Cutremur la Naval Group. Compania franceză care a câștigat și în România programul corvetelor a anchetat inclusiv un senator australian care s-a opus „contractului secolului”

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Un nou scandal zguduie gigantul francez Naval Group, care a pierdut anul trecut așa-numitul contract al secolului în Australia, privind achiziția de submarine din clasa Barracuda.

Australia semnase un acord cu Franța pentru achiziționarea a 12 submarine din clasa Barracuda. Doar că, dacă inițial construcția era estimată la 31 de miliarde de euro, costul programului a explodat ulterior la 56 de miliarde de euro. O a doua problemă majoră a fost faptul că s-a redus cu mult implicarea industriei de apărare din Australia și perioada construcției se prelungea până în anii 2050.

În luna septembrie a anului trecut, Australia a rupt contractul cu Naval Group, generând un scandal diplomatic de proporții.

În cele din urmă Australia s-a îndreptat spre submarine nucleare americane după ce au fost puse bazele AUKUS, noua alianță din Indo-Pacific dintre SUA, Marea Britanie și Australia, care are ca obiectiv contracararea Chinei.

 

Naval Group a solicitat unei companii de cyber să investigheze vocile critice împotriva sa, inclusiv un senator australian

 

2. Submarin f... (submarin-barracuda_35240900.jpg)

Submarinul francez Suffren din clasa Barracuda

O amplă anchetă jurnalistică publicată de cei de la Politico săptămâna trecută arată faptul că gigantul Francez Naval Group a apelat la compania de cyber Altrnativ, controlată de un cunoscut și controversat om de afaceri Eric Leandri.

Potrivit documentelor aflate în posesia celor de la Politico, Naval Group a solicitat Altrnativ să fie investigați cei care ar fi putut furniza presei australiene informații privind contractul, care în cele din urmă au dus la anularea acordului.

Scopul era să fie descoperiți cei implicați în furnizarea de informații către presă. Investigații au fost demarate nu doar în rândul angajaților Naval Group, dar și asupra unui senator australian, unui jurnalist și chiar asupra CEO-ului australian al unei companii rivale. Potrivit datelor unei întrevederi din iunie 2021 între reprezentanții Naval Group și cei ai Altrnativ, gigantul francez dorea să afle „cine este loial și cine nu”.

Rezultatul investigației a fost un raport de 40 de pagini, care nu a oferit o concluzie clară, dar în care se află numeroase informații personale a celor anchetați, de la numere de telefon, date personale ale conturilor de pe rețele de socializare, etc.

Politico atrage atenția asupra pericolului în creștere pe care „supravegherea cibernetică” îl reprezintă în era digitală. Datele obținute pot fi folosite în presiuni asupra potențialilor contracandidați cu scopul de a obține un avantaj.  

Informațiile apărute în presă despre nereguli financiare ale „contractului secolului” au apărut încă din primăvara anului 2021. În luna iunie Naval Group și Altrnativ au ajuns la un acord menit să identifice persoana care furniza presei australiene date confidențiale ale acordului. Documentele consultate de Politico sugerează că Naval Group a transmis numele și numerele de telefon ale angajaților săi și, într-un caz s-a mers și mai departe, după ce grupul francez a indicat inclusiv faptul că unul din angajați avea o relație cu o femeie care a părăsit Naval Group și ulterior s-a angajat într-o companie rivală.

Investigația a vizat-o inclusiv pe aceasta, fost angajat al Naval Group, dar și alte persoane care nu au legătură cu Naval Group, precum Rex Patrick, senator australian, un critic al înțelegerii dintre Naval Group și Australia, precum și un jurnalist australian.

Raportul final nu aduce o concluzie clară. Cei de la Altrnativ au identificat însă 5 persoane care reprezintă un „risc” pentru Naval Group și care sunt marcate cu un triunghi galben de avertizare. Se mai precizează că e puțin probabil ca un angajat din Franța al Naval Group să fi oferit informațiile către presă.

Raportul e plin însă de informații private despre viața personală a celor anchetați.

 

Ce spun cei implicați în cutremurul de la Naval Group

 

Rex Patrick, senatorul australian care a fost „ținta” investigației, a acuzat gigantul francez de „practici revoltătoare”.

„Nu cred că cineva din Franța ar putea aprecia ca o companie de stat australiană să investigheze un senator francez doar pentru că acesta pune întrebări dificile în Parlamentul francez cu privire la modul în care banii contribuabililor sunt cheltuiți”, a precizat senatorul australian, care s-a declarat siderat și revoltat de faptul că a fost anchetat de grupul francez.

Într-un răspuns pentru Politico, cei de la Naval Group și cei de la Altrnativ nu neagă acordul, dar nu recunosc acuzele, precizând că s-au folosit doar „surse deschise”.

„În urma unei scurgeri de informații interne cu caracter confidențial în mass-media australiană am angajat Altrnativ să folosească surse deschise pentru a înțelege contextul acestei scurgeri dăunătoare pentru companie”, a declarat sec un purtător de cuvânt al Naval Group pentru Politico. Gigantul francez a refuzat să comenteze mai multe.

Omul de afaceri Eric Leandri, cel care conduce compania Altrnativ, a refuzat și el să comenteze, negând însă că a primit de la compania franceză numere și date personale ale angajaților Naval Group. 

 

Naval Group a câștigat și în România contractul „Corveta multifuncțională”, dar contractul pus pe masă de MApN încă din 2019 nu e semnat ca urmare a unor neînțelegeri financiare între francezi și Șantierul Naval Constanța

 

3. Gowind 250... (gowind-2500_70020700.jpg)

Gowind 2500, sursă foto: Naval Group

Încă din 2019 Asocierea dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța a fost declarată câștigătoare, într-un acord ce prevede construcția a 4 corvete Gowind 2500 în România.

Doar că, din varii motive, ce țin de neconcordanțe financiare, peste care s-au adăugat și creșterea costurilor materiei prime după pandemia de COVID-19, acordul nu a fost semnat fiind un blocaj ce ține de trei ani, în timp ce MApN solicită respectarea actului inițial și așteaptă Asocierea să semneze.

Contractul include și modernizarea celor două fregate.

MApN a oferit nenumărate prelungiri Asocierii pentru a semna acordul, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă, existând pe masă inclusiv opțiunea de a anula procedura.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel