Airbus poartă discuții pentru producerea de elicoptere în România, unde să fie asigurată și mentenanța

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
H215M, sursă foto: Airbus
H215M, sursă foto: Airbus

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a discutat la Palatul Parlamentului, cu conducerea Airbus Helicopters despre dezvoltarea industriei aeronautice în România.

Potrivit fostului premier, s-a discutat despre dezvoltarea industriei aeronautice românești și despre un proiect industrial care să cuprindă producția și mentenanța de elicoptere în România. 

"Am discutat astăzi, la Parlament, cu domnul Bruno Even, CEO Airbus Helicopters, şi cu domnul Georges Durdilly, directorul general Airbus Helicopters România, despre dezvoltarea industriei aeronautice în România şi oportunitatea unui proiect industrial care să cuprindă producţia şi mentenanţa de elicoptere, precum şi partea de cercetare şi inovare în domeniu", a scris Orban, pe Facebook.

„Airbus este un partener tradițional pentru industria aeronautică românească, în parteneriat cu IAR Brașov și Turbomecanica București, alături de care au fost dezvoltate mai multe proiecte comune în domeniul aeronautic. România susţine în continuare acest parteneriat, care pune în valoare potenţialul de dezvoltare locală a unei industrii de vârf", a adăugat Orban.

 

Airbus oferă Armatei României elicoptere H215M

 

Nu e clar despre ce elicoptere s-a discutat. Și, de asemenea, nu este clară natura discuțiilor, cele semnalate de Ludovic Orban fiind într-o notă diplomatică.

Airbus oferă în acest moment elicoptere atât pentru MAI prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cât și pentru Armata română. În ceea ce privește IGSU, cel mai probabil Airbus oferă H225. Nu există încă o informație oficială.

În ceea ce privește Armata,  francezii oferă elicopterul multirol H215M. Oferte mai sunt și din partea Bell Helicopter cu AH-1Z Viper și UH-1Y Venom și Sikorsky prin PZL Mielec cu Black Hawk.

În cadrul unui interviu acordat la finalul anului trecut pentru DefenseRomania, Georges Durdilly, directorul general Airbus Helicopters România, ne-a confirmat că oferta e încă pe masa decidenților iar compania pe care o reprezintă se angajează să efectueze asamblarea în țară.

„Adăugarea unei linii de asamblare pentru IAR-H215M va genera dezvoltarea platformei aeronautice deja existente, oferind beneficii semnificative României în următorii 25 de ani: va  crea locuri de muncă și competențe profesionale de nivel înalt, va contribui la bugetul local și va investi în educație – iar România va deveni din nou producător de  elicoptere”, ne preciza atunci Georges Durdilly.

În ceea ce privește modelul H215M, Airbus spune că e vorba de un multirol de atac versatic din categoria mediu-greu testat în luptă. H215M combină anduranța Cougar și Super Puma cu avionica, opțiunea de pilotaj automat și cockpitul integral din sticlă al modelului H225M.

Modelul H215M poate fi utilizat și în misiuni de transport, putând transporta echipajul (2 sau 3 membri) alături de până la 24 de soldați. De asemenea, modelul H215M este o opțiune rezonabilă din punct de vedere al costului pentru misiuni de căutare și salvare (SAR), atât în plan civil cât și militar, potrivit părții franceze.

CITEȘTE ȘI: H215M pentru România, cu linia de asamblare în țară. Airbus se declară pregătit să ducă investițiile și transferul de tehnologie la următorul nivel

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel