Criza Covid-19: Geopolitică, liberul schimb și propaganda panicii globale

H.D. Hartmann / 28 Martie 2020 / 12:27

În niciun moment al istoriei moderne, în afara perioadelor de război mondial, țările lumii nu s-au retras în autoizolare, în măsura în care au făcut-o acum datorită pandemiei de Covid-19. 

Astfel observăm că umanitatea, în întregul său, a intrat într-o eră a naționalismului nativist (deja aflat în creștere înainte de explozia pandemiei), a ideologiilor care promovează autarhia și a revenirii la marile rivalități de putere dintre actori locali, regionali sau globali.

Aceste fenomene, folosite propagandistic ca răspuns la imensa panică instalată odată cu pandemia de coronavirus, au potențialul de a amplifica și de a globaliza tendințele distructive existente deja în limbajul politic mondial. Numai ieri, la întâlnirea virtuală a șefilor de stat și de guvern ale țărilor membre ale UE, Italia, secondată de către Spania, a refuzat efectiv programul de sprijin financiar oferit de către noul imperiu de la Bruxelles. Limbajul dur al primului ministru italian, creat de către drama medicală și umană care are loc în peninsulă, a reliefat exact pericolul fundamental pe care pandemia il propaga odată cu virusul. Și anume creșterea exponențială a sentimentelor naționaliste și izolaționiste, care după cum știm cu toții sunt expresia emoțiilor fundamentale umane de apartenență la un trib, la un grup național, la o limbă comună și la un teritoriu unic.

În acel refuz ferm, acid și extrem de bine articulat al Italiei avem primul exemplu concret că orice organizație, oricăt de puternică ar fi, se poate prăbuși dacă nu găsește un limbaj real de a se adresa mulțimilor aflate sub șoc și în durere. UE pare a nu fi găsit acest limbaj, dicționarul european corect politic sec și aseptizat, plin de cuvinte scoase din paginile limbii de lemn moderne oferind puțină speranță celor suferinzi.

 

COVID-19 schimbă relațiile geopolitice

 

Dacă, după cum exprimă expresia englezească (greu de tradus în limba română) „a friend in need is a friend indeed” adică „un prieten în suferință este într-adevăr un prieten”, atunci multele prietenii europene sau globale ar trebui să rămână forjate în oțel sau reînnoite în timpul acestei crize.

Cu toate acestea, având în vedere tensiunile geopolitice dintre SUA și China create de utilizarea greșită a definiției virusului Covid-19, cel mai probabil că mulți dintre cei mai puternici membrii ai grupului G20  vor acționa doar pentru interesele lor naționaliste și locale, mai ales în faza de criză acută. Ca atare geopolitica va juca un rol de definire a noilor relații, care atenție, vor dura și după dispariția crizei Covid-19.

Pentru ca nu există un fundal mai puternic emoțional atunci când construiești relații între națiuni decât cel oferit pe timp de suferință și lacrimi. Este un proces organic de jos în sus care are loc și care își lasă amprenta în spațiul emoțional pentru cel puțin o generație. Iar transmisia acestui fond emoțional, prin celulele familiei, de fapt a legendei create și curățate de elementele negative,  devine parte a folclorului cu care fiecare copil crește și se formează. Astfel se creează amiciții de lungă durată, dar și dușmănii la fel de adânci și perene.

 

Triplul șoc: geopolitic, de liber schimb și propagandă 

 

Asistăm astfel la apariția unui triplu șoc, geopolitic, de liber schimb și de propagandă, care s-a abătut fără milă asupra tuturor guvernelor din lume.

Fără precedent și aproape instantaneu, acest triplu șoc a furnizat fiecărei facțiuni social-politice muniție pentru a lupta cu adversarii săi. O criză fundamentală a cererii și ofertei (cu un dezechilibru total creat de către necesitatea imediată a unor produse care nu erau profitable până mai ieri), o atriție a lichidității financiare care pare a cuprinde economiile naționale determină o contracție fără precedent a producției și consumului global. FMI a prevăzut că efectele vor fi cel puțin la fel de severe ca recesiunea din 2008/09.

