Turcia oficializează vânzarea a 24 de drone militare către Polonia

Eduard Pascu / 24 mai 2021 / 21:32

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său polonez Andrzej Duda au oficializat luni achiziţionarea a 24 de drone militare turceşti de către Polonia, acestea fiind primele exporturi de acest tip ale Ankarei către altă ţară membră a NATO, potrivit AFP.

"Pentru prima oară în istoria sa, Turcia va exporta drone spre o ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene", şi-a exprimat satisfacţia Erdogan în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Duda, în capitala turcă, trasnmite Agerpres.

"Sunt convins că se va întări cooperarea noastră în acest domeniu", a adăugat el, calificând Polonia drept un "partener strategic" al Turciei.

2. -imagine fara descriere- (semnare-acord-turcia-polonia-drone-bayraktar-tb2-sursa-foto-twitter-haluk-bayraktar_07136500.jpg)

Semnare acord Turcia - Polonia drone Bayraktar TB2 Sursa foto: Twitter/Haluk Bayraktar

Potrivit agenţiei de presă oficiale turce Anadolu, acest contract se referă la cumpărarea de către Varşovia a 24 de aparate Bayraktar TB2, un model de dronă înarmată a companiei Baykar, care şi-a dovedit eficienţa în conflictele din Siria, Libia şi Nagorno-Karabah.

Turcia se străduieşte de mai mulţi ani să se impună ca actor major în clubul foarte restrâns al ţărilor producătoare de drone militare. "Facem parte dintre cei trei sau patru cei mai buni" fabricanţi de drone, a spus de altfel Erdogan luni.

Eficiente şi relativ ieftine, dronele turceşti suscită un interes tot mai mare, ceea ce se traduce în special prin semnarea unor contracte cu Tunisia, Qatar şi Azerbaidjan.

Luna trecută, Ucraina a testat de altfel prima sa dronă Bayrakter TB2, semn al consolidării cooperării în domeniul apărării între Ankara şi Kiev, spre marea nemulţumire a Moscovei.

Achiziţionarea de drone turceşti de către Polonia, care întreţine relaţii tensionate cu Rusia, riscă de asemenea să nu fie pe placul Kremlinului.

În cadrul unei misiuni a NATO din care este şi ea membră, Turcia va desfăşura de altfel în curând avioane F-16 în Polonia, a subliniat Erdogan.

În afara cooperării militare, Turcia speră să-şi întărească relaţiile economice cu Polonia, prin primirea în special a mai multor turişti din această ţară şi ridicând la 10 miliarde de dolari schimburile comerciale anuale, faţă de 6,5 miliarde de dolari în prezent, a declarat şeful statului turc.

Polonia face parte, împreună cu Ungaria şi Bulgaria, dintre puţinele ţări din UE care întreţin legături cordiale cu Turcia, ale cărei relaţii cu Occidentul s-au tensionat puternic din 2016. 

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy