Armenii sunt chemați la urne pentru a pune capăt crizei politice de proporții după înfrângerea din Nagorno-Karabah

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Armata Armeniei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Erevan
Armata Armeniei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Erevan

Aproximativ 2,5 milioane de armeni sunt aşteptaţi duminică la secţiile de votare pentru a-şi exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor parlamentare anticipate care încearcă să pună capăt gravei crize politice izbucnite în această ţară după înfrângerea în recentul război din Nagorno-Karabah.

Este vorba despre al doilea scrutin legislativ anticipat în mai puţin de trei ani în Armenia, care a fost convocat de premierul Nikol Pashinyan după mai multe luni de proteste ale opoziţiei care au cerut demisia sa.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 08:00 (04:00 GMT) şi se vor închide la ora 16:00 GMT, când va începe numărarea voturilor.

Comisia Electorală Centrală din Armenia ar trebui să publice primele rezultate până la ora 20:00 GMT.

Pentru a avea acces la distribuţia proporţională a celor 101 locuri din parlamentul unicameral al Armeniei, partidele trebuie să obţină cel puţin 5% din voturi, iar blocurile, 7%.

Potrivit ultimului sondaj privind intenţia de vot, potrivit Agerpres care citează EFE, blocul armean al fostului preşedinte Robert Kocharian va câştiga cu 24,1% din voturi. Pe locul al doilea se află partidul actualului prim-ministru în exerciţiu, Nikol Pashinyan, cu o susţinere estimată la 23,8%.

Fost jurnalist, Nikol Pashinian, 46 de ani, devenit şef al guvernului în 2018 în urma unei revoluţii paşnice împotriva vechilor elite corupte, este acuzat de incompetenţă de rivalul său, fostul preşedinte Robert Kocharian, 66 de ani, care pozează în lider experimentat, scrie AFP.

 

Popularitatea lui Pashinian s-a prăbușit după înfrângerea din Nagorno-Karabah



Popularitatea record a premierului în exerciţiu s-a prăbuşit după ce Armenia a pierdut un război cu Azerbaidjanul vecin în toamna anului 2020 pentru controlul Nagorno-Karabah, o regiune separatistă azeră cu o populaţie majoritar armeană.

Percepută ca o umilinţă naţională, această înfrângere a declanşat o criză politică în Armenia, obligându-l pe Nikol Pashinian să convoace alegeri parlamentare anticipate în speranţa de a reduce tensiunea şi de a-şi consolida legitimitatea.

Printre partidele cu şanse de a intra în Adunarea Naţională, potrivit sondajelor, se numără şi blocul "Am onoare", condus de un alt fost preşedinte armean, Serzh Sargsyan.

În total, 25 de partide şi blocuri participă la alegerile de duminică.

Potrivit AFP, în cazul în care duminică nu se va forma o majoritate sau o coaliţie majoritară, va trebui să aibă loc un al doilea tur de scrutin pe 18 iulie între cele două partide cu cele mai mari scoruri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel