Redăm integral textul „Suveranitatea defensivă a României: de la dependență la capacitate reală de apărare” semnat de Răzvan Munteanu
Răzvan Munteanu, analist de politicã externã, preşedintele think tank-ului Chamber of Excellence in International Affairs
Cum pacea nu înseamnã în mod automat securitate, nici suveranitatea politicã nu este obligatoriu echivalentul suveranitãții defensive, cea din urmã fiind un concept ce se referă la capacitatea unui stat de a-și apăra teritoriul, populația și interesele strategice prin mijloace proprii, fără a depinde complet de ajutorul extern.
Pe scurt, este dreptul și puterea efectivă a unui stat de a-și asigura securitatea națională – atât în plan militar, cât și în ceea ce privește infrastructura critică, apărarea cibernetică sau capacitatea de a reacționa la amenințări hibride.
Suveranitatea defensivă a României este un concept din ce în ce mai relevant într-un context regional volatil, marcat de agresiunea rusă asupra Ucrainei, instabilitate la granițele NATO și o transformare accelerată a tipurilor de conflict – de la războiul convențional la cel cibernetic și hibrid. Deși țara noastrã beneficiază de protecția colectivă oferită de apartenența la NATO și Uniunea Europeană, realitatea geopolitică arată că un stat nu este cu adevărat sigur decât în măsura în care își poate apăra singur teritoriul, infrastructura critică, cetățenii și instituțiile, cel puțin în faza inițială a unei crize. Suveranitatea defensivă înseamnă tocmai această capacitate: să poți rezista, reacționa și susține un efort de apărare pe cont propriu, fără dependență totală de intervenția altora.
În ultimii ani, România a făcut pași importanți în direcția întăririi capacităților sale militare. Bugetul apărării a crescut semnificativ, depășind 2,5% din PIB, fiind alocat pentru achiziții majore, modernizarea infrastructurii și extinderea prezenței NATO în țară. Acum, creşterea progresivã cãtre cei 5% este o constantã în marja summitului de la Haga.
Totuși, aceste eforturi rămân în mare parte reactive, centrate pe cumpărarea de echipamente străine și găzduirea de trupe aliate. Pentru a trece de la statutul de „platformă strategică” la cel de „actor suveran în securitatea regională”, România trebuie să adopte o viziune mult mai amplă și integrată asupra propriei apărări.
Primul pas esențial este elaborarea unei strategii care să stabilească direcțiile de acțiune pe termen lung și să lege în mod coerent obiectivele militare, industriale, educaționale și diplomatice. Această strategie ar trebui să fie elaborată și coordonată la cel mai înalt nivel – de preferință sub egida CSAT – și să implice toate ministerele relevante: Apărarea, Economia, Educația, Finanțele, Cercetarea și Afacerile Externe. Nu este suficientă o strategie militară clasică, ci una inter-instituțională, adaptată la complexitatea riscurilor actuale.
În paralel, este imperativă reforma profundă a industriei de apărare, care sã vizeze inclusiv Romarm sau Avioane Craiova. România ar putea spre exemplu, să renunțe la modelul ineficient de „revitalizare administrativă” și să adopte modelul Poloniei, care a reușit, în decurs de un deceniu, să devină un jucător regional în producția de tancuri, obuziere, drone și rachete, datorită unui amestec de capital public, expertiză externă și management profesionist. În același timp, statul român ar trebui să creeze un fond strategic de investiții în apărare, separat de bugetul curent, alimentat din venituri excepționale (cum ar fi din sectorul energetic sau extractiv) și folosit exclusiv pentru dezvoltarea de capacități industriale și tehnologice militare.
O altă direcție vitală este investiția în educație și inovare. Fără capital uman bine pregătit, nicio suveranitate – nici economică, nici militară – nu este posibilă. România trebuie să creeze licee și universități tehnice cu profil dual, axate pe apărare, robotică, IT, inteligență artificială și cibernetică.
Suveranitatea defensivă nu înseamnă doar arme și tehnologie, ci și reziliență societală. Exemplul țărilor baltice sau al Finlandei arată că o societate educată în securitate, cu mecanisme de reacție rapidă și spirit civic, este un factor esențial în apărarea unui stat mic sau mijlociu.
Toate acestea trebuie finanțate predictibil, transparent și inteligent. Nu este suficient să cheltuim mai mult; trebuie să cheltuim mai bine. România ar trebui să foloseasca bugetul de înarmare nu doar prin dar prin alocarea de fonduri către achiziții externe ci şi cãtre dezvoltarea capacităților proprii. Producție, nu doar către importuri. În plus, poate accesa fonduri europene (precum EDF – European Defence Fund) pentru proiecte duale, care dezvoltă în paralel industria civilă și cea militară.
Totodatã, diplomația noastrã trebuie să sprijine această construcție prin alianțe industriale și strategice. România poate deveni un hub de producție și inovare în Europa de Est, dacă își asumă rolul de partener serios și predictibil pentru state precum SUA, Marea Britanie, Polonia, Franța, Coreea de Sud sau Israel. Participarea activă în inițiative europene de apărare (precum PESCO) și promovarea intereselor naționale în marile capitale NATO trebuie să susțină această arhitectură de suveranitate defensivă.
Aşadar, suveranitatea defensivă a României este posibilă – dar nu se va construi de la sine. Ea cere voință politică transpartinică, competență administrativă, investiții consistente și, mai presus de toate, o înțelegere lucidă a vremurilor în care trăim.
Nu trăim vremuri de pace, ci de competiție globală și insecuritate. Iar într-o astfel de lume, numai statele care se pot apăra singure, tehnologic, economic și civic, pot fi cu adevărat suverane.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
