Sisteme active de protecţie Trophy pentru tancurile Abrams. Compania israeliană Rafael a finalizat comandă către Armata SUA

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems a anunțat, miercuri, că a finalizat livrarea unui lot de sisteme active de protecţie “Trophy” (APS), comandate de armata SUA pentru a fi instalate pe tancurile principale de luptă Abrams.

Livrarea marchează o etapă importantă şi vine în sprijinul eforturilor armatei SUA de a instala sisteme active de protecţie “Trophy” pe mai multe brigăzi de tancuri pentru a oferi un grad mai mare de protecţie militarilor americani. Proiectul a fost realizat împreună cu partenerul companiei Rafael, Leonardo DRS.

Conform contractelor atribuite în regim de urgență de către Biroul Executiv al Programului Ground Combat Systems (PEO GCS), din cadrul Pentagonului, cele două companii partenere au livrat primul lot de sisteme active de protecţie “Trophy” (APS) în septembrie 2019, atât pentru US Army, cât şi pentru US Marine Corps.

Sistemul activ de protecţie TROPHY detectează focul inamic, calculează unghiul şi timpul de impact şi lansează o ploaie de alice asupra proiectilului. Raza de acţiune este mică pentru a nu pune în pericol infanteria, iar sistemul este eficient împotriva rachetelor anti-tanc, a RPG-urilor şi a altor proiectile similare.

De la prima sa utilizare în condiţii reale de luptă, în anul 2011, sistemul Trophy a fost folosit de nenumărate ori, dovedindu-şi pe deplin utilitatea prin nivelul ridicat de protecţie pe care l-a oferit soldaţilor care se aflau în vehicule militare care dispuneau de un astfel de sistem activ de protecţie.

Potrivit companiei Rafael, sistemul Trophy a fost supus la peste 5.000 de teste și a acumulat peste 1.000.000 de ore de funcționare, iar acum există contracte pentru producția în serie a peste 1.800 de sisteme de acest tip.

 

US Army intenționează să echipeze un lot mare de M1A2 SEPv3 cu sistemul activ de protecție Trophy 

 

În octombrie 2015, M1A2 SP V3 a fost prezentat pentru prima dată la expoziția de apărare AUSA din Washington DC.

Aceasta este cea mai nouă versiune a M1 Abrams și  va aduce un mare plus legendarului tanc american, făcându-i pe mulţi să-l considere ce mai avansată maşinărie de luptă, din punct de vedere tehnologic, a Forţelor Terestre Americane. 

Primul pachet de upgrade pentru M1A2 SEP V2 la configurația V3 a fost comandat în decembrie 2015, iar primele tancuri aduse la acest nou standard au fost livrate armatei SUA în octombrie 2017. În iulie 2018, Statele Unite au solicitat companiei General Dynamics să actualizeze 100 de tancuri M1A1 la standardul M1A2 SEPv3, iar în 2019 a făcut o comandă suplimentară pentru actualizarea a încă 174 de tancuri M1A1.

Într-un raport din 2017, generalul maior David Bassett, ofițer executiv de programe pentru Ground Combat Systems a spus: „Aceste vehicule nu se referă doar la asigurarea aliaților noștri sau la descurajarea sau constrângerea potențialilor adversari. Acestea sunt pentru a câștiga bătălia pe mai multe domenii."

M1A2C dispune de o mai mare putere de foc, superioritate şi mobilitate, în comparaţie cu alte tancuri. SEPv3 măsoară 9,7 m lungime, 3,7 m lățime și 2,4 m înălțime și este condus de un echipaj format din patru oameni: un șofer, un comandant, un servant și un tunar.

În vara acestui an, militarii brigăzii de blindate americane Greywolf au început să primească cea mai nouă versiune a tancului principal de luptă M1 Abrams M1A2C (SEP v.3). La momentul respectiv militarii brigăzii de blindate americane Greywolf precizau că această nouă versiune a tancului M1 Abrams răspunde cerinţelor şi standardelor armatei americane, ajutându-i astfel pe militarii să-şi îndeplinească mai uşor sarcinile în cadrul unor misiuni.

Câteva săptămâni mai târziu, după primirea primelor tancuri M1 Abrams M1A2C, militarii brigăzii de blindate americane Greywolf au efectuat primul exercițiu de tragere cu cea mai nouă versiune a tancului principal de luptă M1 Abrams.

 

Mai multe tancuri Abrams M1A2 SEPV3 pentru forţele terestre americane. Contract de peste 4,6 miliarde de dolari

 

Potrivit unui contract publicat de Departamentul Apărării al Statelor Unite (DoD) pe 18 decembrie 2020, compania General Dynamics Land Systems Inc., din Sterling Heights, Michigan, a primit un contract în valoare de 4,62 miliarde de dolari pentru a produce cea mai nouă versiune a tancului M1A2 Abrams, SEP v3, pentru armata SUA.

În comunicatul Pentagonului nu este specificat numărul de tancuri pe care GDLS urmează să le livreze, DOD precizând doar că anul 2028 este data până la care contractul trebuie finalizat.

Cea mai nouă versiunea a tancului Abrams este recentul M1A2 SEPv3, fiind în prezent produs în serie la uzina de tancuri a Joint Systems Manufacturing Center, cu sediul în oraşul Limă, statul Ohio.

În anul 2017, Ashley Givens, purtătorul de cuvânt al Program Executive Office Ground Combat Systems (PEO GCS) a precizat că intenția armatei americane este de a actualiza întreaga flotă de M1A2 Abrams - peste 1.500 de tancuri - la standardul SEPv3.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel