Conform relatărilor de la fața locului, cel mai sângeros atac a avut loc la ora 13:00 locală, în apropiere de frontiera dintre Afganistan şi Pakistan, când un atacator sinucigaş şi-a detonat încărcătura cu explozibili în mijlocul unor manifestanţi, la circa 70 de kilometri de oraşul Jalalabad. Manifestanţii blocaseră autostrada care asigură trecerea între cele două ţări pentru a protesta faţă de numirea unui nou şef al poliţiei, când atacatorul şi-a detonat încărcătura cu explozibili.
'32 de cadavre şi 128 de răniţi au fost transportaţi la spitalele noastre', a declarat Najibullah Kamawal, directorul serviciilor de sănătate din provincia Nangarhar. Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Ataullah Khogyani, a confirmat acest ultim bilanţ.
Câteva ore mai târziu, un dublu atentat a vizat o şcoală de fete în capitala provinciei Jalalabad care s-a soldat cu un mort şi patru răniţi. O primă explozie a survenit în faţa şcolii de fete Malika Omaira. Cea de-a doua s-a produs când elevi ai unei şcoli vecine de băieţi s-au grăbit să ajungă la faţa locului. Nicio grupare insurgentă nu a revendicat pentru moment aceste atacuri, în timp ce organizaţia Stat Islamic şi talibanii sunt activi în această regiune a Afganistanului. Cele două grupări se opun de mult timp educaţiei femeilor. Ei au impus închiderea a numeroase şcoli de fete în Afganistan.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News