Aceasta, însă, se poate dovedi doar o predicție optimistă. Datele din China arată că producția industrială a scăzut cu 13,5% în primele două luni ale anului, cea mai gravă scădere din Asia, în timp ce PIB-ul țării în ansamblu s-a contractat cu 13%. Aceste cifre reprezintă cea mai drastică inversare a evoluției PIB de-a lungul ultimilor decenii din China. Deși există semne de redresare în economia chineză, acestea se vor confrunta cu recesiunile puternice, deja în curs, pe principalele sale piețe externe.

Goldman Sachs a prezis că Statele Unite vor înregistra o contracție de 24% a PIB în al doilea trimestru, în plus față de o scădere a primului trimestru de 6%. Astfel de predicții nu au nicio comparație istorică. De asemenea, UE se îndreaptă către un teritoriu similar, cu toți membrii săi aflați în închidere sitemică, precum a treia și a patra economie ca mărime, Italia și Spania,care sunt practic în blocaj economic total.  Singurele speranțe par a fi rata mult redusă a noilor infecții din China, Coreea de Sud, Hong Kong și Singapore, după o perioadă de distanțare socială intensă și blocaj economic drastic, ceea ce arată că aceste metode funcționează pe termen scurt pentru a obține o aplatizarea a curbei expansiunii bolii.

 La toate aceste realități trebuie să adăugăm reacțiile virulente ai unor actori sociali secundari, așa cum s-a întâmplat în România, Serbia, Albania sau Polonia, care au fost panicați de întoarcerea unor mase de migranți sezonieri care au rămas fără locurile de muncă ca urmare a brutalei contracții economice din țările bogate.

La nivel de state, putem suplimenta lungul șir de semnale periculoase cu exemplul dat de către Ungaria, Philipine sau de curând Norvegia, unde echilibrul puterilor democratice naționale a fost înlocuit practic cu preluarea de către un minuscul grup de persoane a conducerii statale. Avem astfel tabloul sumbru al tripului asalt la adresa societății contemporane pe care pandemia l-a provocat, lasând spațiu scenariilor apocaliptice ale dezagreagării societăților globalizate și revenirea la autarhia națională, economică, politică și teritorială.

 

Cea mai mare provocare 

 

Însă cea mai mare provocare, apărută în această perioadă, este incapacitatea de prognoza corect dinamica evenimentului pandemic.

La întrebarea cu privire la durata situației, nimeni nu știe sigur cât timp vor trebui guvernele să facă față acestei situații. Mai mult, nici un specialist nu poate răspunde dacă vor fi valuri suplimentare de infecții atunci când se vor ridica restricțiile actuale și nici un politician nu poate să prognozeze revenirea la „normalitatea” de dinainte de pandemie.

A spune că ne aflăm pe un teritoriu nemarcat este un eșec al cuvintelor. Situația actuală este cu mult dincolo de orice scenariu catastrofal pe care cineva și l-a imaginat într-o eră post atomică. Iată că nu a fost nevoie de nici o bombă atomică să explodeze ca realitatea să ne fie schimbată în numai cîteva ore. Toate modelele predictive cu privire la consecințele acestei pandemii sunt depășite, cei care se aventurează în spațiul prognozei devenind, în mare parte, ghicitori de coșmar.

 

Amplificarea tendințelor identitare existente în geopolitică și propagandă

 

Un principiu este relevant în analiza noastră și anume că guvernele naționale sunt obligate legal să asigure în primul rând securitatea cetățenilor săi. Ne aflăm într-un moment de criză care atacă fundamentul tutror normelor civilizației moderne.

Nicio țară nu va fi imună la acest atac. Niciun cetățean nu va ierta o poziție de principiu cu privire la comerțul liber, ceea care are ca rezultat ca guvernul lui național să trimită consumabile medicale în țări îndepărtate (sau în apropiere). În perioada de criză post-mortem, dovada unor astfel de acțiuni ar submina în continuare credința cetățenilor în propriile lor guverne și autorități.

