Soldații ucraineni au început antrenamentele pe Leopard 2 în Polonia (Foto/Video)

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Soldat polonez instruieşte mai mulţi militari ucraineni pentru operarea tancurilor Leopard. Sursa Foto: Ministerul polonez al Apărării
Soldat polonez instruieşte mai mulţi militari ucraineni pentru operarea tancurilor Leopard. Sursa Foto: Ministerul polonez al Apărării

În Polonia a început instruirea militarilor ucraineni pe tancurile Leopard 2 în cadrul misiunii de instruire a Uniunii Europene EUMAM Ucraina, a precizat Ministerul Apărării din Polonia.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a vizitat personal baza de antrenament a Brigăzii 10 de Cavalerie Blindată. Acolo, militarii ucraineni sunt instruiți să opereze tancurile Leopard 2A4, pe care Varșovia intenționează să le ofere Forțelor Armate ale Ucrainei.

105 militari ucraineni au sosit în Polonia - 84 ca parte a 21 de echipaje pentru tancuri și 21 de tehnicieni si mecanici. Cursul de pregătire pentru soldații ucraineni va dura o lună, circa 10-12 ore de cursuri pe zi.

Șeful grupului de instruire din cadrul Brigăzii 10 Cavalerie Blindată, Krzisztof Sieradzki, a remarcat că ucrainenii au experiență în gestionarea tancurilor, ceea ce a simplificat foarte mult procesul de instruire.

"Ucrainenii învață repede, nu există probleme cu operarea acestui echipament militar", a subliniat Sieradzki.

Vicepremierul Poloniei, Mariusz Błaszczak, a remarcat că, în prezent, cea mai mare provocare pentru crearea unei unități ucrainene de tancuri bazate pe tancuri Leopard 2 este crearea unui stoc de piese de schimb.

"Noi punem această sarcină în fața părții germane, în fața industriei germane. Am vorbit despre acest lucru, printre altele, recent cu ministrul Apărării din Republica Federală Germania", a declarat Mariusz Błaszczak.

Ieri, 13 februarie, în Germania a început, de asemenea, instruirea primilor militari ucraineni pentru operarea tancurilor Leopard 2. Se menționează că Bundeswehr-ul planifică un curs expres special pentru militarii ucraineni. Pregătirea militarilor este planificată să fie finalizată in urmatoarele doua luni, deoarece atunci vor ajunge tancurile Leopard la Forțele Armate Ucrainene.

Varșovia este unul dintre cei mai activi susținători ai Ucrainei vecine și a făcut presiuni asupra națiunilor europene pentru a furniza tancurile Leopard 1 și 2. Germania a promis cel puțin 178 de tancuri Leopard 1 și 14 Leopard 2. Polonia a promis 14 Leopard 2. Alte țări participante sunt: Norvegia, Danemarca și Olanda, în timp ce Marea Britanie a promis tancuri Challenger, iar SUA a promis tancurile M1 Abrams.

De asemenea, Polonia a furnizat sau a promis peste 300 de tancuri T-72 din epoca sovietică și versiunea poloneză a acestora - PT-91.

Oficialii ucraineni spun că se așteaptă ca forțele rusești să declanşeze o nouă ofensivă în estul și sudul Ucrainei, în timp ce Kremlinul se străduiește să securizeze teritoriul pe care l-a anexat ilegal la sfârșitul lunii septembrie și unde susține că ''domnia să este bine primită''.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat săptămâna trecută că primul batalion de 31 de tancuri Leopard 1 pentru Ucraina ar trebui să fie gata în aprilie. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel