Viktor Orban a spus că în ultimii ani Fidesz s-a distanţat de Partidul Popular European (PPE) în chestiunii precum fiscalitatea, migraţia şi gestionarea pandemiei de COVID-19.
Fidesz a părăsit joi Partidul Popular European, la două săptămâni după ce formaţiunea politică ungară a ieşit şi din grupul europarlamentar al PPE, denunţând adoptarea unei reforme a statutului acestui grup condus de către eurodeputatul german Manfred Weber, potrivit Agerpres.
Partidul Popular European urma să se reunească în viitorul apropiat pentru a decide excluderea Fidesz, cerută de preşedintele său, polonezul Donald Tusk, şi de 13 partide membre, adunate în jurul unui nucleu dur constituit de ţările din Benelux şi din state scandinave.
Fără a mai aştepta o decizie, Fidesz, deja suspendat sine die din martie 2019, a preluat iniţiativa şi a anunţat singur plecarea.