Ca un exemplu, vom analiza pe scurt, ultimile evenimente dintre SUA și China. Pe măsură ce virusul s-a răspândit în restul lumii, în special în Statele Unite, tensiunile geopolitice existente între cele mai mari două puteri globale s-au inflamat la cote periculoase. SUA și China s-au angajat într-o bătălie a cuvintelor pentru a controla narativul Covid-19.

Trump a criticat China pentru că nu a acționat suficient de repede în timpul focarului inițial din Wuhan în noiembrie 2019 și a inflamat tensiunile prin permanenta referire la Covid-19 ca fiind „virusul chinez”. În contradicție totală cu politicle lingvistice ale lumii, locatarul de la Casa Albă, conștient și fără prea multe remușcări a construit un narațiuni care anunță răzbunare.

Aflat în logică electorală și cu o economie care începe să se contracte ca urmare a măsurilor draconice de distanțare socială și celor sanitare, președintele american are nevoie de un dușman. Pe aceat dușman dorește să îl prezinte electoratului său năucit de lovitura Covid-19, deflectând astfel orice propagandă care i-ar pune în discuție deciziile din timpul crizei. Este metoda clasică de a arăta că nu este el de vină, dar riscul enorm pe care îl presupune o astfel de abordare pur propagandistică poate duce la dezechilibre geopolitice fundamentale. Căci în baza emoțiilor exarcerbate, a fricii naturale de moarte, electoratul lui Trump poate avea reacții grave față de comunitățile asiatice, în special cele chineze, din SUA.

Exemplul trimiterii cetățenilor americani cu descendență japoneză în domicilii forțate, fapt petrecut în timpul celui de-al doilea război mondial, prin aplicarea unor măsuri aprobate democratic de către Congresul american, ne atrage atenția asupra derapajelor de tip autarhic și extremist de care societatea democratică americană poate da dovadă în timpul unei situații limită.

 

China, propagandă de tip maoist

 

La rândul său, printr-o mișcare cel puțin simetrică, dar extrem de virulentă, China a declanșat mecanismul propagandei de tip maoist.

Nu numai pentru a dialoga cu SUA, dar și pentru a împiedica dialogul intern, și el contondent, cu privire la măsurile luate de conducerea de la Beijing.

Exact ca și Trump, China a declanșat propria sa strategie narativă. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al RPC, Zhao Lijian, a acuzat SUA de apariția virusului în Wuhan, adus conform acestuia de către militarii americani care au participat la jocurilor militare mondiale din 2019.

Acest extremism propagandistic, care a împins teoriile conspirative la un nivel extrem de periculos a produs o mutație geopolitică cu consecințe în viitor. Jucându-se cu sentimentele mulțimii, ambele superputeri au declanșat un incediu al cuvintelor care va fi folosit, după stingerea acestuia, ca argument major în viitoare momente tensionate regionale sau globale. Practic, cele doua superputeri astăzi se găsesc aliniate pe un front invizibil, asimetric acum, dar care în scurt timp poate devenii simetric și extrem de militarizat.

În realitatea strategiei, ambele superputeri își pregătesc argumentele pentru momentul în care, după ce se va trage linia, cel care declanșează răzbunarea să fie și cel care va plătii nota de plată. Pentru amândoi leaderii, de la Washington și de la Beijing, supraviețuirea politică este mai importantă decât pericolele pe care le presupune această escaladă propagandistică. Problema este că lumea va fi extrem de fragilă atunci când va trebui să își aleagă tabăra, iar națiunile vor suferi de o pandemie a dezinformării care le va forța să își adâncească tendințele autarhice și cele protecționist-izolatoare.

Pe măsură ce tensiunile cresc, ambele părți au început să își expulzeze jurnaliștii celuilalt, gest care, tradițional, numai acum un secol, anunța fără greș declanșarea unui război între două state, analiștii spunând că rivalitatea SUA-China trece într-o nouă fază de „război rece” și de separare deplină.

Această etapă poate devenii o barieră de neînvins pentru orice eforturi multilaterale de combatere a recesiunii economice globale pe care o vedem instalându-se, precum și un instrument sigur de distrugere a capacităților instituțiilor multilaterale, cum ar fi G20, de reducere a tensiunilor între membri. Acesta va fi un alt efect negativ geopolitc care se va transfera la nivel regional, cu consecințe imediate asupra relațiilor locale dintre state si națiuni. Iar acolo unde există teritoriii locuite de comunități tip ”blană de tigru”, efectul poate fi distrugător pentru echilibrele sensibile și greu obținute de către organizațiile internaționale.

 

Repercusiunile crizei la nivelul UE - Italia și Spania, victime directe

 

O altă tendință amplificată de criza Covid-19 este cea nativ-protecționistă. Observată la nivel mondial începând cu  criza din 2008/2009 această tendință s-a manifestat rapid în lunile de expansiune a virusului. După cum a raportat Global Trade Alert în raportul său „Tackling Covid-19 Together”, din 1 ianuarie până la 21 martie 2020, 54 de guverne au decis 46 de măsuri restrictive de export a consumabilelor medicale produse pe teritoriul lor, 33 dintre aceste decrete fiind decise de la inceputul unei singure luni, și anume martie 2020.

Chiar și pe piața comună a UE, țări precum Franța, Germania, România, Polonia, Republica Cehă etc,  toți producători de materiale medicale, au impus la începutul lunii martie limitări la export asupra unor echipamente medicale cruciale în lupta împotriva răspîndirii Covid-19.

Prima consecință a fost imediat resimțită căci aceste măsuri locale au afectat capacitatea Italiei de a răspunde crizei medicale care a cuprins-o. A doua victimă directă a fost Spania , care după cum vedem, riscă să devină nefericit competitor al dramei italiene.

La 15 martie, Comisia UE a intervenit pentru a anula restricțiile naționale în favoarea măsurilor la nivelul UE, asigurând astfel Italia și Spania să poată avea acces la consumabilele medicale în cadrul UE.

Cu toate acestea, Italia și Spania nu vor uita prea curând și nici prea ușor eliminarea lor din spațiul clamat al solidarității europene.

Atunci când erau invadate de imigranții ilegali ceruți de către Germania și Franța, aceste două țări au fost acuzate că nu sunt europene. Acum când au devenit la propriu bolnave, primul gest al celorlalti a fost să îi izoleze la nivel continental, considerându-i ciumati. Am asistat mai degrabă la implementarea de către liga hanseatică, în special Germania, Austria și Olanda, a unei politici primitiv nativiste, aparținând tendințelor imperialiste din perioada pre nazistă, decât la mult clamată Europă a valorilor comune.

La celebra video-conferință a leaderilor europeni, s-a propus emiterea de bonduri, așa numitele corona bonduri, care să finanțeze refacerea economica a statelor cu bugetele cel emai slăbite de pandemie. Cancelarul Merkel, conducătorul de facto al ligii, s-a opus ferm pretextând că nu dorește ca plătitorii de taxe germani să finanțeze aceste bonduri.  

Bondurile permiteau finanțarea imenselor datorii pe care țările europene cu finanțe mult mai precare, decăt cei trei hanseatici, le-au făcut pentru a lupta cu covid-19 și ar fi permis startul economiile secătuite de criza medicală. Este clar că din partea germanică a  zisei UE nici măcar sentimentul de solidaritate nu își are locul. Latinii săraci, zgomotoșii și recalcitranții Europei reprezentați de către italieni și spanioli trebuie să învețe sărăcia financiară. Adică, cine va supraviețui virusului trebuie să învețe să supraviețuiască mizeriei create de către recesiunea economică post pandemie.

Primitivismul nativist al acestei poziții este cel mai probabil și revanșard, așa cum Merkel a obișnuit pe toată lumea atunci când vrea să pedepsească teutonic pe cei care i se opun ei în Europa, demonstrând inadecvarea Berlinului la proiectul comun european. Practic, prin refuzul de ieri al lui Merkel, vorbim de două Europe, una a banilor agonisiți prin exploatatrea țărilor mai sărace ale Europe și desigur cea pedepsită de Merkel. România nu se află departe de politica hanseatică, măsurile economice propuse de către guvernul minoritar Orban fiind doar îndreptate spre protejarea intereselor băncilor private dominate, așa cum se știe, de către investitori austrieci, germani și ruși. Ca și în cazul Italiei sau Spaniei, guvernul Ludovic Orban nu a propus măsuri financiare care să apere economia locală ci doar interesele ligii hanseatice.

