Nicuşor Dan l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa. România vrea alocări consistente pentru Fondul de Coeziune şi Agricultură

WhatsApp Image 2026-09-03 at 11.38.15
Oficialul european a fost întâmpinat de șeful statului în Holul de Onoare al palatului. Cei doi urmează să aibă o discuție oficială. La finalul întrevederii au susținut o conferință de presă comună.

Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, aflat într-o vizită oficială în România.

Antonio Costa a fost întâmpinat de şeful statului în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni. Cei doi oficiali au avut o întâlnire tete-a-tete, urmată de convorbiri oficiale. La finalul discuţiilor, Nicuşor Dan şi Antonio Costa au susţinut o conferinţă de presă comună.

Potrivit agendei oficiale a preşedintelui Consiliului European, vizita la Bucureşti face parte dintr-un turneu în regiune. În cursul zilei de joi, Costa va merge la Sofia şi Atena, unde urmează să fie primit de preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, respectiv de premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis.

Antonio Costa s-a aflat ultima dată la Bucureşti în septembrie anul trecut. Cu acea ocazie, preşedintele Consiliului European a subliniat că „România este un element cheie pentru securitatea europeană”.

La rândul său, Nicuşor Dan a declarat atunci că vizita lui Antonio Costa reprezintă „o dovadă a solidarităţii europene”.

Nicuşor Dan: România vrea un buget cu alocări consistente pentru Coeziune şi Agricultură

România îşi doreşte un viitor buget al Uniunii Europene ambiţios, care să prevadă alocări consistente pentru Politica de Coeziune şi Agricultură, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

Şeful statului a precizat că principalul subiect al discuţiilor cu Antonio Costa a fost negocierea viitorului buget multianual al UE.

„România şi-a definit mare parte din poziţie în acel punct de vedere al acelor Prieteni ai Coeziunii”, a afirmat Nicuşor Dan.

Preşedintele a explicat că România pledează pentru un buget european „ambiţios”, care să acorde o atenţie importantă competitivităţii şi reducerii decalajelor dintre statele membre.

„Ne interesează pilonul cu privire la competitivitate, ţintim reducerea decalajului între ţările europene”, a spus Nicuşor Dan.

Totodată, România îşi doreşte „o anumită flexibilitate” în ceea ce priveşte regulile şi birocraţia aferente fondurilor europene, a adăugat şeful statului.

Nicuşor Dan a subliniat că negocierile privind viitorul buget al UE trebuie să găsească un compromis între cele 27 de state membre atât în privinţa cheltuielilor, cât şi a veniturilor.

„Discuţiile îşi propun să răspundă la întrebarea: cum putem, în interiorul celor 27 de state, să avem un compromis pe partea de cheltuieli şi pe partea de venituri?”, a declarat preşedintele.

Alte știri de interes
x close