Esper anunță că SUA își dublează eforturile pentru a deține cât mai rapid rachete hipersonice

racheta_hipersonica_us_air_force_58638200
Mark Esper, secretarul american al Apărării, a declarat că SUA vor intensifica eforturile pentru a dezvolta rachete hipersonice, în contextul în care Rusia susține că deține deja arme hipersonice.

"Departamentul american al Apărării aproape că a dublat investiţiile pe termen lung - aproape cinci miliarde în anul fiscal 2020 - pentru dezvoltarea de rachete hipersonice în următorii cinci ani. Bugetul pe anul 2021 va fi chiar mai puternic", a afirmat Mark Esper în cadrul unui eveniment organizat de Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (Center for Strategic and International Studies), în Washington.

Departamentul american al Apărării şi agenţiile afiliate, alături de Forţele Aeriene, Forţele Navale şi Forţele Terestre au intensificat semnificativ testele de zbor şi alte experimente hipersonice "pentru a accelera furnizarea acestor capabilităţi în toate formele destinate avioanelor militare cu mulţi ani înainte de termenul stabilit iniţial", a precizat Mark Esper, citat de NationalDefenseMagazine.org, potrivit Mediafax.

Administraţia Donald Trump va prezenta în februarie planul bugetar pe anul 2021.

Esper spune că nu există o cursă a înarmării cu rachete hipersonice între SUA și Rusia

Mark Esper a negat că există o cursă pentru dezvoltarea de rachete hipersonice. "Nu văd o cursă a înarmării în adevăratul sens. Suntem mereu în competiţie pentru noi modele de armament, iar acesta este doar unul dintre ele", a subliniat şeful Pentagonului.

Rusia este singura naţiune care are rachete hipersonice, a declarat în decembrie 2019 preşedintele Vladimir Putin, avertizând că armata rusă poate distruge orice sistem antibalistic existent sau care poate fi instalat de Statele Unite în Europa ori în altă zonă a lumii. Prima unitate dotată cu rachete hipersonice Avangard a devenit operaţională în decembrie 2019, iar rachetele hipersonice Kinzhal, lansate din avioane MIG-31, sunt în dotarea armatei ruse din 2018.

Vladimir Putin a subliniat că rachetele Avangard depăşesc de cel puţin 20 de ori viteza sunetului, iar cele Kinzhal de zece ori, putând transporta focoase convenţionale ori nucleare. "Sistemul Avangard este o armă a viitorului, capabilă să treacă atât dincolo de sistemele antibalistice existente, cât şi de cele viitoare", a afirmat Vladimir Putin.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close