 

Efecte de viitor

 

Iată o lecție amarnic învățată de catre Italia, urmată de Spania și care va avea efecte de viitor extrem de importante pentru soliditatea proiectul comun european. Pe acest teren al protecționismului exarcerbat, Rusia a intervenit imediat, trimițând ajutoare (care conform surselor italiene s-au dovedit în majoritate inutilizabile), scriind astfel un nou narativ prin care s-a subliniat falsitatea declarațiilor de unitate europeană. Proiectul rusesc de slăbire a Uniunii Europene își găsește oxigen tocmai prin politica de atriție financiară și cinică a Berlinului. 

Această unilateralitate din cadrul UE și restricțiile la nivel național/local vor răni grav atât UE cât și țările implicate. Căci în timp ce Berlinul refuza ajutorul cerut de Italia, o discuție telefonică la numai 24 de ore diferență, dintre Merkel și președintele Xi, asigura că interesele germane nu vor fi lovite de reacția chineză față de susținătorii europeni ai pozițiilor propagandistice americane. România asigură, prin sacrificarea economiei românești, că poate executa, în același timp și ordinele de la Washington și executa interesele Berlinului.

O politică duplicitară dar falimentară care lasă deschise porțile unor mai mari eșecuri pe care puterea actuală de la București la va cunoaște în viitorul apropiat. Pe ambele planuri, lupta cu pandemia și salvarea din recesiunea care va prăbuși firava economie românească, nici dominanta ligă hanseatică și nici PNL nu au prevăzut soluții reale pentru a salva cetățenii români. 

 În acest spațiu socio-economic și politic pulverizat de către virus, ironia istoriei, dar și expresia autismului politic al multor conducători produși în laboratoarele neo-marxismului modern, a făcut ca multe state să se îndrepte spre China pentru ajutor, redescoperind statutul acesteia de atelier al lumii. Tocmai statul cel mai blamat pentru această pandemie devine actor fundamental în stoparea bolii.

Și nu prin tratamente minune, care nu există, ci prin simplul fapt că este singura economie din lume capabilă să raspundă necesarului enorm de produse necesare înfrîngerii pandemiei. Fără ajutor de la nici un aliat tradițional, cu un Washington intrat în spirala conspiraționistă și nativist naționalistă, cu accente deseori și dăunător belicoase, mari sau mici actori statali s-au văzut aruncați la nivel propagandistic, spre periferia luptei împotriva bolii, având impresia că viața cetățenilor lor nu este importantă și egală cu a altora în fața invaziei de teorii barbare ideologice și distructive cultural.

Cu ambasadori care decid că virusul este chinez și că alte țări nu au voie să mai aibă relații cu țara acuzată,  SUA au devenit, peste noapte, practic al doilea element de anxietate socială la o scara monumentală. Dacă UE nu ajută, dacă SUA nu o face sentimentul multor națiuni este acela de însigurare, care devine pregnant și atotputernic. Acest sentiment va dicta nativismul disperat al viitoarelor măsurilor economice naționale. De aceea Covid-19, devine pe zi ce trece, nu numai un virus genetic primitiv care va fi învins numai de către solidaritatea umană și știința medicală, dar și un complex de  efecte negative la adresa societății contemporane. Fără a înțelege triplul atac care acum are loc, generat de aceasta pandemie, nu vom putea găsii soluții reale care să asigure atât nevoile naționale, cât și să sprijine necesarul altor națiuni. Numai înțelegând, leaderii naționali pot ajuta la cultivarea unui mediu geopolitic pozitiv departe de nativismul distrugător și rasial care se profilează în viitorul imediat.

Notă DefenseRomania: Analiza și opinia aparțin integral autorului

 

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
nxt.23
YesMy