Operațiune în adâncimea teritoriului rus: Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei au sabotat stația de pompare Palkino cu sprijinul mișcării de rezistență
15 Iunie 2026
„Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română. Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul faţă de Poliţia Locală, am fost primar 12 ani, am construit poliţie locală în sensul că i-am găsit gardieni publici, după aceea poliţie comunitară şi poliţie locală – băieţi destoinici", a declarat Marcel Vela, potrivit Europafm.
Potrivit Ministrului de Interne, este necesară o delimitare clară, pentru a nu fi suprapuse atribuțiile fiecărei entități.
Declarațiile acestuia au fost prezentate într-un clip video, de către reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție.