Ucraina și Turcia au semnat un acord privind începerea producției comune de drone Bayraktar TB2

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Pe 3 februarie 2022, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a efectuat o vizită oficială în Ucraina unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. După o întrevedere care a durat mai mult de patru ore şi care a avut ca obiectiv principal discutarea problemelor de securitate generate de desfăşurarea de trupe ruse de la graniţele Ucrainei, în prezența celor doi președinți a fost semnat un acord cadru de cooperare în domeniul industriei aeronautice – compania turcă Baykar Defense va construi pe teritoriul Ucrainei o fabrică care să producă UAV-uri Bayraktar TB2.

După cum a relatat mass-media ucraineană, acest acord deschide calea pentru derularea unui  proiect ce prevede construirea unei fabrici şi a unor centre de mentenanţa pentru producția și întreținerea vehiculelor aeriene fără pilot din familia Bayraktar, pe teritoriul Ucrainei.

DefenseRomania a precizat în toamna anului trecut, citând o declaraţie a ambasadorului Ucrainei în Turcia, Vasil Bodnar, că ţara să vă începe în cel mai scurt timp producția de serie a vehiculelor aeriene fără pilot Bayraktar.

Semnarea acordului semnat pe 3 februarie 2022 vine ca o completare a unui memorandum semnat în toamna lui 2021. Astfel, amintim că, Ministerul ucrainean al Apărării și compania turcă Bayraktar au semnat pe 29 septembrie un memorandum de cooperare.

Potrivit memoriului, Bayraktar va construi pe un teren în afara Kievului, deținut de ministerul ucrainean al Apărării, un centru de întreținere, reparații curente și modernizare a UAV-urilor. Centrul va instrui și recalifica și personalul care operează aceste drone.

În același timp, se știe că Forțele Armate ale Ucrainei doresc să achiziționeze suplimentar drone Bayraktar TB2, pe lângă cele 12 drone de acest tip existente deja în dotare.

 

Ce presupune acordul încheiat între Turcia şi Ucraina?

 

Potrivit textului acestui acord cadru, compania turcă Baykar Defence va înființa o filială care va derula în Ucraina un proiect de construire a unei fabrici pentru producția de vehicule aeriene fără pilot din familia Bayraktar, precum și crearea de centre de mentenanţa pentru întreținere și modernizarea UAV-urilor. De asemenea, investitorii turci vor fi scutiţi de plată impozitului pe venit pentru proiectul UAV Baykar, pentru următorii 10 ani.

Potrivit acordului, investitorii turci vor putea primi gratuit un teren de la Ministerul ucrainean al Apărării Ucrainei, pentru construirea fabricii, pe o perioadă de 49 de ani. Cu toate acestea, se știe că partea turcă - compania Baykar Defence - a cumpărat deja un teren pentru a construi o fabrică în Ucraina pe cheltuială proprie. De asemenea, va fi posibilă importarea componentelor necesare producerii de UAV-uri Bayraktar în Ucraina, fără plată taxelor vamale.

Informațiile privind indicatorii economici și personalul implicat în proiectul de construire a unei fabrici și a centrelor de mentenanţa pentru întreținerea și modernizarea UAV-urilor - vor fi confidențiale. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel