După un lung şir de promisiuni şi multe aşteptări, militari ruşi au primit un lot experimental de tancuri T-14 Armata

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Un lot experimental al celor mai recente tancuri T-14 „Armata”, a fost expediat  Ministerul Apărării al Federației Ruse, a anunțat prim-adjunctul directorului general al Rostec, Vladimir Artiakov, în această săptămână.

,,Am trimis trupelor cele mai recente tancuri modernizate T-90M și un lot industrial experimental de tancuri T-14”, a precizat Artiakov la forumul Armata-2021.

Pe 5 iulie, Ministrul Industriei și Comerțului Denis Manturov a anunțat că producția în serie a tancului T-14 va începe în 2022.

Anterior, pe 26 februarie, surse din Ministerul Apărării au declarat pentru publicația rusă Izvestia, că tancul T-14 va deveni un adevărat stat major mobil. Cu ajutorul unui sistem automatizat unic de conducere, comandanții vor putea coordona, în timp real, un număr mare de vehicule de luptă, de la bordul acestui tanc.

Tot în februarie, T-14 a fost prezentat pentru prima dată pe plan internațional la expoziția de armamente IDEX-2021 de la Abu Dhabi.

„Armata” este o platformă puternică dezvoltată de Uralvagonzavod, pe baza sa fiind realizate tancuri,  vehicule blindate de reparații și evacuare, mașini de luptă pentru infanterie și alte vehicule blindate.

 

Tancuri T-14 şi un lung şir de promisiuni
 

La începutul anului 2020, Alexander Potapov, directorul executiv al companiei Uralvagonzavod, a declarat într-un interviu acordat presei din Rusia că livrările tancurilor T-14 Armata vor începe în cursul anului. De precizat că astfel de anunțuri şi promisiuni au tot fost în ultimii ani, primele livrări fiind programate în 2018.

DefenseRomania a scris încă de la începutul anului 2020 că Forţele Armate ale Rusiei nu au primit primul lot de 12 tancuri principale de luptă T-14 Armata. Mai mult, primele nouă tancuri ar fi trebuit să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018.

Primele nouă tancuri T-14 Armata trebuiau să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018. În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat, obiectivul urmând a fi îndeplinit în anul 2019. Dar, cum probabil era de aşteptat, tancul T-14 Armata a întârziat să apară şi în anul 2019. Ba chiar la sfârşitul anului, în luna noiembrie, Chemezov a precizat tare şi răspicat, că livrarea primului lot de nouă tancuri, ar putea avea loc la începutul anului 2020.

Comentariul autorului: Un prim prototip al tancului T-14 a fost prezentat pe 9 mai 2015, la parada militară organizată de Ziua Victoriei. De atunci, intrarea tancului în înzestrarea trupelor ruse a tot fost amânată.

Potrivit specialiștilor, tancul T-14, considerat de generația a patra, va fi printre cele mai bune din lume, in primul rând, datorită puterii mari de lovire a tunului cu țeavă lisă, model 2A82-1M, calibru 125 mm, care poate folosi muniții dintre cele mai diverse, inclusiv rachete cu bătaie mare și capacitate ridicată de distrugere. Ar fi fost proiectată, special pentru T-14, racheta 3UBK21 Sprinter ATGM, cu o rază de acțiune de 12 km.

Blindajul de tipul Malachit dual-ERA este considerat deosebit de performant (tot generația a patra), la acesta adăugându-se un sistem aproape similar cu C-RAM (counter rokets, artilery, mortars) care detectează și distruge/bruiază proiectile/rachete antitanc, mai puțin pe cele venite pe o traiectorie verticală. În turela tancului nu se află niciun membtu al echipajului, încărcarea fiind executată automat, prin aceasta asigurându-se simultan protecția echipajului, în caz de penetrare a magaziei de muniții, și o rată ridicată de tragere de până la 12 lovituri pe minut.

Masa de 55 de tone a tancului este apreciată că va permite pe viitor instalarea unui tun de 152 mm, care va asigura distrugerea celor mai avansate blindaje.

Concurentul principal al T-14 este tancul american M1A2 Abrams, în diferite variante, a cărui masă ajunge la 66,8 tone - varianta M1A2C, în special datorită blindajului care rezistă la armele de ultimă generație.

Nu este exclus ca actualul lot experimental să fie întrebuințat în luna septembrie la exercițiul strategic Vest-2021, pentru testarea tancurilor într-un mediu mai pronunțat tactic decât poligoanele de încercare.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel