Turcia se îndepărtează tot mai mult de SUA şi de NATO, dar se apropie de Rusia, angajându-se să extindă cooperarea în domeniul apărării

Cristian Soare |
Data publicării:
Vladimir Putin și Recep Taip Erdogan, la expoziția MACS-2019 din Rusia. Sursă foto: PJSC "United Aircraft Corporation"
Vladimir Putin și Recep Taip Erdogan, la expoziția MACS-2019 din Rusia. Sursă foto: PJSC "United Aircraft Corporation"

Recentul angajament pe care Turcia şi l-a luat faţă de continuarea cooperării în domeniul apărării cu Rusia, prin cumpărarea mai multor sisteme de apărare aeriană S-400 și chiar a unor submarine, este cel mai recent semn că Ankara se îndepărtează tot mai mult de SUA și de restul statelor membre NATO, a scris jurnalistul turc Burak Ege Bekdil pentru publicaţia Defense News.

Bekdil susţine că președintele turc Recep Tayyip Erdoğan nu a reușit să repare relațiile cu SUA, prin dialog cu administrația Biden, iar ca decizie contrară acestui demers s-a îndreptat spre Rusia pentru a spori cooperarea industriei turce de apărare cu Moscova.

Bekdil a menționat, de asemenea, recentul interviu al lui Erdogan acordat postului american de televiziune CBS, în care președintele turc a criticat refuzul SUA de a vinde avioane stealth F-35 către Turcia, asta după ce Ankara a decis să achiziţioneze sisteme ruseşti de rachete S-400. 

Potrivit lui Erdogan, dacă SUA ar fi vândut către Turcia sisteme de apărare antirachetă Patriot, Ankara „nu ar fi fost nevoită să cumpere S-400”.

În interviul pentru CBS, Erdogan a ţinut să precizeze că nimeni nu va putea interveni în ceea ce privește tipul de sisteme de apărare pe care Turcia vrea să-l achiziţioneze, dar şi locul [ţara] de unde vrea să le cumpere. „Nimeni nu poate interfera cu asta. Noi suntem singurii care luăm astfel de decizii”,  a spus Erdogan.

Chiar dacă Turcia a fost exclusă din programul F-35, iar sfârşitul anului 2020 a adus pentru Ankara un pachet de sancţiuni din partea Statelor Unite - în conformitate cu legea CAATSA (Counter America's Adversaries Through Sanctions Act) – vizând direct industria turcă de apărare, deciziile lui Erdogan în privinţa dezvoltării relaţiei cu Rusia au rămas neschimbate, deoarece Ankara va cumpăra un alt lot de sisteme de rachete rusești S-400.

„Negocierile [pentru cel de-al doilea lot] progresează”, a declarat pentru Bekdil un oficial turc din domeniul achizițiilor publice. „Nivelul [discuțiilor] este strategic și politic în acest moment. Nu am ajuns încă la punctele tehnice, la finanțare și la stabilirea prețurilor.’’

La sfârşitul lunii septembrie, Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit la Soci, discutat despre cooperarea industrială în domeniul apărării între Turcia și Federația Rusă. Erdogan a anunțat că în urma lungilor discuții pe care le-a purtat cu Vladimir Putin, a fost abordat subiectul producției comune de tehnică militară.

La întoarcerea în Turcia, Erdogan l-a declarat reporterilor că Ankara va cere despăgubiri Statelor Unite pentru eliminarea sa din programul F-35. 

O altă dovadă a aprofundării legăturilor dintre Rusia şi Turcia, în domeniul militar, este interesul Ankarei pentru achiziţionarea unor submarine ruseşti. În prezent, Turcia derulează un program de construire a șase submarine, sub licenţă germană sub, pentru Forţele Navale Turce. Cu toate acestea, Turcia nu este mulțumită de ritmul în care acest program avansează.

Oficialul turc a mai declarat pentru analistul Bekdil că Rusia poate fi sursa de know-how pentru a satisface nevoile Turciei în materie de tehnologie necesară dezvoltării de a motoare.

Oficialul a mai precizat că există posibilitatea ca Ankara să înceapă în curând discuțiile cu Moscova pentru a cumpăra avioane de luptă ruseşti, ca o soluție optimă pentru a acoperi necesarul de avioane pentru Forţele Aeriene Turce, asta până când Turcia își dezvoltă propriul avion stealth degenerația a V-a, cunoscut ca TF-X. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel