Şeful mercenarilor Wagner spune că 32.000 de foști puşcăriaşi s-au întors în Rusia după ce au participat la lupte în Ucraina

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Evgheni Prigojin, conducătorul Wagner, declarând victoria printre ruinele Bahmutului. Foto: PMC Wagner
Evgheni Prigojin, conducătorul Wagner, declarând victoria printre ruinele Bahmutului. Foto: PMC Wagner

Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner, a declarat că 32.000 de foști combatanți condamnați din cadrul companiei sale militare private s-au întors acasă după ce contractele lor au luat sfârșit.

 

Activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că atât de mulţi infractori, inclusiv criminali şi alţi delincvenţi violenţi, au fost graţiaţi şi lăsaţi în libertate înainte de termen.

În unele cazuri, infractori condamnaţi au comis deja noi crime. Şefull Wagner vede serviciul militar ca pe un mare program de resocializare. Într-un mesaj postat pe Telegram, Prigojin afirmă că cei eliberaţi au comis în total doar 83 de infracţiuni. Adică de 80 de ori mai puţine crime decât cei care au fost eliberaţi la termen după ispăşirea pedepsei.

Prigojin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a recrutat personal puşcăriaşi în închisori pentru a-i trimite să lupte în Ucraina. Cei care au semnat un contract pentru a lupta în război au fost graţiaţi de Putin. Condiţia era să efectueze cel puţin şase luni de misiuni de luptă în Ucraina.

În martie, Prigojin a spus că numărul foştilor puşcăriaşi eliberaţi din rândurile Wagner era de 5.000. După capturarea oraşului Bahmut, în estul Ucrainei, el a spus că a pierdut 20.000 de oameni în luptele de acolo, inclusiv 10.000 de foşti puşcăriaşi.

În multe cazuri, el s-a îngrijit pentru ca aceşti criminali să fie înmormântaţi cu onoruri militare.

Activişti pentru drepturile omului denunţă că Rusia continuă să recruteze în masă puşcăriaşi în închisori pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina. Ei susţin că Ministerul Apărării rus foloseşte acum sistemul penitenciar pentru a recruta luptători.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel