Volodimir Zelenski: Ucraina va crește numărul armatei cu 100.000 de soldați

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat in fata parlamentului de la Kiev ca Ucraina îşi va suplimenta efectivele forţelor sale armate cu 100.000 pe o perioadă de trei ani. De asemenea, Zelenski a salutat sprijinul diplomatic şi militar pentru ţara sa, ''cel mai important începând din 2014'', în contextul temerilor legate de un potenţial atac armat rus asupra Ucrainei.

''Sprijinul diplomatic pentru Ucraina este cel mai important şi mai necondiţionat începând din 2014 şi el continuă. Asistenţa militară şi tehnică pentru Ucraina este cea mai importantă, cea mai preţioasă şi continuă să sosească'', a declarat Zelenski în faţa aleşilor ucraineni, potrivit Reuters şi AFP.

El a menţionat că economia Ucrainei este în curs de stabilizare şi le-a cerut parlamentarilor să rămână uniţi şi să nu propage panica despre ameninţarea unei ofensive militare ruse.

După ce la Kiev a avut loc o revoluţie pro-occidentală, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Ulterior, în estul Ucrainei a izbucnit un conflict între forţele armate guvernamentale şi separatiştii susţinuţi de Moscova, conflict soldat cu peste 13.000 de morţi până în prezent. În pofida semnării unor acorduri de pace, soluţionarea politică este în impas şi violenţele nu au încetat total niciodată în regiune.

La Kiev sunt aşteptaţi marţi premierul britanic Boris Johnson şi omologul său polonez Mateusz Morawiecki. Ei vor fi urmaţi, în cursul săptămânii, de şeful guvernului olandez Mark Rutte şi de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Săptămâna viitoare în Ucraina vor veni cinci miniştri de externe din ţări europene, printre care Franţa şi Germania.

''O asemenea intensitate de vizite este un factor important de stabilizare a situaţiei'', a subliniat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Agerpes.

El a indicat că Ucraina va lucra ''activ'' în vederea organizării unui nou summit pentru soluţionarea conflictului din estul ţării, în aşa-numitul 'format Normandia', alături de liderii rus, francez şi german.

Rusia este acuzată de Occident că a concentrat zeci de mii de militari în apropierea frontierei sale cu Ucraina în vederea unei posibile invazii în ţara vecină.

Moscova dezminte că ar avea intenţii războinice, dar condiţionează detensionarea situaţiei de o listă de cerinţe, în opinia ei necesare pentru garantarea securităţii sale, cum ar fi oprirea extinderii Alianţei Nord-Atlantice şi o revenire la desfăşurările sale militare la frontierele din 1997.

SUA au respins această solicitare, dar au lăsat deschisă posibilitatea unor discuţii asupra altor subiecte de securitate, precum desfăşurarea de rachete şi limitele reciproce în cazul exerciţiilor militare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel