Ucraina a primit 80 de tone de muniție din Statele Unite, parte a unei noi asistențe suplimentare de securitate

sua-asistanta-de-securitate-pentru-ucraina_95550600
În cursul zilei de ieri, pe 14 noiembrie, Ucraina a primit aproximativ 80.000 de kilograme de muniție din Statele Unite. Acesta este cel de-al patrulea lot de asistență suplimentară de securitate, în valoare de 60 de milioane de dolari, pe care Statele Unite îl acordă Ucrainei, potrivit Ambasadei SUA la Kiev.

Ambasadei SUA la Kiev a precizat ieri, într-un comunicat de presă, ca Ucraina a primit aproximativ 80.000 de kilograme de muniție din Statele Unite, fiind al patrulea lot de asistență suplimentară de securitate, în valoare de 60 de milioane de dolari.

În fotografiile publicate puteți observa paleți pe care sunt aşezate mai multe cutii cu muniţie.

Din 2014, Statele Unite au oferit Ucrainei asistență de securitate în valoare de peste 2,5 miliarde de dolari.

Interesant este că pe 22 octombrie, Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că al treilea și, din anumite motive, ultimul lot de asistență suplimentară de securitate în valoare de 60 de milioane de dolari din partea Statelor Unite pentru Forțele Armate ale Ucrainei a ajuns în Ucraina. 

Cel de-al treilea lot de asistență suplimentară de securitate a inclus muniție, arme antitanc și de înaltă precizie (inclusiv FGM-148 Javelin), echipamente medicale și alte echipamente militare.

Primul lot, care a sosit în Ucraina pe 10 octombrie, a inclus truse de prim ajutor, echipamente de supraveghere radar, arme de înaltă precizie, precum și alte arme și muniții, inclusiv lansatoare de grenade M430A1 HEDP de 40 mm, muniție de 7,52 × 51 mm și muniție de calibru 12,7 mm × 99 mm (0,50 BMG).

Ca parte a asistenței logistice pentru Ucraina, Statele Unite construiesc si o serie de facilități pentru marina ucraineană - o nouă bază navală la Ochakovo și o cazarmă pentru pușcași marini în Mikolayiv, precum și o serie de alte facilități pentru armată, Forțele și Garda Națională a Ucrainei.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close