Statele Unite propun Greciei spre vânzare fregate, făcând concurenţă acordului franco-elen pentru nave Belharra

S.I. Catalin |
Data publicării:

Executivul american a dat vineri undă verde unei posibile vânzări a patru fregate Greciei, concurând cu Parisul care a încheiat în septembrie un acord prealabil privind vânzarea a trei fregate franceze marinei elene, transmite AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că a aprobat planul de vânzare a patru fregate de luptă şi a echipamentelor acestora, în valoare de 6,9 miliarde de dolari, la mai puţin de trei luni după semnarea la Paris de către preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis a unui acord pentru un contract similar, care rămâne să fie finalizat.

Washingtonul a aprobat şi modernizarea fregatelor greceşti din clasa MEKO, evaluată la 2,5 miliarde de dolari.

Comunicatul precizează că acest contract "va fi atribuit câştigătorului unei licitaţii internaţionale" pentru modernizarea marinei Greciei, ceea ce lasă să se înţeleagă că acordul franco-elen, anunţat cu mare pompa pe 28 septembrie la Paris, nu este unul definitiv.

Potrivit acordului franco-elen, care a părut la acel moment o consolare după fiasco-ul vânzării de submarine Australiei, trei fregate de apărare şi de intervenţie (numite Belharra pentru export) vor fi construite în Franţa de Naval Group, la Lorient (în Morbihan), pentru a fi livrate marinei greceşti în 2025 şi 2026. Acordul acoperă şi o a patra fregată, opţională.

Suma contractului care urmează să fie semnat "până la sfârşitul anului" este "de ordinul a trei miliarde de euro", a precizat la acel moment ministerul francez al apărării.

Pe lângă nave, acordul include furnizarea de către producătorul de rachete MBDA a unor rachete antiaeriene Aster, antinavă Exocet şi torpile, precum şi servicii de asistenţă pe o perioadă de trei ani.

În luna septembrie, Statele Unite au anunţat un parteneriat de securitate în zona indo-pacifică cu Australia şi Regatul Unit şi livrarea de submarine cu propulsie nucleară Canberrei. Australia a încălcat atunci un contract gigantic semnat cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel