Statele Unite vor să participe la planificarea mobilității militare a UE

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Mai mulţi oficialii americani din zona apărării vor ca SUA să ia parte la un proiect al Uniunii Europene menit să faciliteze şi să îmbunătăţească mobilitatea forțelor militare pe continentul European.

Publicaţia Defense News precizează că oficialii americani vor să participe la acest proiect European, deoarece vor să consolideze rolul Armatei SUA în soluţionarea unui probleme cheie – mobilitatea militară pe continentul European.

Potrivit sursei citate, partea americană consideră foarte importantă reducerea procedurilor birocratice ce ţin de zona logistică transfrontalieră și susţine dezvoltarea unei infrastructuri de transport care să permită trupelor să transporte mai uşor tehnică militară spre puncte aflate la graniţa de est a NATO.

De asemenea, acest proiect reprezintă un test pentru a vedea dacă Washingtonul poate juca un rol în procesul de cooperare structurată permanentă (PESCO) al UE, menit să îmbunătățească cooperarea în domeniul apărării între statele membre ale Uniunii.

Condus de Olanda, proiectul PESCO de mobilitate militară își propune să „simplifice și să standardizeze procedurile de transport militar transfrontalier”, potrivit unei descrieri de pe site-ul web al Comisiei Europene.

Acest proiect implică evitarea unor proceduri birocratice îndelungate pentru a trece prin sau peste statele membre ale UE, fie că vorbim de infrastructură feroviară, rutieră, aeriană sau maritimă.

Solicitarea SUA de a se alătura proiectului „nu numai că se aliniază la activitatea continuă și complementară a NATO, ci este un pas important pentru a identifica modul în care Statele Unite și UE pot lucra împreună în alte proiecte PESCO și pentru a informa posibilele cooperări SUA-UE în cadrul altor inițiative de apărare ale UE", a declarat purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Jessica Maxwell, pentru Defense News.

„Statele Unite salută aprobarea rapidă a UE pentru participarea SUA la mobilitatea militară, în conformitate cu angajamentele UE și ale statelor membre că inițiativele de apărare ale UE sunt deschise Statelor Unite”, a adăugat ea.

Oficialii Pentagonului consideră că participarea la mobilitatea militară este ceva foarte importantă, deoarece, până în prezent, 25 de state membre ale UE și-au asumat angajamente stricte care stau la baza PESCO şi sunt implicate în efortul de implementare ale proiectelor care decurg din politica de securitate și apărare a Uniunii Europene.

Defense News aminteşte că oficialii din ambele părți ale Atlanticului au fost în dezacord în timpul administrației Donald Trump cu privire la dacă şi ce rol ar putea juca SUA în cadrul PESCO. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel