Anunțul vine într-un moment strategic delicat pentru securitatea europeană, marcat de continuarea agresiunii ruse în Ucraina și de dezbaterile intense privind necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și a asumării unei responsabilități mai mari din partea statelor europene pentru propria apărare, potrivit Reuters.
Deși ambasadorul Whitaker a subliniat că "nimic nu a fost determinat" încă în privința unei decizii finale de retragere, el a indicat că intenția de a discuta reducerea este o dorință americană veche de peste 30 de ani, accelerată acum de actuala administrație de la Washington.
Statele Unite nu mai au răbdare pentru tergiversări cu europenii
,,Președintele Trump tocmai a spus: destul, asta se va întâmpla și se va întâmpla acum... nu vom mai avea răbdare pentru tergiversări în această situație", a declarat Whitaker în cadrul unei conferințe de securitate în Estonia. El a adăugat că discuțiile se vor purta în cadrul structurilor NATO și că Aliații sunt pregătiți pentru acestea.
Această intenție reiterează apelurile persistente din partea oficialilor americani pentru o partajare mai echitabilă a poverii apărare în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a transmis încă din februarie Aliaților NATO că "realitățile strategice dure împiedică Statele Unite ale Americii să se concentreze primordial pe securitatea Europei".
Presiunile au fost accentuate de rapoarte media, precum cel din The Atlantic, care au citat frustrări puternice la nivel înalt din administrație, inclusiv comentarii atribuite lui Hegseth și Vicepreședintelui JD Vance, despre "aversiunea față de profitorii europeni" ("loathing of European free-loading").
Astfel de comentarii, coroborate cu reticența manifestată anterior de președintele Trump față de angajamentul față de membrii NATO care nu ating pragul de 2% din PIB alocat apărării și cu dezbaterile din SUA privind sprijinul pentru Ucraina, au alimentat temeri semnificative în capitalele europene privind soliditatea și predictibilitatea angajamentului american pe termen lung față de securitatea continentului.
Statele Unite nu se retrag din NATO
Cu toate acestea, ambasadorul Whitaker a încercat să contracareze aceste temeri, insistând că Statele Unite nu se retrag din Alianță. "Statele Unite vor rămâne în această alianță și vom fi un prieten și un aliat grozav", a afirmat el. El a precizat că orice ajustare a prezenței militare va fi făcută în consultare cu Aliații, pentru a evita crearea unor lacune de securitate.
Pe de altă parte, Whitaker a lansat un avertisment către Uniunea Europeană împotriva impunerii de restricții la achizițiile de echipamente de apărare de la companii din afara UE.
Acesta a susținut că o astfel de abordare ar submina interoperabilitatea NATO, ar încetini eforturile de reînarmare a Europei, ar crește costurile și ar sufoca inovația. Anunțul privind începerea discuțiilor marchează o etapă importantă în evoluția relației transatlantice și a structurii de apărare a Europei.
Deși oficialii americani subliniază consultarea și dorința de a evita lacune, contextul presiunii constante pentru creșterea cheltuielilor europene pentru apărare și criticile aduse eforturilor Aliaților mențin un fundal de incertitudine privind viitorul prezenței militare americane pe continent, într-un moment în care unitatea și capacitatea de apărare a NATO sunt considerate cruciale în fața amenințărilor actuale.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News