Turcia, exclusă din programul F-35. Costul pe care SUA îl vor plăti în urma deciziei

f_35_sua_04073900
SUA au anunțat excluderea Turciei din programul F-35 după ce autoritățile din Ankara au achiziționat sistemele rusești S-400.

SUA au dat asigurări însă că decizia de a exclude Turcia din programul F-35 nu va afecta prețul avionului.

Prețul pe care SUA îl vor plăti după excluderea Turciei din programul F-35

Totuși, Departamentul Apărării din SUA admite că vor exista pierderi, însă acestea nu vor avea un impact asupra programului F-35. Potrivit Defense One, excluderea Turciei va consta Departamentul Apărării din SUA undeva între 500 de milioane și 600 de milioane de dolari.  

Acesta va fi costul eliminării producătorilor turci din programul F-35.

Cu toată această pierdere suportată de SUA, Ellen Lord, subsecretar pentru achiziții în Departamentul Apărării, dă asigurări că excluderea Turciei din programul F-35 va avea un impact minim asupra întregului program.

Totodată, ea a mai precizat că Statele Unite lucrează încă din 2018 pentru a găsi alternative în ceea ce privește excluderea Turciei.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu avioanele F-35 pe care turcii deja le-au comandat. Ankara a solicitat 30 de aparate F-35 din care patru deja se află în testele finale la Baza Aeriană Luke din Arizona.

Ellen Lord a mai adăugat că în urma excluderii Turciei, Ankara nu va pierde doar accesul la F-35, dar și locuri de muncă iar decizia va avea un impact negativ asupra întregii economii a Turciei.

Fabricarea componentelor, care erau în responsabilitatea Turciei, pentru F-35, urmează să fie preluată cel mai probabil de către furnizorii americani, a mai precizat subsecretarul Departamentului Apărării.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close