SUA au început producția bateriilor de coastă cumpărate de România. Producția rachetelor anti-navă se va face în mai multe state

Baterie de coastă Naval Strike Missile (NSM). Foto: Defence24.com
Baterie de coastă Naval Strike Missile (NSM). Foto: Defence24.com

Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii a anunțat că a alocat gigantului american Raytheon Missiles & Defense un contract pentru sistemul Naval Strike Missile achiziționat de România pentru dotarea Forțelor Navale Române.

E vorba despre programul de înzestrare cu rachete anti-navă, program în care România a ales soluția americană NSM (Naval Strike Missile) în detrimentul Exocet, soluția oferită de grupul european MBDA.

Potrivit unui comunicat oficial al Departamentului Apărării al SUA, „Raytheon Missiles & Defense, Tucson, Arizona, a primit un contract cu preț fix în valoare de 217.136.549 dolari”.

Rachetele anti-navă NSM (Naval Strike Missile) vor fi construite de Raytheon Missiles & Defense, o divizie a Raytheon Technologies, în parteneriat cu compania norvegiană Kongsberg.

Astfel, potrivit Departamentului Apărării, 60% din producția sistemelor care vor ajunge în dotarea României va fi efectuată în Norvegia, 34% în SUA și 2% în Germania.

Potrivit comunicatului oficial al Washingtonului, se estimează că lucrările vor fi finalizate în septembrie 2028.

CITEȘTE ȘI: Livrarea bateriilor de coastă americane NSM către România ar trebui prioritizată. Războiul Rusiei în Ucraina are ca trofeu real Marea Neagră

 

Naval Strike Missile (NSM) pentru România

 

2. Lansarea r... (naval-strike-missile-nsm_52872100.jpg)

Lansarea rachetei Naval Strike de pe o platformă terestră. Racheta a lovit fregata americană USS Ingraham, scoasă din serviciu. Sursă foto: US Navy

România a ales, în aprilie 2021, să-și protejeze coasta maritimă cu rachete NSM care, vor fi montate pe instalații de lansare mobile. Potrivit contractului, primele rachetele și instalațiile urmează să fie livrate până în 2024.

NSM este o rachetă antinavă de generația a cincea. Având o semnătură radar scăzută și o rază de acțiune de aproximativ 185 km, este echipată cu un sistem de navigare combinat, format dintr-o unitate inerțială, un GPS și un sistem de navigație de tip TERCOM [TERrain CONtour Matching], care îi permite să zboare la altitudine foarte mică.

Programul SIML (n.r. - baterii de coastă NSM) care va fi achiziţionat de către România include patru instalaţii mobile de lansare, platforme de comandă-control-comunicaţii, platforme de transport şi încărcare-descărcare, senzori, suport logistic iniţial, mentenanţă şi echipamente de testare, echipamente criptografice şi cu regim special, asistenţă de specialitate, instruirea personalului la toate nivelurile necesare, implicit folosirea în luptă, echipamente de instruire, precum şi baze de date specifice SIML.

CITEȘTE ȘI: Baterii de coastă pentru apărarea României. Kongsberg: Rachetele sistemelor NSM înfrâng orice sistem defensiv al navelor moderne de război

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel