Ucraina și Turcia aprofundează cooperarea militară

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Pe 16 octombrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a efectuat o vizită, aproape istorică, în Turcia, unde s-a întâlnit cu președintele Recep Tayyp Erdogan.

Principalul scop al vizitei a fost consolidarea relațiilor bilaterale, în special pe dimensiunea militară, prin semnarea a mai multor documente de cooperare între cele două state.

În prezența celor doi președinți, ministrul Apărării Ucrainei, Andriy Taran, și președintele Industriilor de Apărare ale Republicii Turcia, İsmail Demir, au semnat un Memorandum de Intenție privind proiectele din domeniul industriei de apărare. Documentul prezintă intențiile părților de a lansa și implementa proiecte comune pentru construcția de nave de război, aeronave fără pilot (UAV) și toate tipurile de motoare cu turbină.

De asemenea, ministrul Taran și omologul turc, Hulusi Akar, au semnat un acord-cadru în domeniul militar, între guvernele celor două țări. Acordul creează o bază legală pentru extinderea și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul apărării. Documentul definește domeniile și principiile de cooperare, regimul de securitate și procedura de schimb privind informațiile clasificate, reglementarea activității specialiștilor detașați de fiecare parte, compensarea eventualelor daune, soluționarea litigiilor etc.

Referindu-se la importanța Memorandumului de Intenție și la acordul cadru, președintele Zelenski a declarat: "Cooperarea în domeniul industriei de apărare este crucială pentru dezvoltarea parteneriatului nostru strategic și sunt foarte bucuros că, astăzi l-am făcut și mai puternic."

De asemenea, cei doi președinți, Erdogan și Zelenski, au dat o declarație comună, cu un puternic semnal în plan internațional. Astfel, Turcia își exprimă sprijinul pentru Ucraina în conflictul cu Rusia privind Crimeea și zonele ocupate in regiunile Donețk și Lugansk. De asemenea, Ankara salută cooperarea din cadrul Platformei Crimeea, inițiată de Kiev.

La rândul său, Ucraina intenționează să se alăture, în calitate de observator, Organizației de Cooperare Islamică și își manifestă interesul de a se angaja în Consiliul turcic.

Potrivit declarației comune, Turcia susține perspectiva Ucrainei de aderare la NATO și va continua să o asiste la îndeplinirea criteriilor de aderare la Alianță, inclusiv prin exerciții militare comune. De asemenea, cei doi președinți au subliniat importanța eforturilor comune de consolidare a păcii, securității și stabilității în regiunea Mării Negre, prin mecanisme regionale și NATO.

În cadrul vizitei, președintele Zelenski i-a acordat președintelui Erdogan, una dintre cele mai înalte decorații ale statului ucrainean și anume, Ordinul Prințul Iaroslav cel Înțelept gradul I.

Comentariul autorului: Documentele de colaborare militară dintre Turcia și Ucraina, girate de la cel mai înalt nivel politic din partea ambelor state, dau un impuls industriilor de apărare din cele două țări și deschid calea pentru realizarea unui parteneriat strategic avansat.

Pe termen scurt, Ankara este interesată, în mod deosebit, de familia de motoare ucrainene AI-35, pentru a propulsa noua rachetă de croazieră turcească Gezgin, în timp ce Kievul are în atenție construcția de nave de luptă, pentru a echilibra raportul de forțe cu Rusia. În acest context, se pare că un recent articol din presa locală de la Odesa, potrivit căruia, comandantul Forțelor Navale ucrainene nu ar fi de acord cu achiziția de nave de luptă din Marea Britanie, pe motiv că sunt doar niște „iahturi cool”, a fost confirmat de rezultatele vizitei lui Zelenski în Turcia.

Am început articolul cu o scurtă caracterizare a vizitei, ca “aproape istorică”. Prima remarcă este că, această vizită doar pune bazele unui posibil parteneriat strategic între cele două țări, similar celui dintre SUA și Marea Britanie.

Cea de-a doua remarcă se referă la cine poate garanta pentru independența și securitatea națională a Ucrainei, Turcia dând un răspuns interesant în acest sens. Astfel, potrivit declarației comune a celor doi președinți, consolidarea păcii, securității și stabilității în regiunea Mării Negre, se face prin mecanisme regionale și NATO. Cu alte cuvinte, Turcia nu își poate lua angajamente în nume personal pentru a garanta integritatea Ucrainei în disputa cu Rusia.

Este posibil ca așteptările Kievului, pe moment, să fi fost mai mari privind natura relației cu Turcia. Poate așa se explică de ce președintele Erdogan, care a susținut permanent Ucraina în conflictul cu Rusia, a fost decorat doar cu Ordinul Prințul Iaroslav cel Înțelept, care din 2008 nu mai este cea mai înaltă distincție a statului ucrainean, fiind depășită de Ordinul Libertății. Sau poate, Rusia se supără dacă acorzi cea mai înaltă distincție cuiva care susține că trebuie eliberată Crimeea.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel