe și în mările de la nord de Strâmtoarea Bering și Alaska, în apropiere de linia dreaptă definită printr-un acord separat cu Statele Unite, care delimitează marea teritorială și platforma continentală între cele două țări.
Competiție pentru resursele și potențialul nordului
Până acum, interesele strategice ale tuturor statelor din zona arctică – Rusia, Statele Unite, Danemarca, Canada și Norvegia – s-au concentrat pe „accesul și utilizarea coridoarelor de transport globale emergente, viitorul rețelelor de date prin cabluri submarine, oportunități preeminente de bazare pentru componentele terestre ale sistemelor satelitare utilizate atât în scopuri militare, cât și științifice, precum și pentru acces la (și potențial control asupra) resurselor arctice (vii și nevii).” Acum ies la suprafață și dimensiunile militare ale acestor interese.
Zonele de pe uscat din Canada, Rusia și SUA (Alaska) au fost deja explorate pentru hidrocarburi, ducând la descoperirea a peste 400 de zăcăminte de petrol și gaze la nord de Cercul Arctic.
Aproximativ 2,6 milioane de barili de combustibili fosili sunt pompați zilnic din Arctica rusă și canadiană. Până acum latentă, Norvegia a început, de asemenea, să exploreze și să producă minerale pe platforma continentală extinsă.
În plus, unele națiuni arctice au atras state non-artice (cum ar fi Rusia și China, Norvegia și Regatul Unit) să exploreze în comun petrol și gaze, metale rare și pescuit.
Rutele maritime alternative care leagă Indo-Pacificul de Europa prin această regiune prin evitarea Canalului Suez sunt, de asemenea, semnificative. În acest context, cea mai importantă se întâmplă să fie Ruta Mării Nordului (NSR).
Aceasta este o linie de transport de la Marea Kara până la Oceanul Pacific, care circulă în special de-a lungul coastei arctice rusești, de la strâmtoarea Kara Gates, între Marea Barents și Marea Kara, de-a lungul Siberiei, până la strâmtoarea Bering. Și are mai multe pasaje și rute alternative între insula Novaia Zemlya și strâmtoarea Bering.
Se așteaptă ca NSR să ofere Rusiei beneficii strategice și comerciale enorme. De exemplu, în comparație cu ruta Canalului Suez, transportul estimat prin NSR va reduce distanța dintre Shanghai și Rotterdam (cel mai mare port comercial al Europei din Țările de Jos) cu 22%, adică peste 5.000 km.
Potrivit unui studiu rusesc, 2020 a doborât încă un record în ceea ce privește temperaturile, iar calota glaciară arctică a scăzut de cinci până la șapte ori față de anii 1980. Ca urmare, aria acoperită cu gheață din Oceanul Arctic se micșorează cu mii de kilometri pătrați în fiecare an.
Acest lucru, la rândul său, a făcut NSR din ce în ce mai navigabil, cu o nevoie mai mică de spărgătoare de gheață, dintre care Rusia, de altfel, are cea mai mare flotă din lume. În orice caz, aproape toate navele comerciale de astăzi sunt bine echipate cu capacități de spargere a gheții, permițându-le să-și facă singuri călătoriile peste Ruta Mării Nordului.
SUA sunt îngrijorate de puterea pe care o reprezintă Rusia în regiunea arctică
Toate aceste activități ale Rusiei în regiunea arctică au stârnit îngrijorări serioase în rândul factorilor de decizie americani.
Într-o întâlnire recentă a Subcomisiei de credite pentru apărare, congresmanul Betty McCollum l-a convocat pe șeful Operațiilor navale, Mike Gilday, pentru a-l întreba despre nivelul de pregătire al Statelor Unite în această regiune strategică. Aceasta a remarcat că, în timp ce „Rusia are 40 de spărgătoare de gheață, inclusiv două cu propulsie nucleară”, SUA au un singur spărgător de gheață, greu operațional, USCGC Polar Star.
În afară de faptul că dețin cea mai mare flotă de spărgătoare de gheață din lume, bazele Rusiei din interiorul Cercului Arctic depășesc numărul NATO cu aproximativ o treime, potrivit Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS).
Sunt informații potrivit cărora, în proiectul de construcție a noii clase de spărgătoare de gheață “Lider”, Moscova intenționează echiparea navei cu două reactoare nucleare de tip RITM-400, astfel încât aceasta să aibă o putere totală de 120 MW, adică de două ori mai mult decât cele mai puternice spărgătoare de gheață din prezent.
În plus, Rusia a dezvăluit că noua strategie maritimă prevede protejarea apelor arctice „prin toate mijloacele”, inclusiv prin utilizarea sistemelor de rachete hipersonice, în timp ce avioanele rusești survolează în mod regulat regiunea.
Soluția: afișarea forței comune SUA - NATO
Pregătirea americană împotriva oricărei situații de criză se bazează în prezent pe parteneriatul cu alte țări NATO. NATO desfășoară în zonă exerciții militare regulate.
„Formidable Shield” va implica 4.000 de militari în apele din apropierea insulei Andøya. Vor avea loc trageri reale de luptă împotriva țintelor aeriene care evoluează la viteze subsonice și supersonice, precum și a rachetelor balistice.
„Națiunile aliate și partenere ale NATO desfășoară cele mai avansate tehnologii și capabilități din lume, iar exercițiile cu trageri reale de luptă, cum este Formidable Shield, oferă un prilej ideal pentru a integra și a maturiza aceste capabilități în toate domeniile”, a declarat căpitanul Jon Lipps, expert în apărarea antiaeriană și antirachetă integrată, fost comandant al Sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore din România.
Între timp, informațiile relevă că șapte nave de luptă rusești se află deja în regiune pentru a monitoriza activitățile NATO. Navele includ distrugătorul „Viceamiral Kulakov”, patru corvete, tancul petrolier „Kama” și fregata „Amiral Grigorovici”. De asemenea, aeronavele de patrulare maritimă Tu-142 efectuează misiuni de zbor pe direcția sud, spre Marea Nordului, de la baza aeriană rusă din Peninsula Kola.
În ceea ce îi privește pe americani, pe lângă participarea la exerciții în cadrul NATO, la sfârșitul lunii februarie 2023 Comandamentul Strategic al SUA a trimis unul dintre avioanele sale E-6B Mercury în Islanda.
Cunoscut în limbaj colocvial ca „avionul apocalipsei”, acesta este conceput pentru a servi drept centru de comandă și control pentru Marina SUA, permițând comunicații sigure cu submarinele nucleare. În caz de urgență, avionul poate fi folosit ca post de comandă pentru președintele SUA, care poate autoriza lansarea armelor nucleare. Avionul are o amprentă radar redusă și o anduranță considerabilă, astfel că afișarea sa în regiune este considerată un semnal clar pentru Kremlin.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
