Un antitanc italian Centauro a masacrat găinile unei ferme după ce a deschis focul accidental

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Antitanc Centauro Italia  Sursa foto: Twitter
Antitanc Centauro Italia Sursa foto: Twitter

Un blindat al Armatei italiene a deschis focul, din greşeală, în cadrul unui antrenament, asupra unei ferme de pui în nord-estul ţării. Potrivit Agerpres, care citează agenția de presă italiană Ansa, mai multe păsări au fost omorâte, fiind provcate și pagube materiale. Roma a demarat deja o anchetă cu privire la acest incident bizar.

Vehiculul de luptă Centauro aparține brigăzii Pozzuolo del Friuli și efectua maneve pe timp de noapte în apropiere de Vivaro, la aproximativ o oră de mers cu maşina la nord de Veneţia, pe un teren militar, când s-a produs incidentul.

Multe găini au fost ucise şi o parte din clădirea care le adăpostea s-a prăbuşit.

Procurorul din provincia Pordenone a deschis o anchetă şi a dispus ca cele patru blindatele angajate în aceste exerciţii să nu fie folosite deocamdată.

 

Despre Centauro

 

Atitancurile Centauro sunt fabricate de Leonadro și au un tun de calibru 120 mm. 

Amintim că la data de 30 decembrie 2020 la sediul Secretariatului General al Apărării și al Direcției Naționale pentru Armament, generalul italian Paolo Giovannini și Giovanni Luisi, directorul comercial al Consorțiului Iveco - Oto Melara, au semnat un contract pentru 86 de vehicule blindate Centauro II – în varianta vânător de tancuri – cu o posibilă opțiune pentru alte 10 vehicule în plus față de cele 10 deja comandate în 2018 și aflate în curs de livrare.

Centauro II este o versiune îmbunătățită a primei versiuni a vehiculului anti-tanc Centauro 8x8, proiectat și fabricat de consorțiul italian Iveco și Oto Melara (CIO). Este un nou concept de vehicul blindat pe roți capabil să funcționeze în orice situaţii.

Vehiculul este mai rapid, mai puternic și mai blindat decât versiunea inițială care se află deja în serviciul Italiei, și pe care o va înlocui. Noul Centauro are 30 de tone și deține un tun de 120 mm, comunicații digitale și motor de 720 de cai putere. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel