Este vorba despre un exerciţiu mai puţin obişnuit realizat în plină tensiune între Washington şi Moscova cu privire la rachetele cu rază medie de acţiune, relatează Le Figaro. Site-ul Ouest-France mai precizează că este şi pentru prima dată în ultimii doi ani când Franța face un testat cu o rachetă de croazieră cu capacitate nucleară, ultima simulare de acest fel având loc în februarie 2017.
O demonstrație cu rachete de tip ASMP-A fără încărcătură nucleară, produsa de MBDA, a fost efectuată cu succes pe 4 februarie de către forțele aeriene strategice franceze.
Aparatul a decolat de la baza aeriană Saint-Dizier (Haute-Marne) pentru a efectua această operaţiune care a durat 11 ore ”cuprinzând toate fazele caracteristice unei misiuni de descurajare nucleară”, a precizat ministerul. Misiunea a inclus un zbor la înaltă altitudine, realimentarea în zbor de către aparate C135 şi A330 Phoenix, o fază de pătrundere la altitudine joasă în zone ”puternic apărate”, monitorizarea terenului şi lansarea cu precizie a unei rachete ASMP-A (de tipul aer-sol cu rază medie de acţiune îmbunătăţită) fără încărcătură nucleară în zona de teste Biscarrosse, în Landes (sud-vestul Franţei).
Această simulare intervine în timp ce SUA şi Rusia tocmai şi-au anunţat decizia de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), datând din 1987. Acest tratat - semnat în urmă cu 32 de ani de către preşedintele american de la acea vreme Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov - era destinat să elimine toate rachetele de croazieră şi balistice americane şi ruse cu o rază de acţiune situată între 500 km şi 5.500 km. Washingtonul acuză Moscova de mai multe luni de încălcarea acordului prin dezvoltarea şi desfăşurarea noii sale rachete Novator 9M729 (SSC-8, în codificare NATO).
Federaţia Rusă trebuie să dezvolte o variantă terestră a sistemului maritim de rachete cu rază lungă "Kalibr" în perioada 2019-2020 şi tot în această perioadă este necesar să fie elaborat un sistem terestru cu rachete hipersonice cu rază lungă, ca răspuns la decizia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a declarat marţi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat de agenţiile ruse de presă şi de Reuters.